Marea Criză Economică de supraproducție de procese

Anul 1929 a fost cel în care a apărut o recesiune în SUA și apoi acest fenomen s-ar fi întins pe suprafața întregii planete, fiind lovită în plin și Uniunea Sovietică, statul socialist considerându-se imun la fenomenele de orice fel din societatea capitalistă. Dacă se deschide orice carte de Istorie, se poate afla imediat că nenorocirea a atins și România, țara din Carpați având afectate toate domeniile de activitate și a fost o catastrofă generală.

Aceste idei au fost scrise de renumiți specialiști în cercetarea trecutului și trebuie să fie crezute în totalitate. Totuși, repetarea ideilor parcă ascunde ceva suspect și atunci trebuie să se facă apel la datele statistice ale statului român. Anuarele statistice conțin date uimitoare și combat cu fermitate teza încetinirii activităților în diferitele domenii de activitate. Dimpotrivă. Se constată foarte ușor că se produce chiar o accelerare a tuturor acțiunilor de parcă timpul nu mai avea răbdare.

România Mare a fost un stat în care a început să fie cunoscută prosperitatea pentru neamul românesc, cel ce fusese torturat cumplit de tot felul de invadatori dornici de jaf, dar se pare că nu s-a știut să se profite de fericire. Dimpotrivă. Singuri își distrugeau huzurul prin începerea de procese ce duceau la pierderea de timp și de bani în favoarea sistemului de justiție. Se scrie astăzi că a fost o criză economică, dar instanțele țării au cunoscut o epocă de înflorire și a fost o supraproducție de dosare. Numai tribunalele au cunoscut o trecere de la 523.861 cazuri în anul 1927 la 654.945 în 1930. Vârful de activitate a fost înregistrat în anul 1931 cu 706.628 dosare analizate. Era o adevărată industrie prin numărul de oameni implicați și prin cantitățile de hârtie consumate.

Se zice prin diferite studii despre criză că aceasta s-a prelungit până la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial și a fost un marasm economic din care s-a ieșit numai și numai prin dezvoltarea industriei prin lansarea de masive comenzi militare. Nimic mai fals! Instanțele din România la nivel de tribunal funcționau la turație maximă și s-a înregistrat un val de tip tsunami în anul 1936. Au fost analizate 873.363 cauze. Populația întregii țări era de ceva mai mult de 18 milioane de suflete la recensământul din 1930, ceea ce înseamnă că se înregistra o uriașă pasiune pentru tocarea nervilor prin lungi procese în care ar fi avut loc întreaga populație matură.

Să nu se creadă că s-a învățat ceva din nenorocirile anului precedent. Tribunalele au avut de rezolvat în anul 1937 alte 861.449 de cauze, cele mai multe, 469.271 fiind înregistrate în Vechiul Regat.

Deciziile tribunalelor nu mulțumeau părțile implicate în lupte sterile pentru orice și se mergea mai departe la Curtea de Apel. Au fost înregistrate în anul 1928 43.229 cauze și judecătorii păreau să fie stresați de acest val de analize juridice și de ura ce domnea în societate. A venit fenomenul de recesiune economică începând din anul 1929 și ar fi fost de așteptat ca oamenii să pună banii la păstrare pentru zile negre. Greșit! Pofta de procese s-a amplificat, ceea ce nu era rău pentru avocați. Chiar era foarte bine ca orice acțiune în justiție să fie prelungită astfel încât onorariile să crească de la o zi la alta. S-a ajuns în anul 1933 la 100.003 dosare de rezolvat și mai era loc pentru sporirea muntelui de hârtii. Au fost analizate în 1937 alte 122.164 de conflicte economice, sociale, politice și administrative.

Statul român a cheltuit averi cu instanțele judecătorești, cele ce aveau o grijă deosebită să lungească durata proceselor în favoarea legiunilor de avocați. Obsesiile cetățenilor pentru căutarea dreptății n-au fost vreodată limitate și rezolvate, psihozele sociale fiind imposibil de controlat în mod rațional. Magistrații profită de orice ocazie să scoată un profit deosebit și orice instanță este o adevărată mină de bani.

_{Foto sus: Oscar Niculescu, președinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în perioada 1927-1930 (© Wikimedia Commons)}