Italia fascistă, Marea Criză Economică și relațiile economice cu România în anul 1931

Statul totalitar din peninsula înconjurată de apele calde ale Mării Mediterane ar fi fost condus după reguli noi, eficiente și revoluționare, dar datele anuarului statistic nu indică o transformare revoluționară a schimburilor pe relația cu România, fost aliat în timpul Primului Război Mondial. Conducerea de la Roma era specializată în vorbe și nu în fapte, ceva specific multor dictatori, cei ce trăiesc mereu în lumea iluziilor.

În anul 1931, importurile din Italia au fost de numai 36.028 t, ceea ce era departe de posibilitățile economiei peninsulare. Industria metalurgică a oferit puțină marfă pentru ceea ce căutau românii și numai 325 de tone de produse din fier au pornit spre est. Dacă se ține cont de valoarea monedelor, ar fi trebuit să existe mșini și utilaje industriale mai ieftine decât cele din Anglia și Franța, dar n-au fost găsite decât 180 t pentru noile fabrici românești. Prea puțin pentru a se putea discuta despre relații comerciale eficiente și stabile. Nici vehiculele nu erau prea solicitate pe piața românească și numai 186 de tone au trecut prin vămi, derizoriu în raport cu posibilitățile ambelor părți de vânzare și cumpărare. Nici la capitolul alte metale în afară de fier n-au fost achiziționate decât 54 de tone și fabricile românești aveau nevoie de materii prime în cantități din ce în ce mai mari.

Industria alimentară italiană n-a reușit să ofere decât 272 tone de ulei de măsline. Mult mai căutate au fost măslinele și citricele, fructele exotice având déjà mare căutare în centrele urbane românești. Au fost importate 12.111 t și era mult loc de desfacere pentru o populație în creștere și care nu mai era mulțumită cu mărfurile tradiționale.

Italia rămânea mai mult un client pentru mărfurile românești și chiar era loc de extindere. Se putea înregistra și o creștere a prețurilor, exagerat de mici la petrol. Combustibilul era mai ieftin decât cerealele, ceea ce demonstrează că nu se negocia prea bine pe piața mondială și afaceriștii din România erau interesați să scoată profit din cantitate și mai puțin din calitate. Au fost trimise spre porturile italiene 635.813 tone de petrol și abia a fost obținută suma de 729.835.000 lei. Chiar dacă Italia era lipsită de combustibil lichid, prețurile oferite erau scăzute în raport cu alte state. Patronii din România forțau exporturile pentru a obține totuși valută. Cerealele au fost mult mai bine cotate și cele aproape 300.000 t au adus puțin peste 770 milioane de lei. Italia a fost un client destul de slab și la capitolul lemn, doar 60.221 t plecând spre clienții din peninsulă. Statul era deficitar în material lemnos, dar prefera alte surse de aprovizionare.

Relațiile comerciale cu Italia au fost interesante totuși din punct de vedere financiar, sumele încasate din exporturi fiind peste cheltuieli. Dacă au fost importuri de aproape 1,55 miliarde de lei, exporturile au ajuns aproape să atingă 2,1 miliarde de lei. Cantitățile de mărfuri românești erau mari în raport cu cele italiene, dar exista o practică străveche a trimiterii de bunuri puțin prelucrate pentru cele manufacturate. Totuși, importul de mașini industriale începea să dea roade și să fie realizate mai multe produse pe plan local.

Conducerea de la Roma n-a fost interesată în mod deosebit de relațiile cu România și dacă piața era mult mai mare decât cea din Ungaria. A fost o apropiere de regimul dictatorial din țara vecină și chiar au fost raporturi interesante cu Uniunea Sovietică. Diferențele ideologice erau depășite atunci când existau interese comune. Seceretul era că ambele dictaturi cumpărau cantități apreciabile de armament scump și ideea de forță era iubită în cele trei centre de putere. Benito Mussolini nu iubea democrația și România. Chiar dacă au fost plasate comenzi de armament, ura dictatorului rămânea vie și profundă. Așa se explică de ce existau probleme economice în peninsulă și populația italiană avea prea puține mărfuri sau prea scumpe.

_{Foto sus: Foto
sus: Benito Mussolini vizitează fabrica Fiat din Torino (©
Wikimedia Commons)}