Nicolae Ceaușescu și cultul pentru un conducător nefast în istoria neamului românesc

Trecerea timpului a dus la o uitare în masă și s-a răspândit credința că înainte de 1989 a fost mai bine pentru că statul oferea locuri de muncă, locuințe în blocurile ridicate în stil brutalist și era mai multă ordine în patria socialistă.

Se construia la scară impresionantă și clădirile imense din orice domeniu de activitate impresionează. Mai mult. România socialistă avea o industrie înfloritoare și era un stat respectat pe plan mondial. Sportivii aduceau glorie prin medaliile obținute la olimpiade și alte competiții valoroase.

Armata socialistă indica și o forță militară ce putea să facă față oricărui agresor și chiar Uniunea Sovietică era îngrozită de ceea ce era peste Prut. Există astăzi credința că prin 1968 au fost chiar topite tancurile cu stele roșii cu ajutorul laserului și legenda se răspândește cu ajutorul computerului.

Nicolae Ceaușescu a străbătut cerul planetei în toate direcțiile pentru a duce faima României și a fost cel mai călător șef de stat. Numai menționarea acestor merite este suficientă pentru a justifica existența unui adevărat cult pentru cel executat în decembrie 1989 și mulți sunt cei ce cred că a fost un fel de paradis terestru înainte de înlăturarea președintelui comunist. Oare chiar trebuie să mai existe ideea că a existat ceva realizat cu cap și pentru neamul românesc?

Coșmarul alimentar

Nicolae Ceaușescu n-a dus o politică în favoarea poporului român și după 1980 a trecut la reducerea cantităților de produse agricole rezervate comerțului intern, magazinele fiind pline cu marfă numai dacă trecea dictatorul în vizită de lucru. Alimentele de calitate superioară erau trimise peste frontieră pentru plata datoriei externe. Uluitor! Populația era ținută în foame și frig pentru ca statul să facă rost de valută forte.

Alt aspect este interesant aici. Locuitorii din lagărul comunist erau lipsiți de mâncare în favoarea capitaliștilor occidentali. Nu era pic de milă față de supușii regimului egalitarist. Erau practic sclavi pe moșia unui satrap roșu.

S-a mai scris prin mediul virtual chiar cu mânie și convingere că România socialistă avea atunci glorie și prestigiu internațional. Oare despre ce slavă se vorbește din moment ce populația era umilită la lungile cozi pentru ciolane de porc ce abia mai aveau urme de carne? Disprețul mergea și mai departe prin faptul că nu era permis accesul la pâinea cea de toate zilele. Vânzătoarele de odinioară făceau legea în fața maselor de înfometați.

Oare se mai poate spune că România avea prestigiu internațional când oamenii stăteau cu orele în ploaie, viscol sau ger pentru resturile ce nu erau interesante pentru străini? Cum statul comunist era singurul deținător de magazine, era evident cine era criminal și incapabil. Nu exista țară capitalistă în care să fie un astfel de comportament al conducătorului și, în plus, să se mintă în fiecare zi că se trăiește din ce în ce mai bine, că este o Epocă de Aur.

Munca aparatului de propagandă a prins la mase și astăzi se repetă în mod inconștient că era mai bine atunci. Nici statele socialiste vecine nu duceau o astfel de politică de exterminare alimentară. Televiziunea bulgară difuza mereu reclame cu alimente pentru a face în necaz vecinilor de peste Dunăre, cei ce făceau totul pentru a prinde câte un film bun într-o limbă necunoscută.

Lipsa alimentelor de pe piață indică existența unui conducător care a luat decizii catastrofale și totul a fost făcut împotriva locuitorilor. Se spune că s-a reușit plata datoriei externe în primăvara anului 1989 și aceasta a fost o performanță fără egal în istorie, unele sacrificii fiind necesare pentru atingerea mărețului țel politic.

Problema este că penuria de mâncare a rămas până la evenimentele din decembrie și este greu să se mai explice că s-a făcut pentru obiectivul achitării datoriei către creditorii externi. De ce nu erau bani? Nicolae Ceaușescu trebuia să plătească avioanele MiG-29 ce au început să sosească în decembrie 1989 și acestea nu erau ieftine, partea sovietică fiind interesată de jefuirea statelor vasale prin livrările de armament.

România era cea mai sărăcită țară și se trăia sub semnul foametei. Nu s-a făcut ceva bun pentru masele de români și degeaba exista o industrie supradimensionată dacă populația nu găsea bunuri de larg consum și produse alimentare. Nici măcar comerț nu mai exista.

Înfometarea rațională a poporului român

Se comentează că au fost necesare unele sacrificii pentru atingerea unui ideal măreț, cel al lipsei datoriilor externe, oamenii uitând să precizeze că sumele uriașe datorate străinătății au indicat o politică economică dezastruoasă a autorităților de la București după 1970.

Banii au fost tocați fără milă și îndurare și s-a ajuns în situația de faliment de țară. Cum nu se mai putea cumpăra tehnologie vestică, liderul comunist a decis să facă totul de dragul mașinilor industriale și alimentele de calitate puteau să fie o sursă aducătoare de valută forte.

