Marea Criză Economică și prelucrarea intensivă a fierului în perioada interbelică

Fierul a fost metalul care, în combinație cu carbonul, a asigurat progrese deosebite în domeniul uneltelor, performanțele economice fiind sporite în mod accelerat. Popoarele au început să se afirme în istorie și din punct de vedere militar, ceea ce a dus la apariția marilor regate și a civilizațiilor faimoase. Roma a fost un templu metalurgic, fierul fiind dublat de plumb. Aurul și argintul erau motoarele financiare ale colosului războinic.

România Mare a început să se dezvolte din punct de vedere industrial deoarece avea ceva minereuri de fier și capacitățile industriale pentru prelucrarea oțelului în diferite mașini. Industria metalurgică era compusă în anul 1921 din 305 fabrici importante și acesta ofereau locuri de muncă pentru 37.635 angajați. Timpul a trecut, s-au format noi întreprinderi și au dispărut unele vechi, dotate cu utilaje vechi. S-a ajuns să se inventarieze 366 de fabrici în anul 1938 și acestea aveau un personal compus din 51.321 lucrători. Ar fi putut să fie mai mulți, dar au fost aduse utilaje ce aveau o putere totală de 152.147 CP. Dezvoltarea era încetinită de existența unor cantități limitate de minereu de fier și care se exploata cu mare dificultate. Nici cărbunii nu erau de calitate superioară și necesitau instalații costisitoare pentru transformarea în cocs. Tehnologiile epocii nu erau suficient de de avansate și implicau un consum deosebit de ridicat de energie.

Existau 30 de capacități industriale în domeniul vehiculelor cu motor și alte 29 realizau mașini și motoare. Erau prea puține în raport cu pofta de motorizare din țară și mereu erau importate noi și noi utilaje din Europa industrializată sau din SUA. Erau achiziționate și cantități însemnate de oțel și fier pentru prelucrare superioară. Numai din Germania în anul 1931 au fost contractate 69.922 t de fier.

România Mare progresa chiar dacă mulți oameni spuneau că nu se mișcă prea multe prin țară. Orice contemporan are impresia de rămânere pe loc.

România dispunea de Întreprinderile metalurgice Malaxa, care erau compuse dintr-o fabrică de locomotive cu o capacitate anuală de 100 de unități și de uzina de țevi ce putea să asigure astfel de tuburi metalice până la un diametru de 400 mm. Specialiștii militari considerau că nivelul tehnic era unul deosebit și-n permanentă îmbunătățire, producția putând să depășească de trei ori cererea internă de materiale necesare în exploatarea petrolului și pentru aducțiunea de apă.

Autoritățile de la București și particularii doreau din ce în ce mai mult metal rezistent și acoperișurile din tablă au început să apară chiar și-n mediul rural. Tablă neagră sau plumbuită era livrată de la laminorul din Galați, dar putea să provină și de la Fabrica Ferdinand din Caraș-Severin, cel mai mare producător fiind însă Uzinele de fier și domeniile Reșița S.A., capacitatea acestora fiind de 200.000 t anual. Celebritatea afacerilor cu metal îi era asigurată de livrările de locomotive de tip Pacific și de cele cu armament greu necesar artileriei. Au fost produse tunuri antiaeriene și apoi antitanc de calibrul 75 mm, războiul completând portofoliul cu puternicele aruncătoare de calibrul 120 mm de origine sovietică.

Era cerere în creștere și de fier beton pentru ridicarea de clădiri cu structură din beton armat, O uzină specializată în fier beton și sârmă se afla la Turda, județul Cluj, oraș ce era unul industrializat. Alt centru asemănător ca producție se afla la Brăila. Localitatea de pe malul Dunării avea chiar două capacități metalurgice. O fabrică metalurgică se afla și la Cernăuți, cea care livra în regiune și nu numai nituri, sârmă, lanțuri și șuruburi.

Dezvoltarea industrială a României a continuat și-n anii celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind importate utilaje din Germania pentru dezvoltarea industriei în vederea creșterii producției de armament. Situația internațională era prea gravă și se impunea o modernizare a întreprinderilor. Au fost aduse 6.700 t de mașini-unelte în perioada 1941 – 1943. Cum nu mai era timp pentru tot procesul tehnologic privind obținerea oțelului din minereu, statul român a importat metalul din Germania. Au sosit 88.000 t de bare de fier în anii 1941 – 1943. Numai în anul 1942 au fost livrate 97.000 t de produse semifinite din fier pentru prelucrare locală. Chiar dacă era supusă asaltului din toate direcțiile, Germania găsea resurse să trimită și aliatului din Carpați. Bombardamentele americane și ocupația sovietică au dus la distrugerea unei mari părți din ceea ce s-a realizat și astfel s-a putut scrie că regimul comunist singur a asigurat industrializarea și a oferit locuri de muncă maselor populare.

_{Foto sus: © The Library of Congress}