Fenomenul furtului de masă în Epoca de Aur

Societatea contemporană este crunt dezamăgită de modul în care politicienii își fac datoria la nivel central și local, toți fiind incluși în categoria hoți. Nici nu este greu ca masele să ajungă la această concluzie din moment ce ei înșiși folosesc acest termen în emisiuni televizate. Cum memoria socială este scurtă, n-a fost greu să se ajungă la concluzia că Nicolae Ceaușescu a fost un conducător patriot și care a reușit să organizeze bine țara în numele ideologiei comuniste și nivelul de trai era unul bun. Nu exista atâta hoție ca-n prezent. Era ordine în toate domeniile și puteai să mergi noaptea pe străzi. România socialistă era un stat glorios, fără datorii și cu multe medalii luate la marile competiții sportive. Era un fel de paradis terestru.

Aceasta este imaginea alcătuită de frânturile de idei lansate de fiecare cetățean și asamblate la nivel de mulțimi. Poporul are idei puține, ferme și eronate, Oare această lege susținută de psihologul francez Gustave Le Bon se aplică și Românilor? Nicolae Ceaușescu și conducătorii Miliției nu erau mulțumiți de ceea ce exista în patria socialistă și regretatul istoric Mihnea Berindei a publicat un interesant document din martie 1970 referitor la activitatea forțelor de ordine.

Ofițerii constatau cu uimire că nu exista nici cel mai mic interes pentru dezvoltarea sectorului socialist și fiecare angajat se gândea cum să obțină foloase necuvenite. Chiar dacă erau membri ai partidului unic, cel ce susținea distrugerea proprietății private, pofta de avere trecea dincolo de cuvintele ce nu spuneau ceva oamenilor din popor.

Fabrica Zarea din București era un mare producător de băuturi alcoolice de calitate și setea lucrătorilor era deosebit de mare. Un control făcut la poarta unității a dus la constatarea uimitoare că fiecare muncitor avea câte trei – patru sticle de vermut sustrase din depozite. Era și păcat ca numai statul să profite de munca lor și să trimită la export tot ce era mai bun.

Nici carnea nu era un produs ușor de găsit în magazine, dar exista în abatoare și atunci angajații puneau în fiecare zi câteva kilograme de produse chiar pe piele. Planificarea unor consumuri reduse pe plan intern ducea în mod firesc la dezvoltarea unor rețele infracționale, paznicii fiind de formă sau îi prindeau pe cei ce nu făceau parte din sistem.

Se poate spune că nu este o economie afectată de cât se fură într-o fabrică din domeniul alimentar, dar milițienii specializați în problemele economice au descoperit la Iași un gestionar care nu putea să justifice lipsa unor mărfuri în valoare de 250.000 lei. Un control de amploare făcut în județul Argeș, producător de materiale de construcție, a dus la descoperirea unui grup infracțional care a reușit să fure 4,5 vagoane de ciment.

Autoritățile recunoșteau că au probleme legate de sistemul de justiție atunci când erau investigate marile cazuri de furturi. Avocații și judecătorii cereau tot felul de acte pentru probarea faptelor și aceste expertize duceau la tărăgănarea anchetelor și era prezentat un exemplu din București unde cercetarea se prelungea de peste doi ani. Puterea mafiilor locale creștea de la o zi la alta pentru că sistemul permitea asocierea elementelor infracționale și avansarea lor în aparatul de partid și de stat.

Sunt doar câteva exemple din ceea ce se întâmpla în țară, dar furtul era un fenomen generalizat și doar liderii comuniști trăiau cu iluzia că locuitorii sunt interesați de fanteziile partidului privind societatea ridicată pe principiul egalității. Pofta de avere este de neînvins și nici măcar execuțiile sau închisoarea nu mai speriau persoanele ce puteau să se înfrupte din enormele cantități de mărfuri produse de fabricile socialiste. Se fura cu sacoșa, căruța, camionul și chiar cu vagonul, fiecare după posibilități. Numai din agricultură s-a constatat confiscarea a circa 100.000 t de porumb și au fost prinse vreo 47.000 de persoane, țăranii fiind obligați să recurgă la astfel de gesturi din moment ce statul a luat pământul până lângă vatra satului și a confiscat toate uneltele cu care se făcuse agricultura tradițională.

Situația infracțională din România era cunoscută la nivel central, dar Nicolae Ceaușescu a vrut cu orice preț să creadă că poate să atragă masele la ideile comunismului și să lupte pentru revoluția mondială, adică pentru cucerirea întregii planete după ideile inoculate cândva de către Iosif Vissarionovici Stalin.

_{Foto sus: Nicolae Ceaușescu, în vizită pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 117/1979)}

Bibliografie minimală

Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1968.
Berindei, Mihnea, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, Istoria comunismului din România, vol. II, Polirom, Iași, 2012.
Diaconescu Mircea, colonel doctor, Alimentația rațională, Editura Militară, București, 1979.
Tufescu, V., Rusenescu, Constanța, Aspecte geografice privitoare la cultura sfeclei de zahăr în Republica Populară Romînă, în Probleme de geografie, vol. VII, Editura Academiei, București, 1960, p. 9 – 26.