Progresul industriei românești în timpul Marii Crize Economice

Încheierea Primului Război Mondial a dus la trecerea fabricilor la producția din timp de pace și astfel au început să se găsească multe mărfuri pe piață și să fie locuri de muncă din belșug. Toate cărțile de istorie contemporană conțin informații despre perioade de recesiune.

Dar cea mai devastatoare a fost cea care a izbucnit în 1929 și care a primit denumirea de Marea Criză Economică, mereu fiind un reper în descrierea problemelor din domeniul economic și bancar. Se spune că practic nu s-a terminat până la declanșarea războiului mondial, dar unii specialiști consideră că prin 1933 au fost semne de progres în afaceri. Oare care să fie adevărul? Dacă spun experții, trebuie să credem informațiile ce par a avea o nuanță științifică.

Anuarul statistic al României nu este o carte prea plăcută la citit din cauza sutelor de pagini cu date din toate domeniile. Se subînțelege că sunt oferite și cele despre industrie. Ar trebui să fie ceva devastator, dar parcurgerea a câtorva pagini duce imediat la o concluzie contrară celor scrise de savanți respectați. Statul român a colectat datele despre industria prelucrătoare și au fost inventariate în 1933 3.487 de întreprinderi, în scădere față de cele 3.646 existente în 1930. Se poate spune că este un semn de recesiune, dar patronii aveau angajați 184.777 de muncitori și specialiști în raport cu cei 174.227 din 1930. Se trecea astfel pragul de un procent din totalul populației. Mai mult. Au fost aduse mai multe mașini și de putere mai mare, totalul cailor putere trecând de la 492.715 la 529.968 în 1933.

Trendul era unul crescător și era goană permanentă după creșterea cifrei de afaceri și pentru realizarea de investiții aducătoare de profit. Erau numărate în 1934 3.510 capacități de producție și acestea dispuneau de 208.240 de salariați. Dotarea s-a îmbunătățit semnificativ prin mașinile ce aveau în total 558.468 CP. Valoarea mărfurilor realizate trecea de 41,8 miliarde de lei, mult în raport cu ceva mai mult de 34,9 miliarde din anul precedent. Existau 351 de fabrici ce transformau metalele în produse cerute pe piață, de la cuie, sârmă și tablă la vapoare și mașini de tot felul. Existau chiar 13 capacități industriale pentru realizarea de componente electrotehnice, energia electrică începând să fie interesantă pentru uz casnic și industrial. Cele mai multe întreprinderi erau cele din domeniul alimentar, acolo unde cererea era mare și departe de a fi satisfăcută. Populația urbană creștea prea repede în raport cu dezvoltarea industrială, salariile bune atrăgând ca un magnet pe locuitorii satelor.

A fost absolut normal ca numărul de stabilimente industriale să sporească în anul 1935 și să ajungă la 3.613. S-a trecut de la 254 la 281 de centre ale industriei chimice și cea electrotehnică a trecut de la 13 la 19 întreprinderi. Personalul angajat era de 230.797 de muncitori și specialiști. Erau prea puțini pentru a face față volumului de muncă și puterea mașinilor a fost sporită până la 582.946 CP. Valoarea bunurilor rezultate a fost de peste 47,28 miliarde de lei.

Domeniul metalurgiei era deosebit de interesant pentru patroni și pentru stat, cererea de metal fiind mereu imposibil de satisfăcut, mai ales că nori negri se acumulau pe cerul Europei. Creșterea a fost de la 351 la 356 de unități industriale și 43.705 de angajați prelucrau fierul în cele mai complicate și costisitoare mașini.

Industria românească prelucrătoare cunoștea chiar o foame de utilaje, materii prime și de muncitori în era zisă de depresiune economică și afacerile mergeau de minune în domeniu. Partea proastă era și este că politicienii, presa, istoricii și chiar patronii cultivau ideea de criză din diferite motive. Minciuna este adorată pe plan mondial și doza utilizată este mare de nu mai poate fi crezut adevărul și când este deosebit de vizibil.

_{Foto sus: Locomotivă asamblată la Uzinele Malaxa (februarie 1940)}