FANTOMELE SPIONAJULUI Agenţii „legendaţi”, „adormiţi” jpeg

FANTOMELE SPIONAJULUI Agenţii „legendaţi”, „adormiţi”

📁 Istorie recentă
Autor: Alexandru Popescu

Metamorfozele unor spioni

 În lumea atât de tenebroasă a spionajului există personaje a căror siluetă se estompează pînă la dispariţie pentru a reapare cu o altă  biografie, „poveste de viaţă”,   ca urmare a unor metamorfoze, dificil dar nu imposibil de urmărit.Este vorba de aşa-numiţii „agenţi lagendaţi”, o specie a „agenţilor ilegali” care se diferenţiază prin faptul că, fără a beneficia de  o „acoperire” diplomatică sau de altă natură, capătă o identitate falsă, atribuindu-se de către agenţia-serviciul de informaţii pentru care activează, numele şi biografia unei persoane reale (de cele mai multe ori decedate) sau imaginare.

Acest demers presupune că agentul legendat nu mai păstrează legături cu familia din ţara de origine, trăind aşadar o „nouă existenţă”. De asemenea, agentul ilegal nu întreţine legături cu ofiţerul de legătură (rezidentul) agenţiei pentru care activează, comunicând cu aceasta pe alte căi. În terminologia de specialitate, agentul ilegal este desemnat sub indicativul de NOC.Cum se naşte o „legendă”

Conceperea legendei presupune o pregătire minuţioasă din partea serviciului secrete căruia îi aparţine, asupra personaei a cărei identitate este atribuită „agentului legendat”, a locului-contextului social şi profesional în care a trăit, a obiceiruilor, tradiţiilor ţări şi locului unde va activa.

La rândul lui, viitorul „agent legendat”, care, de la un moment dat rupe orice fel de legături cu familia şi mediul din care provine, parcurge o pregătire minuţioasă, de la cursuri de limbă la cunoştinţe generale despre ţara, mediul în care va activa. Uneori, „legendele” sunt folosite nu numai pentru agenţi veniţi din exterior, ci pentru cei recrutaţi din interiorul unui stat, căruia i se confecţionează o nouă identitate. Metoda „agenţilor legendaţi” cunoaşte o istorie destul de îndelungată care a dus la reglementări stricte.Astfel, potrvit celor americane, dar şi din alte state vestice, cel mai important element a operaţiunilor de spionaj de lungă durată este crearea unei „acoperiri”, de cele mai multe ori în forma unei „legende”, bazată pe colectarea de informaţii şi a unei baze documentare, ceea ce duce la conturarea unei adevărate„istorii de viaţă”.

Bineînţeles, un „agent legendat” trebuie să cunoască perfect limba ţării în care îşi desfăşoară activitatea, legislaţia, stilul de viaţă al acesteia şi a locului unde va fi plasat, iar, din punct de vedere personal, detalii despre familia căruia îi  va aparţine.În ultima peripadă, metoda „agenţilor legendaţi” a fost folosită mai ales de fostele state socialiste.

În accepţinea KGB, „legenda” este constituită dintr-un fond de date transmise unui agent înaite de a părăsi ţara, pe baza căruia acesta îşi construieşte o identitate falsă în vederea desfăşurării de acţiuni informative. Aceste date vor fi completate în mod continuu „la faţa locului”, deci acolo unde îşi va desfăşura activitatea informativă.

Potrivit regulamentelor Securităţii, care, ca şi alte servicii din ţările socialiste şi nu numai, au folosit această  metodă şi pe plan intern, „Legendă informativă” este „un scenariu prelucrat pentru a fi utilizat cu scopul de a asigura conspirarea şi secretizarea muncii de Securitate. În cazul informatorului, legenda informativă se defineşte ca o calitate, destinată să-i ascundă identitatea reală şi pe care acesta trebuia s-o asimileze în totalitate”.

