Femei, natalitate și dictatură în Epoca de Aur

Tancurile sovietice au trecut Prutul în anul 1944 și au adus o nouă formă de guvernare, absolut străină de interesele celor ce trăiau în lumea zisă capitalistă. A fost instaurată o cumplită dictatură și cei ce trăiau atunci nu mai știau cum să scape din ghearele autorităților puse să construiască un univers utopic.

Locuitorii României contemporane sunt convinși că înainte de 1989 era mai bine, atunci erau născuți mulți copii și țara socialistă avea un viitor glorios sub conducerea dictatorului Nicolae Ceaușescu, cel ce dorea o creștere demografică substanțială. Politicienii de după 1989 au observat că populația țării a început să scadă rapid și au început să susțină luarea de măsuri pentru a se reface numărul de locuitori sau măcar să se păstreze un efectiv constant. Ideile aplicate, inclusiv fertilizarea in vitro, n-au dat rezultate semnificative și procesul de scădere numerică a populației continuă. Oare care să fie cauzele fenomenului?

Problema este că încă de pe vremea președintelui comunist femeile nu prea mai doreau să rămână pe meleagurile carpato – danubiano – pontice și se orientau spre restul lumii. Nu le mai interesa poveștile propagandei de partid și apoi a celor de partide. Datele statistice ale statului român confirmă plecarea cu acte în regulă în anul 1975 a 5.998 de femei. Alte 5.107 au trecut granița în 1976. Fluxul spre vest s-a mărit în anul marelui seism și s-a ajuns să fie acceptate actele a 9.669 de femei.

Oamenii de astăzi spun că înainte de 1989 nu se pleca din țară, dar în ultimul an de dictatură au plecat legal alte 20.979 de persoane de sex feminin, adică au fost mai multe decât populația totală existentă în orașele Scornicești și Piatra-Olt în 1992. Totalul celor ieșiți din patria socialistă, cei care lăsau în urmă toate bunurile, a fost în 1989 de 41.363 de inși. Plecările ilegale din lagărul socialist au contribuit la diminuarea numărului de locuitori, cei trecuți dincolo fiind persoane tinere. Mulți n-au mai apucat să vadă Occidentul și zac acum în mormintele reci ce sunt presărate de-a lungul frontierei cu Iugoslavia.

Aceste plecări din țara socialistă, autoritățile dând cu greutate aprobări în raport cu cererea, indicau deja orientarea spre Occident și conta prea puțin ce mai rămânea în urmă. A fost absolut normal să se înregistreze o scădere demografică după ce restricțiile au fost ridicate.

Femeile au fost extrem de dezamăgite de ceea ce se întâmpla în patria socialistă, cea în care erau văzute doar ca simple mașini de făcut copii, mereu supuse controalelor sau pedepsite dacă se realiza un avort. Discriminarea la care erau supuse și lipsurile materiale au dus la o intensificare a emigrării spre orice meleag și n-a mai contat presupusul paradis terestru și socialist, cel ce mai există încă în mintea unor români. Au plecat din țară numai în anul 1990 alte 50.594 de persoane de sex feminin și acum este greu de crezut că la astfel de plecări se mai poate ajunge la o creștere demografică. Au mai ieșit din țară alte 22.949 de fete și femei în 1991.

Nu mai era de trăit într-o țară în care abia se revenea la un trai cât de cât normal și încă erau probleme deosebite în ceea ce privește aprovizionarea cu pâinea cea de toate zilele. Noroc că veneau turcii cu renumitele cuptoare electrice și făceau pâine permanent, fabricile de stat lucrând după anumite orare și nu după nevoile oamenilor. Dacă au pornit spre vest femeile, era normal să plece și un excedent de bărbați. În plus, femeile și bărbații care au dat de trai mai bun nici nu sunt interesați să aibă mulți copii, definiți drept o povară în calea unei vieți plăcute, fără griji.

_{Foto sus: Sărbătorirea zilei de 1 Mai 1979 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 60/1979)}