Istoria populaţiei din New York, rescrisă de geneticieni
Coroborând date genetice, informaţii destre moştenirea culturală şi rapoarte medicale, cercetătorii sunt capabili să identifice modele de migraţie în New York, potrivit unui studiu recent al Societăţii Americane de Genetică Umană.
În afară de completarea cunoştinţelor istorice şi demografice, astfel de investigaţii pot contribui şi la eforturile de susţinere a sănătăţii publice. New York a fost şi este o zonă majoră de imigraţie, cu o populaţie complexă şi interesantă din multe puncte de vedere, inclusiv cel genetic. Alte oraşe precum Londra sau Shanghai îi seamană, prin urmare metodele şi rezultatele studiului din New York pot fi aplicate şi la populaţiile de acolo.
Se urmăresc mai multe chestiuni, cum ar fi tranziţiile de populaţie printre enclavele etnice sau efectele evenimentelor şi proceselor istorice asupra generaţiilor recente, dar şi asupra celor din ultimele secole. Se foloseşte baza de date BioMe BioBank, o bază de date anonimizată care conţine profilurile medicale şi informaţiile genetice a mai mult de 32000 de pacienţi care au oferit voluntar aceste informaţii.
Profilul genetic care include aproximativ un milion de markeri pe tot cuprinsul genomului, este studiat comparând atât indivizii, cât şi populaţiile curente şi timpurii pentru a depista modele de rudenie, a sorta indivizii în grupuri care împărtăşesc aceleaşi caracteristici şi a găsi corelaţii ale genelor relevante medical. De exemplu, cercetătorii au descoperit un grup de new yorkezi, rude îndepărtate şi descendenţi de portoricani, care sunt mai predispuşi să dezvolte sindromul Steel, o condiţie genetică musculară caracterizată prin înălţime mică, şolduri dislocate la naştere şi probleme ale coloanei. Anul trecut informaţia a putut fi folosită pentru a identifica gena responsabilă de sindromul Steel, descoperire care ar putea conduce la supunerea anumitor grupuri testelor medicale.
Cercetătorii au comparat şi categoriile cu strămoşi din afara oraşului, oferind rezultate care să îmbogăţească inţelegerea fenomenelor istorice. Un exemplu în acest sens este al populaţiei Garifuna din America Centrală şi de Sud, populaţie cu origini în secolul al XVI-lea când o navă comercială africană care transporta sclavi a eşuat lângă coasta Venezuelei. În anii care au urmat, supravieţuitorii catastrofei s-au amestecat cu populaţia locală, iar mulţi formează astăzi comunităţi în New York. Interesant la acest grup este că nu prezintă nicio urmă genetică de moştenire europeană, spre deosebire de majoritatea populaţiilor Americii de Nord, ceea ce reflectă atât evenimentul iniţial care a creat contactele dintre strămoşi, cât şi practicarea endogamiei.
Proiectul vizează acum analize la nivel microcomunitare, pentru a înţelege legăturile dintre micile comunităţi dar şi din interiorul acestora şi cum modelele de relaţionare s-au modificat de-a lungul timpului.
