Marea Criză Economică în România și înflorirea economică

Primul Război Mondial (1914 – 1918) a fost un coșmar pentru militarii din primele linii, mulți rămânând șocați pe viață de suferințele provocate de luptele în care erau supuși bombardamentelor îndelungate, dar a fost interesant pentru industria care a primit comenzi de stat din belșug. Cererea de mărfuri de pe piață a încurajat dezvoltarea economiei de tip concurențial și a început să fie o epocă de prosperitate pentru din ce în ce mai mulți locuitori din statele dezvoltate industrial. Minunea n-a ținut prea mult.

Se știe că în octombrie 1929 a izbucnit în SUA o recesiune economică în urma prăbușirii bursei de pe Wall Street și nenorocirea s-a răspândit precum o pată de ulei în întreaga lume. Au urmat prăbușirea producției industriale, închideri de fabrici, șomaj, scăderea nivelului de trai și o creștere a extremismului politic, cel vinovat în final de declanșarea în septembrie 1939 a unui nou război mondial.

Nazismul și fascismul au amplificat nenorocirile prin declanșarea luptelor devastatoare. Ciudat este că mișcarea comunistă este uitată sau tratată cu indulgență, mulți specialiști amintind chiar cu admirație producției de petrolcă Uniunea Sovietică înregistra producții record în anii de marasm economic planetar.

Aceasta a fost pe scurt interpretarea datelor de către savanți respectați, mulți dintre ei văzând salvarea numai în economiile planificate de către statele dictatoriale și totalitare. Cum ceea ce spune o personalitate trebuie să fie adevărat și respectat, cărțile și articolele au fost repetate intensiv și au ajuns să inunde orice publicație contemporană.

Studierea anuarelor statistice publicate în perioada interbelică arată o cu totul altă imagine despre zisa era de criză, cea inclusă în intervalul 1929 – 1933, cu extindere până la declanșarea conflictului mondial. Economia din România cunoștea o foame de materii prime și cererea era în creștere.

Exploatarea resurselor solului și subsolului

Exploatarea resurselor solului și subsolului se intensifica în urma comenzilor venite din partea particularilor și a statului. Aurul este metalul prețios ce stătea la baza sistemului monetar și garanta valoarea monedelor naționale, fiecare țară căutând să mărească stocurile din depozitele bine păzite. România avea minereuri aurifere și acestea erau exploatate intensiv. Dacă în 1928 au fost obținute 1.809 kg de aur fin, 1930 a avut în cont o cantitate de 2.672 kg. A ajuns producția chiar la 4.435 kg de metal prețios în 1933.

Chiar dacă nu se bucură de simpatia oamenilor precum ruda sa galbenă, argintul era interesant pentru stat și pentru particularii creatori de bijuterii. Au fost purificate în 1928 numai 2.279 kg, dar interesul pieței era unul deosebit și s-a ajuns în 1933 la 10.995 kg. Bogăția era strâns legată de cele două resurse ale subsolului. Plumbul era tot un metal greu, dar care nu prezenta importanță decât pentru economie, foarte căutată fiind tabla plumbuită ce rezista la coroziune.

Exista toxicitatea specifică, dar lupta cu rugina era una nemiloasă și orice soluție era bună. Dacă în 1928 erau smulse din adâncuri 537 t de plumb, în 1933 se ajungea la 4.082 t și tot nu se făcea față cererii, mai ales că industria militară avea nevoie de acest metal pentru producția de muniții.

Dezvoltarea industriei petroliere

România era renumită însă pentru petrol, substanța minerală fiind rafinată pentru a obține combustibilii lichizi necesari funcționării motoarelor termice ce puneau mașinile în mișcare. Sondele au trimis la suprafață în 1928 peste 4,28 milioane de tone și s-a ajuns în 1933 la peste 7,37 milioane de tone. A generat o scădere a consumului de cărbune, fenomen ce se manifesta în întreaga lume industrializată din cauza poluării uriașe și, mai ales, a dificultăților generate de utilizarea combustibilului solid.

Locomotivele și instalațiile industriale legate de producția de oțel și energie electrică mai consumau mari cantități, dar epoca de glorie a cărbunelui apusese. Românii începeau să devină interesați și de o altă sursă de energie fosilă ce asigura multă energie în mod curat: gazul natural. Dacă în 1928 au fost oferite clienților aproape 341 milioane de mc, consumul a crescut în 1933 la peste 1,34 miliarde mc și cursul a fost unul ascendent și-n anii următori.

Multe cărți de istorie precizează că s-a făcut totul pentru creșterea producției de petrol astfel încât să se facă rost de valuta forte necesară echilibrării statului, dar datele statistice demonstrează că motorizarea economiei și a populației ducea la creșterea consumului intern. Dacă au fost arse în 1928 1.365.319 t de diferite produse petroliere, s-a ajuns în 1933 la 1.765.943 t.

Dezvoltarea construcțiilor

S-a schimbat și imaginea localităților românești, oamenii fiind interesați să construiască clădiri cât mai durabile. Munți de materii prime erau deplasați spre orașele în plin avânt. Dacă au fost transformați în cărămidă 275.924 mc de argilă în 1931, s-a ajuns în 1933 la 301.201 mc și la 548.291 mEconomia Românieic în 1934. Calcarul era interesant pentru constructori și s-a ajuns la un vârf al consumului în 1934, an în care a fost deplasat un volum de 318.092 mc.