Dacă sunt corecte datele din anuarele statistice ale epocii comuniste, numai în anul 1984 au fost trimise peste graniță 340.000 t de cereale și 145.200 t de carne și produse din carne. Se subînțelege că acestea respectau cele mai înalte standarde de calitate. Se adăugau 124.400 t de legume proaspete. Sunt numai trei exemple despre ceea ce a livrat agricultura pentru acoperirea industriei ineficiente și care livra mărfuri sărace.

Ar fi fost normal să crească livrările de bunuri manufacturate și astfel magazinele să conțină măcar o parte din mâncarea livrată din mediul rural. S-a preferat înfometarea românilor și s-a tot promovat ideea de alimentație rațională, absolut imposibil de aplicat în condițiile de penurie absolută.

Este interesant de observat că statul comunist nici n-a redus importurile pentru industria grea, mândria și obsesia regimului totalitar și criminal. Au fost aduse peste șapte milioane de tone de cărbune și aproape 15 milioane de tone de minereu de fier pentru funcționarea industriei metalurgice.

O minimă limitare a importurilor din domeniu ar fi lăsat câte ceva în magazine și pentru populație. S-a mers înainte cu utopia metalurgică și nu se știe câți oameni au pierit visând la o bucată de pâine. Să nu uităm de umilințele îndurate de cei ce înghețau la cozi pentru oase lipsite de carne.

Nu este un conducător capabil cel ce nu este în stare să asigure hrana populației.

O industrie de război pentru revoluția mondială

Românii trăiesc astăzi cu ideea că înainte de 1989 a fost ridicată o industrie înfloritoare pentru ca populația să aibă locuri de muncă și pentru ca patria socialistă să aibă armele necesare luptei împotriva oricărui invadator, chiar și împotriva Uniunii Sovietice. Conducerea de la București nu era asemănătoare celei de la Praga și s-ar fi opus cu pușca-n mână dușmanilor de peste Prut. Se știe că orice popor trăiește într-o veșnică iluzie și puținele teze ferme sunt menținute cu credință fanatică.

N-a existat nici urmă de dorință reală de opunere la planurile Moscovei, ci a fost un joc pentru a obține din Occident mai multă tehnologie. România socialistă a primit de la puternicul vecin dreptul de a produce armament de infanterie de tip AK-47. Au fost primite documentațiile pentru pușca-mitralieră și pentru mitralieră din aceeași familie. Industria presupus națională a primit informațiile necesare pentru producerea de transportoare amfibii blindate, renumitele TAB-uri, tot din Uniunea Sovietică.

Au fost îmbunătățite și asamblate în mare serie. Mai mult. Au intrat în fabricație mașini de luptă ale infanteriei MLI-84 într-o epocă în care populația mânca resturile de la mesele politrucilor și ale capitaliștilor. Industriile metalurgică și chimică produceau substanțele necesare munițiilor ce mergeau în depozitele armatei sau erau livrate ca ajutor pentru finanțarea mișcărilor subversive interesante pentru comunism.

Cum conducerea de la Moscova nu dorea să vândă planurile armamentului greu din care scotea o mare cantitate de valută sau de produse alimentare, liderul de la București a demonstrat că poate să facă orice și a cumpărat instalațiile necesare pentru producerea de tunuri și de tancuri din China. România a ajuns astfel datoare statului asiatic și a trebuit să plătească sume mari pentru ceea ce nu producea.

Este interesant de observat că producția de armament a crescut accelerat de prin 1975 și obiectele necesare distrugerii nu aduceau ceva bun pentru populație. Livrările n-au fost oprite nici măcar în perioada restricțiilor alimentare. Orașe întregi trăiau datorită producției de armament și a fost normal să urmeze decăderea după ce statul român n-a mai cerut tehnică de luptă în cantități imense.

România era în 1989 un uriaș lagăr înfometat și înarmat, chiar dacă oamenii de astăzi spun că n-au văzut atunci armament din belșug. Culmea este că tancurile au strivit români în timpul evenimentelor din decembrie 1989 și cetățenii scriu că nu le-au văzut. La fel și în cazul transportoarelor amfibii blindate.

Nu s-a făcut ceva bun pentru popor, ci totul a fost produs pentru cucerirea planetei în numele unei ideologii moarte încă de la apariție în secolul al XIX-lea. Războiul urma să fie dus împreună cu trupele sovietice și existau planuri de ofensivă împotriva statelor capitaliste apropiate.

Haosul cerebral al mulțimilor

Există astăzi mase de cetățeni ce repetă la infinit că era mai bine înainte și că nu s-a făcut ceva în 33 de ani. Nicolae Ceaușescu a iubit poporul român și a construit mult și măreț. Este absolut ciudată această dragoste pentru cel ce a înfometat un neam întreg. Mai este un aspect interesant. Liderul comunist a fost ateu convins și a dorit cu orice preț să șteargă de pe fața pământului simbolurile religiei creștine.

