Modernizarea agriculturii românești prin importuri din Germania în anul 1939

Autoritățile comuniste au inoculate ideea că tot ceea ce a fost bine și bun în România a fost realizat după indicațiile venite pe linie de partid și populația repetă la infinit afirmația că înainte era mai bine.

Statul român și particularii au importat în anul 1939 numai din Germania 3.800 t de mașini agricole pentru mecanizarea muncilor grele din agricultură. Totuși, în gospodăriile mici erau necesare unelte obișnuite din fier și pe piață au ajuns 1.000 t de produse germane. Populația nu mai avea nevoie de produse din lemn, dar cantitățile reduse de metal impuneau păstrarea furcilor, a greblelor sau a carelor pentru realizarea muncilor agricole.

Materiile prime oferite de agricultură nu aveau valoare ridicată dacă nu erau prelucrate industrial și au fost cumărate 400 t de mașini pentru industria alimentară și cea a delicateselor. Există astăzi o hidrocentrală la Dobrești, pe Ialomița, care funcționează cu utilajele puse în uz în anul 1930. Orice investiție putea să revoluționeze un anumit sector al producției de mărfuri. Nu exista o intenție de transformare a României în stat agrar.

Ar fi fost nevoie de foarte mult fier pentru revoluționarea agriculturii, dar marile puteri se pregăteau încă din 1919 de un nou conflict mondial și furnalele livrau fierul necesar prelucrării în armament sofisticat. Nici Germania nu făcea excepție de la regulă, dar arespectat contractile încheiate înainte de începerea ostilităților. Livrările către România au fost similare cu cele din 1938 și mai mari decât cele 2.900 t din 1937.

Istoricii români au tot scris că relațiile cu Germania n-au adus beneficii mari aliatului din Carpați deoarece conducerea de la Berlin disprețuia poporul aliat pe criterii rasiale. Realitatea era că livrările din anul 1939 ar fi trebuit să fie deosebit de reduse în condițiile în care fiecare tonă de oțel era prețioasă pentru efortul de război și Reichul nu dispunea de cantitățile necesare unui conflict de durată și de intensitate. Au fost găsite resurse pentru trimiterea a 1.500 t de mașini necesare în industria textilă și cea a pielăriei, fundamentale în condițiile în care piața cerea haine și pantofi. Nici armata nu era un client mulțumit cu ceea ce avea în dotare. Industria trebuia să prelucreze materiile prime din agricultură și utilajele necesare au venit din Germania. Erau două ramuri industriale pentru care era loc de dezvoltare pe piața internă și pentru export. România avea capacități de prelucrare deosebite, dar n-a mai avut acces la piața bumbacului și a iutei. Datele oferite de istoricul Andreas Hillgruber sunt incomplete și ar fi interesante pentru studio anuarele statistice ale Reichului pe perioada 1933 – 1944..

Agricultura și industria dependentă de materiile prime venite din mediul rural puteau să se dezvolte în mod deosebit, dar Iosif Stalin a decis că a venit vremea începerii unui nou război mondial și a fost de acord cu semnarea celebrului Pact Molotov – Ribbentrop din 23 august 1939. Economia mondială a fost dată peste cap de evoluțiile ostilităților militare.

_{Foto sus: Tractor german fabricat în perioada interbelică (© Bundesarchiv, Bild183-R0210-336 / CC-BY-SA 3.0)}