 „Soldaţi fără uniformă”

Riscurile la care se expune un agent ilegal, între care se numără şi „agenţii legendaţi”, sunt mai mari decât acelea ale unuia „legal”, căci, în caz că este demascat şi capturat, el nu beneficiază de imunitate diplomatică, nu se poate folosi în nici un fel de concursul, sprijinul agenţiei sau al altor organisme din ţara în serviciul căreia se află. În felul acesta, agentul ilegal (care, în termeni militari poate fi considerat ca un „soldat fără uniformă”) este pasibil de pedepse prevăzute în legislaţia ţării în care a activat, mergând până la pedeapsa cu moartea.De cele mai multe ori însă, agenţii ilegali  identificaţi fac obiectul unui „schimb” cu spioni care au fost capturaţi în ţara pentru care a activat.

În general, datorită condiţiilor dificile în care îşi desfăşoară activitatea, a calităţilor pe care aceasta le presupune, „ilegalii”, „agenţii legendaţi”  se recoltează din rândul spionilor de elită, unii dintre ei devenind figuri proeminente ale „lumii spionajului”.

A luat locul mortului

Datorită caracterului „adânc conspirat” („deep cover”), informaţiile despre activitatea unor „agenţi legendaţi” sunt foarte puţine, ele rămânând multă vreme, dacă nu definitiv, secretizate.

Unul dintre puţinele exemple cunoscute este acela al lui William Fischer (1903-1971). Născut în Anglia,   emigrează în URSS. Este recrutat de GPU în 1927 şi îndeplineşte misiuni informative în diferite ţări. În 1948, intră ilegal în SUA şi, în 1955, la moartea unui alt agent sovietic Rudolf Abel (1903-1955), care îşi desfăşurase activitatea informativă în diferite ţări, i se atribuie identitatea acestuia. Organizează o importantă reţea de spioni. În 1957, este arestat de FBI în urma depoziţiilor defectorului sovietic Reino Hayhanen. Este condamnat la 30 de ani închisoare pentru transmiterea de secrete militare. Conţinutul activităţilor de spionaj şi numele persoanelor care au făcut parte din reţeaua sa nu au fost făcute cunoscute niciodată. Este „schimbat” în 1962 cu pilotul Francis Gary Powers, capturat în urma zborului avionului de spionaj U2 pe teritoriul URSS.

Nici Ceauşescu nu ştia

Unul din cazurile în care spionajul românesc a folosit „serviciile” unui „agent legendat” a fost acela al plasării în Statele Unite a lui  Ion Agheană care, după ce “dispare” din ţară (i s-a anunţat chiar decesul) reapare, sub identitatea jurnalistului John Pearson, redactor şef adjunct al prestigiosioase publicaşii  „Business Week”, căruia Nicolae Ceaşescu îi acordă chiar un interviu în cursul unei vizite în SUA. De fapt, este mai probabil că noua identitate şi-a procurat-o cu sprijinul CIA, căreia i s-a deconspirat chiar din clipa când a pus picorul pe pământ american. Serviciul de spionaj de la Bucureşti nu-l putea propulsa într-o asemenea funcţie în numai trei-patru ani. Nici unul dintre demnitarii români ai timpului, exceptîndu-l pe generalul Nicolae Doicaru, şeful Direcţiei de Informaţii Externe, nu cunoştea adevărata identitate a lui John Pearson“. În tot cazul “John Pearson” a fost anchetat în mai multe rânduri de FBI, dar nu a fost reţinut. În 1978, după defectarea lui Ion Mihai Pacepa, Agheană revine în România pe care o va părăsi din nou, dispărând ulterior defintiv.

