Nașterea modei moderne: vestimentația în vremea lui Ludovic al XV-lea
La capătul unui secol marcat de etichetă, sub domnia Regelui Soare, moda franceză începe o etapă mai puțin ceremonioasă. Somptuozitatea și pompa sunt înlocuite cu proporțiile mai reduse. Moda răspunde astfel la noul stil de viață parizian, dar continuă să păstreze prestigiul estetic de la Curtea regală până la Revoluția Franceză din 1789.
După moartea lui Ludovic al XIV-lea, în 1715, Curtea Franței părăsește Versailles-ul și se mută la Palatul Tuileries, în Paris, până când Ludovic al XV-lea devine major, în 1722. În calitate de regent, Filip va locui în Palatul Regal din Paris, împreună cu amanta sa, Madame de Parabère. Aceștia vor da tonul cultural următoarei perioade, „în care elita lumii bune se amesteca fără rușine cu demimondene, la teatru, în grădinile Palatului Regal și, mai ales, în buticuri ale unor marchandes de mode (…), bijuterii și modiste pe axa rue Saint-Honoré/rue de la Paix”.
Sub regența lui Filip de Orléans a urmat o perioadă de tranziție între stilul lui Ludovic al XIV-lea, care era somptuos, grav, clasic și cu trăsături ale barocului, către stilul rococo (rocaille), ajuns la apogeu în vremea lui Ludovic al XV-lea (1715-1774).
Stilul cel nou – mai relaxat și informal
Lipsa de formalism în ținuta modernă a secolului al XVIII-lea demonstrează schimbarea stilului de viață din Paris, prin „tonul cultural dominat de moralitate îndoielnică”, înlesnind apariția unor modele de rochii de casă, ținute prototip, precum robe de chambre sau robe volante, care lăsau la vedere lenjeria de corp, ca articol vestimentar. În contrast cu marea ținută de la Curte, puțin spus inconfortabilă, dorința de mișcare a popularizat redingota, iar mantoul pe care doamnele de la Curte îl purtau la partidele de vânătoare sau la călărie devine „costumul” de zi, adaptat pentru oraș, accesorizat cu o cravată din mătase.
Sub puternica influență a Epocii Luminilor, opera lui Jean-Jacques Rousseau a inspirat modelul de accesorii cu motive naturale, de la cretonul floral englezesc, flori artificiale sau pene, care s-au „reflectat în hainele din ce în ce mai destructurate”.
Un stil mult mai relaxat și informal în vestimentația feminină de la 1705 l-a reprezentat apariția modelului de rochie robe volante, care s-a prelungit până la atmosfera emancipată din perioada Regenței. Această ținută, care avea închidere în partea din față, dezgolea intenționat trupul prin combinezonul de sub rochie, ce lăsa la vedere dantelăria de corp. Deși prea informală pentru o ținută de Curte, robe volante avea o croială interesantă și un design cu influențe orientale. Pe decolteul din spate era realizată un fel de capă din pliuri întărite cu lemn de salcie sau chiar cu os de balenă. Această capă s-a transformat ulterior într-o trenă, ce a devenit un element caracteristic pentru robe à la française.
Rochia putea fi personalizată prin ușoare modificări aduse pliurilor, care accentuau sau lăsau mai discretă forma corpului. Capa se atașa cu nasturi de decolteul pătrat din spate, iar mâneca stil raquette urmărea linia brațului până la cot, de unde se amplifica în manșete late și întoarse, dublate cu volănașe. Fusta rochiei era puțin rotunjită și pusă pe crinoline, însă nu avea volumul unei rochii oficiale de la Curte.
Practic, robe volante era o ținută de zi, purtată de majoritatea doamnelor din toate sferele societății, diferența fiind dată de calitatea și textura materialului din care era confecționată. Doamnele din pătura mai bogată purtau acest model de rochie croit dintr-o mătase lampas, confecționată în Franța. Era o țesătură cu fir metalic, ce scotea în relief, prin textură, bujorul chinezesc.
Robe à la française, alternativa pentru marea ținută de la Curte
Un alt model de rochie, care impunea un standard vestimentar aristocratic, robe à la française a apărut în vremea domniei timpurii a lui Ludovic al XV-lea. Modelul înlocuiește forma plată și alungită a corsetului, specifică perioadei din ultima parte a domniei lui Ludovic al XIV-lea, și pune accent pe silueta bidimensională, dată de forma plată a corsetului, atât în față, cât și la spate, și de volumul de la șolduri, care putea fi de câțiva metri cu ajutorul crinolinelor rotunjite sau al jupoanelor „coș”.