Au dispărut în adâncuri bisericile satelor, dar acestea erau amplasate în locuri izolate și nu erau de impact pentru creierul mulțimilor. Se putea mai mult și s-a trecut la sistematizarea orașelor. Bucureștiul a suferit pierderi mai mari decât cele provocate de bombardamentele americane. A fost lichidată cu buldozerele Mănăstirea Văcărești.

Pare ceva lipsit de importanță pentru cititorul grăbit din lumea contemporană, dar complexul mănăstiresc a avut o istorie deosebită deoarece a fost curte domnească și închisoare. Biserica a fost o adevărată bijuterie de arhitectură religioasă și a fost realizată în stil brâncovenesc. Spațiile vaste puteau să fie utilizate pentru un muzeu sau pentru orice altă activitate culturală și socială.

Nimicirea construcției poate fi comparată cu pierderea unei catedrale din Londra sau Paris. A fost un adevărat masacru în rândurile construcțiilor de cult și a fost un mare noroc cu existența tehnicii ce permitea mutarea uriașelor clădiri departe de ochiul demolator.

Nu trebuie să mire acest atașament față de un ateu din moment ce există în Rusia icoane cu Sfântul Stalin la nivelul anului 2022. Mulțimile nu gândesc vreodată rațional și au idei puține, ferme și greșite.

Dacă nu construia…

Mulți cetățeni sunt convinși că Nicolae Ceaușescu a fost unicul constructor din spațiul românesc și nu s-ar fi întâmplat ceva dacă nu era această formă de comunism. Gigantismul clădirilor impresionează precum piramidele de pe vremea faraonilor. Oare este corectă această opinie? Nici pe departe.

Existența unei mulțimi de construcții nu înseamnă că liderul politic a fost pozitiv sau că s-a gândit la fericirea maselor de români. Nu se construia ceva pentru fericirea oamenilor, ci numai pentru plăcerea dictatorului și pentru îndeplinirea unor idei utopice.

Nu se poate spune că o hidrocentrală sau o școală n-au fost utile și întreaga suprafață a țării a fost mutilată de buldozere și excavatoare, dar nu trebuie să uităm că au mai existat personalități istorice în timpul cărora a duduit industria. Germania lui Adolf Hitler a avut o economie înfloritoare după numărul de tancuri, avioane și submarine. Exemplul nu era pe gustul adepților comunismului, dar există un model copiat de Nicolae Ceaușescu din lagărul întemeiat în anul 1917.

Industria a făcut un salt deosebit în timpul lui Iosif Stalin începând cu anul 1927 și erau mereu producții record pe hârtie și în realitate. Fabricile numai de stat ofereau locuri de muncă și pe porțile masive ieșeau tunuri, tancuri, avioane și muniții. Se poate spune că sunt oferite numai exemplele militare de producție și au fost uitate camioanele și tractoarele necesare economiei.

Problema este că și aceste mașini erau tot ale statului și erau concepute pentru nevoile armatei. Chiar cele ce erau la muncă obișnuită urmau să fie mobilizate la ordinul dictatorului de la Kremlin. Nu se făcea ceva util pentru neamul românesc și birocrația de partid avea grijă să nu cumva să apară gândire liberă și creatoare în societate.

Industria României socialiste a copiat modelul stalinist și nu avea cum să fie eficientă deoarece producea mărfuri lipsite de importanță pentru populație. A fost absolut normal să nu fie mâncare în magazine. Masele de oameni nu pot pricepe nici măcar cel mai simplu adevăr aflat la vedere. Nicolae Ceaușescu a fost un internaționalist convins și n-a avut nevoie decât de forță de muncă și de viitoare carne de tun în cadrul revoluției mondiale.

Nicolae Ceaușescu n-a iubit poporul român și nici cei ce erau la conducere în ierarhia de partid.

Autoritățile comuniste au împușcat oamenii ce doreau să scape din marele lagăr socialist până la căderea regimului, granița cu Iugoslavia fiind înțesată cu morminte de cetățeni români. Au fost cazuri și pe frontiera cu Ungaria, dar datele stau ascunse în documentele de arhivă ce sunt păzite de urmașii forțelor de represiune.

Ura comunismului împotriva românilor a ieșit la lumină în timpul evenimentelor din decembrie 1989 când s-a ucis cu glonțul ascuțit și cu șenilele tancurilor. Toți cei implicați în lupta pentru putere au folosit armamentul produs de industria cu destinație specială.

Industria ridicată cu sacrificii din partea populației a fost concepută pentru a produce armamentul necesar revoluției mondiale, adică pentru războiul devastator împotriva restului planetei în numele comunismului. România socialistă era exact ca marele lagăr asiatic format din China și Coreea de Nord. Nu putea să evolueze și populația era condamnată la primitivism economic și intelectual.

Comuniștii români au avut o atracție deosebită spre teroarea din Extremul Orient și vizitele la Pekin au început imediat ce statul lui Dej a făcut rost de avioane de transport cu autonomie mai mare.

_{Foto sus: Vizita lui Nicolae Ceaușescu şi a Elenei Ceaușescu în comuna Scornicești, judeţul Olt, în ianuarie 1978 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 33/1978)}