Luptele vânătorilor de munte români în Caucaz

În timp ce Diviziile 1 și 4 Munte se refăceau în Crimeea și executau misiuni împotriva partizanilor, alte două divizii de munte române (Divizia 2 și 3 Munte) au fost angajate în acțiuni ofensive în Caucaz.

Pe măsură ce Armata 47 rezista la Novorossisk, Divizia 3 Munte a fost introdusă în luptă pe flancul drept al sovieticilor, peste culmile joase ale Munților Caucaz, cu misiunea de a captura portul de aprovizionare Gelendjik. În luptele din perioada 19-22 septembrie 1942, divizia reușește să realizeze o breșă în dispozitivul Diviziei 216 Pușcași, care este închisă în urma unui contraatac executat de Divizia 77 Pușcași și două brigăzi de infanterie marină, în intervalul 25-27 septembrie 1942.

Încercarea Diviziei 3 Munte de a cuceri Gelendjik a reprezentat una dintre cele trei încercări eșuate ale forțelor Axei de a cuceri un port la Marea Neagră, alături de atacurile spre Tuapse și Suhumi.

Operațiunea Nalcik-Ordjonikidze, 25 octombrie - 12 noiembrie 1942

În ciuda eșecului Armatei 17 de a ajunge în zona înaltă a Munților Caucaz sau de a cuceri portul Tuapse în timpul Operațiunii Attika, din cauza rezistenței sovietice, dar și a lipsei combustibilului, Hitler a insistat ca Armata 1 Blindate să-și continue operațiunile ofensive pentru cucerirea orașului Ordjonikidze (azi Vladikavkaz) și, dacă este posibil, Groznîi înainte de venirea iernii.

Impulsionat de Hitler, Kleist, încă din 14 octombrie, i-a ordonat comandantului Corpului III Motorizat (Mackensen) să elaboreze planul unei ofensive spre Ordjonikidze și Drumul Militar Georgian prin orașul Nalcik, situat la peste 100 km nord-vest de Ordjonikidze.

Conform planului ofensivei, Divizia 2 Munte română (care număra peste 15.000 de militari, constituind Gruparea de Atac de Vest) urma să atace spre sud, traversând râul Baksan la est de Baksan, țintind frontal pozițiile defensive sovietice de la Nalcik.

O zi mai târziu, Diviziile 13 și 23 Blindate (Gruparea de Atac de Est) din Corpul III Blindate vor declanșa atacul principal din regiunile Maiskii și Kotliarevskaia, de-a lungul cursului superior al râului Terek, și să înainteze spre Nalcik, dinspre nord-est și est. Sectorul de legătură cu o lungime de 20 km dintre cele două grupări de forțe era responsabilitatea trupelor din cadrul Grupării de Securitate Centrală.

Hitler a aprobat planul pe 16 octombrie, iar data atacului a fost stabilită pe 25 octombrie. Cele două divizii blindate dispuneau de circa 200 de tancuri.

În vederea ofensivei, Kleist a întărit divizia română la Baksan cu Batalionul 1/Regimentul 99 din Divizia 1 Munte germană, iar grupările de atac numărau acum aproape 34.000 de militari, 460 de tunuri și aruncătoare de bombe și circa 200 de tancuri, concentrate în special în regiunea Baksan și în capul de pod, cu o lungime de peste 20 km, de la vest de Maiskii. În fața grupărilor de forțe germano-române se aflau trupele Armatei 37 (general-maior Piotr Kozlov), compuse din Diviziile 11 NKVD, Diviziile 392, 295, 151 și 275 Pușcași, precum și Divizia 2 Pușcași de Gardă.

Deși ofensiva lui Kleist viza cea mai slabă armată sovietică din cadrul Grupului de Nord, raportul de forțe avantaja partea germană doar la capitolul blindate, aspect care sporea șansele de reușită. Corpul condus de Mackensen declanșează ofensiva în dimineața de 25 octombrie cu o puternică pregătire de artilerie, urmată de valuri de avioane de bombardament care au lovit pozițiile înaintate sovietice și obiective din adâncimea dispozitivului inamic.

Un grup de 70 de bombardiere au lovit cu precizie comandamentul Armatei 37 din Dolinskoe, situat la sud de Nalcik, cauzând pierderi mari personalului de stat-major și distrugând mijloacele și echipamentele de comunicații ale armatei, generalul Kozlov fiind nevoit să-și mute comandamentul în localitatea Hasan, la câțiva kilometri către sud.

După bombardamentul aerian și de artilerie, la ora 10:00, forțele române din Divizia 2 Munte au luat cu asalt pozițiile sovietice cu lovitura principală dată la joncțiunea dintre Diviziile 392 și 295 Pușcași, în sectorul care se întindea de la Baksan către est spre Baksanenek.

Sprijiniți masiv de avioane de bombardament în picaj Stuka, atacul forțelor române străpunge apărarea sovietică și pătrunde 8 km în adâncimea dispozitivului advers, spre orașul Șegem nr. 1, pe malul de vest al râului Șegem, la jumătatea distanței către Nalcik. Cu comunicațiile întrerupte și fără rezerve care să intervină, generalul Kozlov a pierdut controlul situației, iar cele două divizii, lovite de forța asaltului, s-au retras spre sud și est.

Atacul germano-român accelerează ritmul de înaintare, iar în seara de 26 octombrie atinge marginea de nord a Nalcikului. Generalul Kozlov organizează un contraatac cu un regiment din Divizia 295 Pușcași, însă forțele angajate sunt prea slabe pentru a stopa asaltul Diviziei 2 Munte.

Cu prețul pierderii a 820 de militari, trupele române capturează orașul Nalcik și peste 3.000 de prizonieri, pe 28 octombrie, și continuă să preseze forțele Diviziilor 2 Pușcași de Gardă și Diviziei 392 Pușcași spre poalele Munților Caucaz, în timp ce restul Corpul III Blindate înaintează rapid spre sud 20 km, profitând de deruta și dezorganizarea conducerii Armatei 37.

Blindatele germane continuă înaintarea și cuceresc pe 1 noiembrie localitatea Alagir și trecerile peste râul Ardon, din apropierea orașului. Cele două divizii blindate își continuă asaltul asupra perimetrului vestic al orașului Ordjonikidze, pe 3-4 noiembrie.

Acest text este un fragment din articolul „Cursa spre petrolul din Caucaz”, publicat în numărul 49 al revistei „Historia Special” (revista:special/49), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 23 decembrie 2024 - 25 martie 2025, și în format digital pe paydemic.com.