Cum se pregătea un „agent legendat”

Într-un interviu acordat publicaţiei “The Times” în 2010, Ion Mihai Pacepa oferă unele informaţii şi despre activitatea unor „agenţi legendaţi”. În anii 1970, Pacepa coordona UM 0912/U, din cadrul DIE, unitatea care avea ca sarcina tocmai de pregatirea spionilor fara acoperire diplomatică şi a celor legendaţi. Înainte de a căpăta acest statut, aceştia urmau, de cele mai multe ori, cursurile „şcolii de partid Ştefan Ghorghiu” (îndocrtinarea era considerată ca o condiţie obligatorie), a „şcolii de spioni” de la Băneasa, familiarizându-se cu aspectele diplomatice în cadrul Ministerului de Externe. Pacepa face referire şi la existenţa unor „cadre” în care viitorii spioni se familiarizau cu „tehnicile sexuale”, dar informaţia nu a putut fi verificată.

Câteva exemple şi un „fiasco”

Unul din cazurile la care se referă Pacepa este acela al unui anume „Vlăsceanu”, de fapt, doar unul dintre numele pe care le-a purtat.. A spionat pentru DIE până la fuga lui Pacepa. Cea mai importantă misiune a desfăşurat-o în Franţa, după ce DIE i-a „confecţionat“ legenda unui etnic francez născut în România. De fapt, reuşita lui „Vlăsceanu” a fost parţială, căci nu numai unii membrii ai diasporei româneşti din Franţa, ci şi contraspionajul francez îl bănuiau de desfăşurarea de acţiuni informative.

De fapt, şi în acest caz, contraspionajul nu era interesat de arestarea sa, ci, mai degraba, de o eventuala intoxicare. Vlasceanu a reusit sa obtina informatii reale, dar si false.

În fine, tot potrivit informaţiilor furnizate de Pacepa un rol important l-au jucat femeile prin care agenţii încercau să pătrundă în „cercuri înalte”. De exemplu, se pare că un alt „agent legendat”,   V. F., inginer energetician, „plantat” în Franta ca ilegal, a reuşit să se apropie pe această cale chiar de familia preşedintelui Franţei, Mitterrand.

Între altele, Pacepa remarcă faptul că pentru „agenţii legendaţi” misiunea era  deosebit de dificilă şi deoarece, odata deconspiraţi,   ei intrau în „malaxorul justiţiei” din ţara respectivă. Pentru că de fapt, aceşti agenţi „nu existat”, , cel putin teoretic, ei nu puteau fi ajutaţi.

De fapt, o serie dintgre „agenţii lagendaţi” au profitat de situaţia în care au fost puşi pentru...a defecta, rupând orice legături cu „Centrala” de la Bucureşti care îi trimisese, astfel încât misiunea lor a fost un „fiasco”, aşa cum o demonstrează investigaţiile lui Mihai Pelin.

Copiii plătesc 

Au existat şi misiuni în care spionii au plecat, pentru a avea o acoperire perfectă, cu întreaga familie. Riscurile sunt atunci mult mai mari. În viaţa membrilor familie, mai ales a copiilor, existau mult timp semne de întrebare, greu de explicat.

Astfel, unul dintre „agenţii legendaţi” mărturiseşte:  „Sunt ofiţer operativ şi am efectuat o misiune de patru ani sub acoperire convenţională şi cu numele schimbat. Pentru ca povestea mea să fie credibilă şi autentică, am fost însoţit de familie, adică de soţie şi băieţelul meu, care la momentul plecării, avea un an şi jumătate. Practic, acolo a învăţat să vorbească, acolo a învăţat cine este, a crescut ştiind şi spunând tuturor că pe el îl cheamă într-un anume fel, numele legendă. Cum să convingi un copil de cinci ani şi jumătate că nu-l mai cheamă aşa cum l-a chemat toată viaţa lui”...

„Agenţii adormiţi” în aşteptare

„Înrudiţi” cu „agenţii legendaţi” sunt aşa-numiţii „agenţii adormiţi”deoarece unii dintre aceştia au adoptat de cele mai multe ori pentru început acest statut. „Agentul adormit” este, de fapt, unul „legendat” pentru că are o identitate falsă, „confecţionată”.