Din 1720, robe à la française a devenit „o alternativă la marea ținută de la Curte”. Volumetria și amplitudinea fustei, obținute prin jupoanele rigide janseniste (denumirea vine de la un grup ultrareligios), dădeau forme de clopot sau de piedestal, care i-au conferit o mare popularitate după 1730.
Spectaculoasa robe à la française era compusă dintr-un element de croială aplicat pe deasupra, ca un fel de mantou, dintr-o mătase brocart faille, țesută cu fir de aur și argint și îmbogățită cu dantelă bobinată cu aur metalic. Prețiozitatea acestui material era completată de un design floral delicat, combinat cu benzi spiralate din fir auriu, care accesorizau cu rafinament întreaga piesă vestimentară.
Elementul de croială, sub forma mantoului, are închiderea spre partea din față a corsetului, și el puternic împodobit, care îmbracă juponul fustei, croită din aceeași țesătură. Rochia are un decolteu pătrat, care creează forma unui con inversat ce conferă un contrast puternic între talia subțire și extravaganta amplitudine a șoldurilor. Această linie amplă a șoldurilor este dată de crinolina compusă dintr-un coș format din trei până la cinci rânduri de oase de balenă sau lemn de salcie, legate cu panglici. Mâneca are un croi evazat, care se îngustează de la cot încolo, ca apoi să devină din nou evazată, cu mai multe rânduri de volane din dantelă, în funcție de modă.
Ornamentul bordurilor din benzile de dantelă metalică, lucrată din fir de aur, aplicate din belșug pe suprafața întregii rochii, denotă bogăția și rangul purtătoarei. Silueta pe care o creează robe à la française, devenită populară în rândul aristocrației, este o caracteristică a modei secolului al XVIII-lea. O mare influență asupra stilului decorativ în vestimentația și cultura de la Curtea Regelui Ludovic al XV-lea a avut-o Madame de Pompadour, ca amantă oficială, în perioada 1745-1761.
Robe à l'anglaise, popularizată de Maria Antoaneta
Tendința modei franceze de sfârșit de secol XVIII „către anglomanie” și „interesul preponderent al elitei pentru lumea naturală idealizată” se regăsesc în robe à l'anglaise. Această rochie purtată în saloanele aristocrate ca ținută de zi, în jurul anilor 1780, era mai relaxată, lipsită fiind de formalismul care se cerea la Curte. Mult mai confortabilă decât robe volante și robe à la française, robe à l'anglaise le permitea doamnelor epocii o mai bună mobilitate, pentru că o puteau sufleca la urcarea în trăsură sau în timpul mersului.
Rose Bertin, o cuturieră în mare vogă în anii 1770, și-a câștigat popularitatea prin asocierea cu Regina Maria Antoaneta, care spunea despre ea că este „ministrul meu de modă”. Bertin oferea servicii personalizate, croind ținute extravagante pentru garderoba doamnelor aristocrate, cele din anturajul reginei, dând tonul lejerității și al liniilor naturale în vestimentație.
Noua siluetă feminină
Silueta feminină este complet schimbată prin acest model de vestimentație. Chiar sub talia adâncă în formă de „V” sunt prinse pliurile pe creț ale fustei, conferind volumetrie în partea din spate și minimizând șoldurile. Confortul este dat de înlocuirea omogenizatorului care strângea bustul cu compère, dar și de renunțarea la acea construcție exagerată a coșurilor, realizate din oase de balenă sau lemn de salcie. Aceste elemente noi sunt atașate cu nasturi pentru reglajul taliei în spate, fiind mai puțin restrictive decât incomodul corset.
Amplitudinea șoldurilor și a părții din spate este dată de căptușeala moale adăugată pe sub fustă. De această dată, croiala mânecilor are o linie mult simplificată, îngustată până la cot, de unde, cu o cusătură pe orizontală, se creează un volum. Atât la mâneci, cât și la decolteul de la gât este atașată dantelă de mătase sau batiste de muselină.
Pe umeri se poartă o eșarfă din dantelă brodată, ca un fel de capă în trei colțuri, atașată decolteului rotunjit. Tăietura din partea din spate accentuează o linie lungă, iar pliurile rochiei curg chiar de la punctul de unde se termină coloana vertebrală. Prinse cu grație în timpul mersului, tivurile rochiei lasă să se întrevadă discret un jupon din aceeași textură. Trena rotunjită are o dimensiune mult diminuată față de formalele trene purtate în perioadele anterioare. Materialul la modă în jurul anilor 1770-1780 este cretonul, o combinație de bumbac și mătase, iar interesul pentru frumusețea naturii se reflectă în popularele motive florale, brodate cu fir de aur.
Fragmentul face parte din articolul cu același nume, publicat în numărul 254 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 martie - 14 aprilie, și în format digital pe platforma paydemic.