A început să fie exploatat și pentru producția de ciment, varul nefiind un liant prea eficient la capitolul rezistența clădirilor. Chiar se poate discuta de o adevărată transformare a mediului înconjurător în unul antropic prin exploatarea resurselor subsolului și încă nu erau prezente mașinile cu mare putere de smulgere și prelucrare a rocilor.

Clădirile de locuit reprezentau o importantă sursă de câștig pentru antreprenori pentru că aveau o mare căutare pe piață și cererea depășea cu mult oferta de spații moderne. Dacă în 1931 au fost ridicate 5.936 de clădiri în orașe, s-a ajuns în 1933 la 6.372, cu un vârf al inaugurărilor în 1932 de până la 7.217. Începea să crească numărul celor care aveau mai mult de trei apartamente în componență, trecerea fiind de la 206 în anul declanșării crizei la 348 în 1933.

România se schimba la față în mod vizibil în epoca burgheză și capitala era orașul favorizat. Aici au fost ridicate 292 de construcții cu mai mult de trei apartamente. Micul Paris tindea să devină un mic New York de blocuri și prima clădire din beton armat în stil american a apărut sub forma Palatului Telefoanelor. Anul 1934 a fost marcat de apariția altor 7.063 de imobile pentru populația urbană și 577 aveau mai mult de trei apartamente. Tot capitala domina la acest capitol prin cele 466 înregistrate de autorități.

Cererea mare a dus la ridicarea unor construcții înalte în Timișoara, Cluj, Cernăuți și Iași. Timișoara domina la capitolul caselor cu câte trei apartamente prin cele 52 proaspăt oferite. Cele 13.809 spații locative noi nu puteau să satisfacă valurile de oameni ce se concentrau în centrele urbane și o adevărată febră imobiliară domnea în România interbelică, uneori construindu-se prea repede și după calcule ce nu țineau cont de forțele telurice, ceea ce a dus la probleme grave în timpul seismului din noiembrie 1940.

Era mult de construit, starea drumurilor și a podurilor lăsând mult de dorit. Chiar dacă a fost smulsă din albiile apelor o cantitate de 179.397 mc de piatră de râu, drumurile comunale împietruite aveau în 1934 o lungime de numai 18.483 km și cele în stare bună reprezentau atingeau abia 2.436,5 km. Mai era mult până la lungimea de 58.024 km. Statul avea resurse financiare deosebite în raport cu satele și a reușit să modernizeze 3.337 km de drum național la un nivel bun, dar era puțin raportat la lungimea de 13.044 km. Șantiere erau multe, dar corupția și birocrația frânau modernizarea statului național. Funcționarii au avut întotdeauna grijă de propriile interese și prea puțin erau implicați în bunul mers al treburilor publice.

Economia României capitaliste cunoștea o creștere interesantă în toate regiunile țării și afacerile prosperau, dar mai erau multe de făcut pentru ca întreaga populație să simtă în mod foarte vizibil progresele din toate domeniile. Satul era încă departe de secolul al XX-lea. Evoluția a fost brusc curmată de declanșarea ostilităților și multe capacități industriale au fost distruse prin bombardamente. A urmat jaful făcut de trupele invadatoare și apoi a urmat relocarea utilajelor peste Prut. Un întreg aparat de propagandă a sugerat apoi că înainte de 1945 nu s-a făcut ceva pentru clasa muncitoare și, masele, lipsite de repere pentru o comparație corectă, au crezut ceea ce s-a inoculat intensiv timp de decenii.

Creșterea numărului de automobile

România era pusă pe roți în perioada interbelică și apăreau fisuri în dominația cailor și a boilor pentru tracțiunea pe șosele. Dacă în anul 1926 erau 15.895 de autovehicule, s-a ajuns în 1932 la 33.904 mașini rutiere de toate tipurile. Este interesant de precizat că patronii erau interesați de calitate și aduceau mașini din SUA, un model de dezvoltare industrială. Erau în circulație 24.274 de vehicule importate de peste ocean. La mare distanță erau cele cu origini în Italia, Franța și Germania. Marea Britanie, chiar dacă era o forță economică, nu reușea să se impună în țara din Carpați. Camioanele, fundamentale pentru mediul de afaceri, erau tot de origine americană, 4.384 din cele 5.712 existente în anul 1934 fiind de peste ocean.

Traficul de pasageri între localități și în interiorul acestora era în creștere și a fost absolut normal să fie aduse autobuze. Dacă erau 1.394 în 1928, an de dinainte de declanșarea recesiunii, s-a ajuns la 2.606 în 1933. Dotarea parcului auto a sporit la 2.803 mașini în 1935 și tot era mult loc pentru dezvoltare.

Minciuna are picioare lungi și este adorată din tot sufletul de clasa politică. Orice stat totalitar se ridică și se menține numai prin falsificarea adevărului. Dozarea minciunii este esențială pentru supraviețuirea celor ce stăpânesc prin teroare pentru răspândirea unor idei utopice lansate de un oarecare presupus gânditor politic cu pretenții de om de știință. Nu există excepție de la această regulă. Mihail Gorbaciov a permis o oarecare liberalizare în domeniul mediatic și puternicul edificiu statal numit Uniunea Sovietică s-a destrămat rapid, spre marea dezamăgire a unor nostalgici după teroarea de tip comunist.

România ar fi cunoscut o altă cale de dezvoltare, dar centrul de putere de la Moscova a dorit ca popoarele din estul Europei să zacă într-un uriaș lagăr de concentrare în așteptarea cuceririi întregii planete în numele comunismului. Creierele mici vin cu idei mari și eronate.