Imagini incredibile: cum arăta Libia anilor '60 și povestea Regelui Idris
Harta Libiei din zilele noastre a fost trasată după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Până atunci, teritoriile care formează Libia au fost o miză geopolitică pentru otomani, italieni, britanici și francezi. Libia este una dintre cele mai bogate țări din lume în materie de zăcăminte de petrol.
Libia este formată din trei provincii istorice:Cyrenaica la est, Tripolitana la vest și Fezzan în sud. Provincia deșertică otomană Cyrenaica este locul unde Muhammad ibn Ali Senussi a fondat ordinul religios musulman Sufi în secolul al 18-lea. Aici s-a înființat mișcarea Senussi ca un răspuns la declinul spiritualității islamului de la acea vreme.
Cum a devenit Idris primul (și singurul, de altfel) rege al Libiei
Idris, nepotul lui Ali Senussi, avea să devină într-o bună zi, liderul Regatului Libian Unit. Idris a condus Libia între anii 1951 și 1969, până când s-a văzut nevoit să fugă în exil în urma loviturii de stat orchestrate de Muhammad Gaddafi.
Ținând cont de evenimentele care au transformat Libia în ultimele cinci decenii, Regele Idris aproape că a ieșit total din conștiința publică. Istoria Libiei moderne este aproape confundată cu Gaddafi și cu atentatele sângeroase organizate de partizanii regimului, dar Regele Idris a rămas în paginile de istorie ca un politician naționalist care și-a condus țara într-un moment în care, pentru Libia, se luptau marile puteri coloniale.
În tinerețe, în anii Primului Război Mondial, cel care avea să devină Regele Idris s-a dus într-o călătorie inițiatică la Mecca. Așa a reușit să înțeleagă lumea politică din jurul său căci, în timpul pelerinajului, Idris i-a cunoscut pe kedivul Egiptului (titlu purtat în trecut de viceregii Egiptului) și pe mai mulți lideri militari britanici.
Rege Idris al Libiei (dreapta), având vârsta de 64 de ani, s-a căsătorit la data de 5 iunie 1955 cu Aliyah Lamoum, la Ambasada Libiei din Cairo. Din cauza tradițiilor rigide din lumea arabă, mariajul a fost încheiat în absența miresei.
Foto:Corbis
În timpul Primul Război Mondial, membrii mișcării Senussi i-au susținut pe nemți și pe otomani. După Marele Război, libienii s-au luptat pentru independență împotriva italienilor. Provinciile Cyrenaica și Tripolitana au devenit, însă, în 1917, colonii italiene. Cu toate acestea, Benito Mussoloni l-a recunoscut pe Idris drept emir al Cyrenaicăi italiene.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Libia a fost câmpul de bătălie dintre forțele aliate și Italia fascistă, susținută de armata Germaniei naziste. Pentru a scăpa de sub ocupația italiană, Regele Idris și ordinul Senussis au format o alianță cu britanicii în campania dusă în Nordul Africii. Profitând că armata lui Mussolini a fost extrem de slab organizată, britancii au reușit, în 1943, în campania din Africa, să învingă armata Italiei și a Germaniei naziste. Din acel an și până în 1951, Libia s-a aflat sub o administrație militară impusă de britanici. Drept mulțumire, în 1949, britanicii l-au ajutat pe Idris să anunțe independența Emiratului Cyrenaica, au forțat populația din Tripoli să colaboreze cu el și, în final, să fie ales, totodată, emir al Tripolitaniei.
În condițiile în care provincia Fezzan se afla în mâinile francezilor, soarta Libiei avea să ajungă pe masa discuțiilor de la ONU. Până la soluționare, britanicii și francezii controlau Libia ca două mari puteri coloniale. Francezii se bazau în Fezzan pe sprijinul clanului Sayf al-Nasr iar britanici pe ordinul Senussi. În Tripoli, opinia elitelor era în favoarea creării unui stat unit, dar populația din Cyrenaica ar fi condiționat unirea numai dacă ar fi fost înfăpuită de ordinul Senussi.
Sovieticii și-au băgat și ei coada, preferând ideea ruperii în două a Libiei, între britanici și francezi. Dar, Consiliul de Securitate al ONU a votat pentru apariția Regatului Libiei, o structură federală care să fie sub conducerea Regelui Idris. Așa a început, practic, procesul de unificare al Libiei, finalizat în decembrie 1951, atunci când Idris s-a proclamat rege al Regatului Unit al Libiei. Într-un discurs susținut la Palatul Manar din Benghazi, Regele Idris avea să rostească un faimos enunț:„A-ți păstra independența este mult mai greu decât a o câștiga.”
