Procesul comunist din Gara Teiuş: cum au fost judecaţi ceferiştii vinovaţi de catastrofa feroviară din 1968
Gara din Teiuş este cea mai veche şi cea mai impunătoare din Alba. De peste 150 de ani este unul dintre cele mai importante noduri feroviare din România. De-a lungul vremurilor a fost ”martoră” la evenimente deosebite, care au marcat istoria acestei zone. Unul dintre acestea a fost catastrofa feroviară din 1968, soldată cu 22 de morţi şi peste 70 de răniţi.
Gara Teiuş este nod feroviar pentru magistrala 300 (Bucureşti – Braşov- Cluj Napoca – Episcopia Bihorului) şi linia Simeria – Alba Iulia – Teiuş. Un nod feroviar de asemenea importanţă trebuia să aibă şi o clădire pe măsură. Construcţia datează de peste 100 de ani şi este impresionantă. Din păcate, clădirea nu mai reprezintă de mult istoria locurilor, fiind într-o stare de degradare fără precedent.
Gara Teiuş a fost ”martoră”, de-a lungul anilor, la numeroase eveniment mai mult sau mai puţin fericite. Unul dintre acestea, care se înscrie în cartea neagră a istoriei feroviare din România, a fost procesul organizat de regimul comunist în incinta gării ca urmare a accidentului din anul 1968. Catastrofa feroviară a avut loc pe linia Blaj-Teiuş. În zorii zilei de 7 octombrie trenul personal 3340 se afla în staţia Bucerdea. Garnitura ar fi trebuit să aştepte, din cauza restricţiilor, trecerea acceleratului 303 care venea de la Blaj, din sens opus.
Numai că, noul grafic nu a fost transmis la timp de cei responsabili. Consecinţa:cele două trenuri au plecat din direcţii opuse pe aceeaşi linie. Până la catastrofă n-a mai fost decât un pas. Ciocnirea celor două garnituri s-a lăsat cu 22 de morţi, 72 de răniţi grav şi pagube estimate la 11 milioane de lei. Suma făcea referire la distrugerea celor două locomotive şi a 12 vagoane.
Informaţii grăitoare desprecatastrofa feroviară din 1968 apar în presa vremii, deţinută de Arhivele Naţionale Alba. În ziarul local apărea a doua zi după accidentul feroviar un articol scurt în care se prezenta numărul morţilor şi răniţilor şi faptul că s-a înfiinţat o comisie de anchetă din care făcea parte şi ministrul căilor ferate din acea vreme, care să afle cauzele catastrofei. Sub articol apare şi un mesaj de condoleanţe din partea Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi al Consiliului de Miniştrii. O dovadă că autorităţile vremii au vrut să ascundă cazul „sub preş“ este şi faptul că nu s-a scris niciun cuvânt despre tragedia de pe calea ferată în „Scânteia“, ziarul central de propagandă al comuniştilor.
Cel puţin interesant este procesul public în care au fost judecaţi cei găsiţi responsabili de producerea accidentului feroviar:impiegatul Teodor Petrişor şi acarul Alexandru Cristea. Judecata nu s-a făcut într-o sală de Tribunal, ci în Gara din Teiuş, aflată la câţiva kilometri distanţă de locul în care s-au ciocnit trenurile.
Autorităţile comuniste s-au mobilizat şi au adus la proces peste 1.000 de ceferişti din întreaga ţară, care să vadă cu ochii lor ce păţesc cei care „sabotează“ construcţia socialismului. Procesul cu public a început la mai bine de o lună de la producerea tragediei. Filmul tragediei a fost reconstituit din declaraţiile martorilor şi în baza probelor ridicate de la locul catastrofei „În ziua de 7 octombrie, călătoream cu trenul accelerat 303 în interes de serviciu la Direcţia regională C.F.R. Cluj“, a spus unul dintre martorii oculari, Aristide Georgescu. „Ocupam locul 52 din vagonul 4. Pe la orele 6.14 m-am trezit aruncat de pe bancă la podea. Mi-am revenit în fire, neştiind ce s-a întâmplat. Am coborât din vagon şi am văzut că trenul staţiona. Era o ceaţă densă, nu se vedea mai departe de 30 de metri. Am auzit imediat ţipete, vaiete, oameni îngroziţi. Am notat kilometrul:86+700 şi m-am îndreptat spre cabina 1, unde l-am întâlnit pe acarul, în persoana inculpatului Alexandru Cristea. Accesta m-a întrebat:„Ce este acolo?“. Mi-am continuat apoi drumul spre staţie şi aici l-am găsit în biroul de mişcare pe inculpatul Teodor Petrişor, şezând pe scaun. Era obosit, avea ochii injectaţi...“, continuă bărbatul.
