Electrificarea României Mari în timpul Marii Crize Economice

Anul 1945 a rămas în istorie prin încheierea a ceea ce s-a numit Al Doilea Război Mondial, dar poporul român n-a avut noroc deoarece la 6 martie a fost instalat la putere un guvern condus de către comuniști și care era pe gustul lui Stalin. Nu avea drept misiune decât să slujească interesele puterii de peste Prut și să transforme țara într-un mare lagăr de concentrare. Ordinele de la Kremlin au fost îndeplinit după programe clare și greu au mai scăpat românii din mâinile celor ce nu aveau neam și țară.

Duritatea și distrugerea pot fi împinse la extrem, dar trebuie să se construiască și ceva în loc, regimul de la București lăudându-se cu industrializarea forțată și cu electrificarea satelor. Mereu se spunea că regimul burghezo-moșieresc n-a avut grijă de mase și a fost preocupat numai și numai de acumularea primitivă de capital. Ideile cultivate intensiv au rămas în creierul colectiv al mulțimilor și acum se repetă mereu că înainte era mai bine și nu se mai făcea nimic dacă nu construia Ceaușescu. Anuarul statistic al statului român pe anii 1939 și 1940 demontează numai din câteva date minciuna unui stufos aparat de propagandă, dar autoritățile comuniste au avut grijă să restricționeze accesul la astfel de lucrări și numai istoricii năimiți au avut voie să interpreteze informațiile foarte detaliate.

Se pune că în anul 1928 era o putere instalată în uzinele electrice de 250,2 MW, ceea ce poate să pară puțin cititorului de astăzi, dar în 1933 se ajunsese deja la 372 MW. Procesul de creștere a continuat și, în 1938, erau instalați 510,5 MW. Spre deosebire de comunista eră, generatoarele de energie electrică erau montate acolo unde existau mulți clienți și era cerere din partea industriei, ceea ce limita necesitatea realizării de rețele electrice complicate. Tehnologiile de mare putere ale epocii erau scumpe și nu era cazul să se piardă mulți kwh în rețele. Așa se explică de ce centralele electrice au apărut și s-au extins în cadrul fabricilor și aveau o putere de 248 MW.

Trebuie să se observe un fenomen interesant: România se electrifica exact atunci când era Marea Criză Economică zisă de supraproducție. S-a produs o dublare a puterii instalate în 1938 în raport cu 1928 și situația era chiar mai bună la livrarea de energie în sistemele locale. Nu exista încă un sistem energetic național din cauză că țara nu putea să susțină financiar costurile cu generatoarele, transformatoarele și stâlpii de înaltă tensiune. Totuși, centrala Grozăvești ajunsese la o putere instalată de 77 MW și a rămas cea mai mare din țară până-n anul 1954. Hidrocentrala Dobrești de pe Ialomița a fost cea mai puternică în perioada 1930 – 1960 și curentul electric ajungea în capitală printr-o linie de 110.000 V.

Patronii nu puteau să lase uzinele fără moderna sursă de energie ce punea în mișcare motoare cu randament superior, mici și curate în raport cu cele termice și au investit masiv. S-a trecut de la o putere de 98,5 MW în 1928 la 248 MW în 1938.

Chiar dacă puterea instalată era mică, energia electrică ajungea la 24% din populația țării la nivelul anului 1937 și la 24,5% în 1938. Situația era complet diferită în București, capitala țării având curent pentru 69,8% dintre locuitori. Zona Sibiu se apropia prin cele 69,5 procente. Cel mai bine stătea județul Brașov, electrificarea fiind în proporție de 74,7%. Era absolut normal ca un proces de modernizare să înceapă dinspre zonele cu populație densă spre cele cu așezări risipite și care ar fi impus lucrări deosebit de costisitoare și nu exista putere de cumpărare pentru acoperirea investițiilor.

Electrificarea se făcea în jurul instalațiilor cu o putere mică și mai numeroase în locul celor mari care ar fi generat costuri deosebite, inundarea a localități întregi sau distrugerea satelor pentru a se ajunge la straturile de lignit. Nici măcar nu erau disponibile în epocă excavatoare puternice și vagoane de mare capacitate pentru a se trece la termocentralele de mii de MW. Procesul de electrificare de tip burghez a fost încetinit tocmai de către comuniști, cei care au impus în permanență alocarea de fonduri pentru înarmare.

_{Foto sus: Centrală electrică în perioada interbelică (© digitaltmuseum.org)}