România Mare și relațiile comerciale cu Franța, în anul 1932

Marea Criză Economică a început să bântuie din anul 1929 și s-a extins la nivel planetar, ceea ce însemna că nici România nu putea să scape de fenomenul devastator. Efectele au fost resimțite în comerțul cu Franța, stat pentru care se făcuse multă vărsare de sânge în prima conflagrație mondială.

În 1932, clienții români au importat numai 14.947 t de mărfuri de calitate și au plătit peste 1,63 miliarde de lei. Numai 3.233 t de fier și lucrări în acest metal au fost aduse în statul de la Dunăre, ceea ce era deosebit de puțin în raport cu cererea și cu puterea industrială a Franței. Nici mașinile nu erau prea accesibile pentru români și erau cam complicate. Au sosit numai 189 t de autovehicule, dar prețul a fost aproape egal cu cel al celor 228 de tone din anul precedent. Românii cu dare de mână erau interesați de automobile deoarece se găsea combustibil în spațiul mioritic, dar prețurile erau exagerate în raport cu ceea ce ofereau americanii.

Patronii români doreau să dezvolte industria cu ajutorul mașinilor și al utilajelor performante, dar oferta franceză era scăzută. Anuarul statistic românesc înregistra numai sosirea a 670 t de aparate și motoare pentru economie, în scădere în raport cu cele 892 t din anul precedent. Erau preferate alte piețe cu clienți mai numeroși și cu conturi mai generoase. Aliatul militar era cu mult în urma Germaniei la oferte, Berlinul oferind 5.604 t de mașini pentru economie. Chiar și statul democratic încă trimitea prea puțin spre București.

Parisul aprecia calitatea mărfurilor românești, dar a impus condiții astfel încât prețurile mărfurilor puțin prelucrate industrial să fie deosebit de scăzute. Au fost luate 714.897 t de petrol și derivate și s-a primit la schimb doar 1,297 miliarde de lei, puțin în raport cu veniturile din anul precedent pe cele 557.908 t și care au fost prețuite la 1,047 miliarde de lei. A fost prăbușit și prețul cerealelor românești, dar consumul a scăzut mai puțin. Puterea occidentală impunea propriile reguli economice unui stat despre care se știa că nu dispune de suficiente fonduri pentru plățile curente și pentru susținerea monedei.

Franța nu prea ținea la aliatul estic, cel dornic să cumpere și mult armament pentru modernizarea oștirii, și a impus o politică de reducere a prețurilor de achiziție de mărfuri românești, conducerea de la București fiind mulțumită totuși că sosea un flux de valută forte pentru întărirea monedei naționale. Autoritățile de la Paris erau deosebit de dificile în negocieri și n-au reușit să cultive schimburile comerciale cu statul român. În plus, se făceau mari investiții în domeniul militar și mult metal era consumat pentru cazematele ce aveau cupole din oțel special. Existau și programe de înarmare navală și nu erau oamenii de afaceri interesați de trimiterea de mărfuri către un stat îndepărtat în timp ce guvernul de la Paris comanda armament sofisticat și oțel de calitate.

_{Foto
sus: Giurgiu. Şlepuri încărcate cu cereale, în perioada
interbelică (© iMAGO Romaniae)}