Rubarba – leguma regală
Încoronarea unei noi regine declanşează întotdeauna un val de entuziasm memorabil, iar încoronarea reginei Victoria în anul 1837 nu a făcut excepţie. Printre amintirile ieftine şi chilipirurile de prost gust, ceva s-a făcut remarcat – un nou soi surprinzător de rubarbă care nu semăna cu nimic din ceea ce se văzuse până atunci.Cu toate că această legumă simplă a fost o legumă principala în bucătăria britanică de ceva vreme, abia din anul 1837, planta a devenit foarer cunoscută în lumea vorbitorilor de limba engleză. De fapt, prezentarea acestui suvenir ciudat la încoronare a marcat începutul a ceea ce va fi o lungă şi aprigă aventură dintre victorieni şi rubarbă.Rubarba era unul dintre ingredientele conţinute în plăcinte, şarlote şi creme de fructe de foarte mult timp. Dar planta nu şi-a făcut intrarea fără probleme precum otrava, de exemplu. Frunzele late şi plate sunt foarte otrăvitoare, în plus, acestea conţin un nivel ridicat de acid oxalic. Iar părţile comestibile, cu toate că erau destul de gustoase dacă erau fierte cu o cantitate suficientă de zahăr, puteau fi aţoase şi tari, acestea depinzând de condiţiile de creştere şi pregătire.Aducerea soiului Victoria a pus capăt acestor inconveniente. Rubarba Victoria a fost acea rubarbă pe care a aşteptat-o secolul al XIX-lea. Uşor de crescut, robustă, consistent de dulce şi fragedă, acest tip de rubarbă a fost foarte apreciat încă de la început, iar obsesia victorienilor cu rubarba a început cu adevărat.Aceştia adăugau rubarbă în orice:dulceţuri, jeleu, plăcinte, şarlote, creme de fructe şi budinci. În timp ce rubarba era considerată un fruct, aceasta era folosită în reţetele epocii ca ingredient care dădea savoare, frecvent folosită la cărnuri şi brânzeturi, în umpluturi şi sosuri.Cultul rubarbei Victoria a luat proporţii mitice curând şi chiar culesul plantei era învăluit în nuanţe misterioase şi romantice. Nu a durat mult până când fermierii britanici au descoperit că cele mai dulci culturi erau cele obţinute prin practica „forţarea” rubarbei – cultivarea acesteia în întuneric complet în condiţii controlate cu grijă. Deoarece orice lumina puternică putea dauna culturii, aceasta era recoltată noaptea la lumina torţelor. Această practică este încă folosită şi astăzi, în special în faiomosul „triunghi al rubarbei” din West Yorkshire, care este sursa a 90% din producţia de rubarbă dulce din lume.Această legumă s-a bucurat de popularitatea la scară largă timp de 100 de ani. Dar extinderea comerţului ca urmare a celor două Războaie Mondiale a dus la o mai mare competitivitate şi, în cele din urmă, rubarba a decăzut din defavoarea reputaţiei de a fi greu de digerat şi de modă veche. Doar câţiva fani mai includ încă reţete de plăcintă cu rubarbă în cărţile de bucate.Rubarba este din nou în ascensiune şi este gata să îşi facă revenirea în primele decenii ale secolului al XXI-lea. Rubarba artificială de Yorkshire se bucură de statutul de protecţie a originii, precum şampania şi branza Stilton, numele poate fi dat rubarbei care provine din Yorkshire. Iar ritualul recoltării la lumina torţei – în unele cazuri folosindu-se aceleaşi torţe de fier care erau utilizate acum 150 de ani – atrage mai multă atenţie şi presă în fiecare an.Reţetele cu rubarbă încep să apară în paginile revistelor şi cărţilor de bucate la modă, astfel, leguma preferată a victorienilor este din nou în vogă.