Tot din spusele martorilor a rezultat că macagiul Alexandru Cristea l-ar fi anunţat telefonic în seara zilei de 6 octombrie 1968 pe impiegatul Teodor Petrişor că i-a lăsat sub masă o sticlă de ţuică, pe care cel din urmă ar fi golit-o până dimineaţă. În zorii zilei de 7 octombrie, impiegatul a primit graficul de circulaţie a trenurilor implicate în catstrofa feroviară. În mod normal, încrucişarea celor două garnituri ce veneau din sens opus se făcea în staţia Crăciunel. După noul grafic, încrucişarea a fost stabilită în halta Bucerdea. Funcţionartul responsabil de punerea în mişcare a trenului a uitat, însă, să o transmită şi macagiilor din subordine. Completul de judecată a mai aflat că Teodor Petrişor mai fusese sancţionat până atunci de încă 15 ori. Mai mult, nu ar fi avut dreptul să ocupe funcţia de impiegat, pentră că fusese găsit vinovat de un alt accident feroviar, petrecut în 1961.
„Am lucrat ca acar la staţia CFR Bucerdea în tură cu inculpatul Teodor Petrişor. În perioada cât am lucrat cu el am observat că părea mai totdeauna obosit, nervos. Anul trecut, datorită unei greşeli în dispoziţiile date de garare a trenurilor era să se întâmple o ciocnire, care n-a avut loc datorită intervenţiei mele şi a acarului Nicolae Popa. Mai ştiu că Petrişor după ce ieşea din tura de serviciu fugea imediat la bufet, unde bea“, a spus martorul Ion Haţegan.
Participanţii la proces s-au întrebat dacă tragedia putea fi prevenită de macagiul Alexandru Cristea, al doilea vinovat principal în ochii anchetatorilor. În timpul dezbaterilor din gara Teiuş s-a acreditat ideea că ar fi putut preîntâmpina cicnirea celor două garnituri, întrucât avea în cabină graficul de circulaţie al tuturor trenurilor ce treceau pe linia respectivă. Martorii au scos la iveală faptul că acarul a întârziat cu două ore la intrarea în tura de noapte. A existat şi supoziţia că tocmai pentru această întârziere l-ar fi cadorisit pe şeful său cu o sticlă de alcool.
Dezbaterile din gara Teiuş au durat mai bine de 10 ore. Procesul din gara Teiuş a fost gândit de autorităţile vremii, în aşa fel încât să participe cât mai mult popor. Participanţii la procesul public, în mare parte ceferişti, arătau cu degetul spre cei doi inculpaţi. Oamenii murmurau, oftau, se manifestau zgomotos, în funcţie de ceea ce spuneau martorii în faţa completului de judecată. Atmosfera generală a fost una contra.
Tribunalul judeţean l-a condamnat pe impiegatul Teodor Petrişor la la moarte şi confiscarea totală a averii. Ulterior, pedeapsa a fost schimbată cu închisoarea pe viaţă. A executat 18 ani de pedeapsă la Penitenciarul Aiud, după care a fost eliberat. Acarul Alexandru Cristea a primit 20 de ani de muncă silnică, confiscarea totală a averii şi 10 ani de degradare civică. Chiar dacă tragedia de pe linia ferată Blaj-Teiuş din 1968 era la acea vreme cea mai mare catastrofă din istoria Căilor Ferate Române, autorităţile comuniste nu au scos niciun cuvânt despre personalul slab pregătit şi starea deplorabilă a infrastructurii feroviare.
Sursă:
