Foametea prelungită din Basarabia: Peste 24.000 de morți, în iunie 1947

Trecuseră doi ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și, teoretic, lumea trebuia să se îndrepte spre o perioadă de fericire și prosperitate, uitarea ștergând treptat din mintea și sufletele oamenilor ororile unui conflict provocat din fantezii politice. Apropierea verii ar fi trebuit să limiteze efectele lipsei de alimente din comerț și să reducă astfel mortalitatea. Autoritățile ar fi trebuit să fie conștiente că după un conflict pot apărea consecințe neplăcute grave timp de doi – trei ani. În funcție de amploarea luptele, efectele puteau să dureze chiar mai mult.

Situația din RSS Moldovenească a fost descrisă în statisticile de partid, formațiunea unică având mereu grijă să diminueze sau chiar să șteargă acele aspecte ce nu conveneau centrului de putere de la Moscova.

Situația era prea dură pentru a se mai încerca o cosmetizare a realității și au fost realizate documente din care să rezulte situația privind numărul de morți din toate cauzele și de toate vârstele. Luna iunie ar fi trebuit să aducă mai multă mâncare deoarece existau tot felul de plante comestibile și care mai asigurau vitaminele necesare corpurilor slăbite de foametea prelungită.

Iunie 1947 a fost tocmai acea perioadă de timp în care trupurile epuizate n-au mai rezistat până la coacerea grâului și coasa Morții a secerat din plin viețile ce mai țineau de un fir de ață. Au intrat în morminte 24.807 de victime ale politicilor de partid și de stat. Datele publicate de istoricul Valeriu Pasat sunt cutremurătoare, dar este posibil să existe conservatori în gândire, cei ce sunt capabili să scrie că a fost mai bine înainte și că nu erau prea multe victime în raport cu totalul populației.

Dacă se citește sumar un text, rezultă imediat nenorocirea provocată de interpretarea superficială și eronată a informațiilor oferite chiar de către autoritățile comuniste. Luna iunie 1946 a rămas în istorie prin numai 3.611 victime, ceea ce dovedea că o brumă de hrană putea să ridice un zid în calea morții oamenilor din toate categoriile sociale.

Vina pentru întreaga nenorocire cade în seama administrației comuniste, cea care deținea deplinul control asupra aprovizionării cu alimente. Au fost strânse produsele agricole cu forța în anul 1946 în numele cotelor către stat și nu s-a ținut cont că a fost o secetă cumplită și producția a fost deosebit de scăzută. Trenurile au deplasat apoi mărfurile alimentare acolo unde au dorit autoritățile responsabile cu planificarea.

Regimul de la Moscova era preocupat în anul 1947 să refacă industria grea, o preocupare permanentă a lui Stalin, pentru a putea să producă mai mult armament. Conducerea de la Kremlin nu avea vreo legătură cu pacea. Dorea atingerea unui singur obiectiv: revoluția mondială sau cucerirea întregii planete. Politica lui Stalin a fost una deosebit de simplă: au fost luate resursele din mediul rural și au fost trimise spre orașele din marele lagăr socialist. Muncitorii din fabrici lucrau deja la asamblarea de armament modern în vederea depășirii lagărului capitalist.

Locuitorii dintre Prut și Nistru au fost sacrificați pentru dotarea Armatei Roșii, cea care trebuia să ducă flamura cu secera și ciocanul în cele mai îndepărtate regiuni ale planetei. Nu trebuia să existe abatere de la acest program utopic și populația zisă moldovenească nu era suficient de fidelă regimului comunist. Stalin nu era un om care să ierte faptul că oamenii au fost iubitori de românism și a trecut la represalii pentru a da încă o lecție celor ce nu înțelegeau că sunt doar sclavi ideologici, zek-i, în numele marii ideii de prin operele socialiste.