Este destul de dificil de definit şi documentat acţiunea „agenţilor    adormit”. În general, se eamite că acesta este acel agent trimis într-un stat străin care devine activ doar în momentul în care primeşte indicaţii în acest sens din partea  serviciul de spionaj care l-a recrutat. De cele mai multe ori, aceast agent este plasat în interiorul unei organizaţii importante, nu pentru a intra imediat în acţiune, ci pentru a stabili obiectivul şi momentul în care îşi va face „debutul”, atunci când se consideră că sunt acondiţii propice sau în contexte deosebite, cum ar fi cele de criză politică. Uneori, „agenţii adormiţi” sunt pregătiţi pentru a desfăşura acţiuni de sabotaj sau teroriste în cadrul unei reţele.Există însă situaţia în care acesta este recrutat chiar dintre cetăţenii statului vizat pentru activităţi informative care acceptau această postură pe bază de considerente politice sai etnice.

Nepoata lui Cehov a fost „adormită”

„Agenţii adormiţi” au jucat un rol important încă în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Astfel, Otto Kuehn a fost „instalat” de Servicul de informaţii german Abwehr în Hawaii împreună cu familia, furnizând informaţii importante pentru aliaţii japonezi care au jucat un rol important în pregătirea atacului de la Pearl Harbour.

Dar serviciile de spionaj sovietice au fost cele mai active şi în acest domeniu.Este cazul Olgăi Cehova (1897-1980), nepoată a scriitorului cu acelaşi nume, care a fost plasată ca „agent adormit” în Germania.. Părăseşte, în 1920, Rusia, în plină anarhie şi sărăcie după revoluţia bolşevică, ajungând la Berlin. Reuşeşte să îşi facă un nume în lumea filmului, turnând destul de numeroase pelicule în studiourile de la Babelsberg. Cariera sa se datora în bună măsură şi preţuirii pe care i-o arată unele vârfuri ale ierarhiei Reichului. În 1930, Cehova primeşte chiar cetăţenia germană. Prin intermediul fratelui ei Lev, este recrutată, sub ameninţare,   ca agent “adormit”, scopul ei principal fiind acela de a transmite informaţii despre planurile germane de atacare a Uniunii Sovietice. Că Cehova se transformase din „agent adormit” într-unul deosebit de activ, devenind „regină neîncoronată a spionajului sovietic”, ni-l dovedeşte faptul că, puţin înainte ca trupele sovoetice să înceapă asediul Berlinului, este trimis un avion pentru a o salva şi transporta la Moscova.

Un alt „agent adormit” care s-a trasformar în unul activ a fost, Dmitri Aleksandrovici Bistoriolotov (1901 –1975), pictor, scriitor.De origine aristocratică, după ce face parte din Armata Albă, este recrutat de CEKA în calitate de “agent adormit” şi trimis în Occident, devenind ulterior unul din cei mai importanţi „agenţi ilegali” pentru URSS în timpul Perioade interbelice. Reuşeşte să procure informaţii secrete importante în Germania şi Italia.. Dând dovadă de un curaj ieşit din comun, Bistoriolotov acţionează prin seducerea şi recrutarea unor femei, a racolarii unor diplomaţi şi chiar a unui ofiţer Gestapo. Reuşeşte să intre în posesia unor coduri diplomatice şi, prin el, Stalin primeşte informaţii despre întâlnirile lui Hitler cu diplomaţi occidentali. De asemenea, obţine date despre planul de reînarmare al Germaniei, despre armamentul german şi italian. În timpul terorii dezlănţuite de Stalin, Bistoriolotov este rechemat, în 1937, în URSS, judecat şi condamnat sub acuzaţia de “duşman al poporului”. Deportat în Gulag, Bistoriolotov redactează relatări despre lagărele de concentrare şi crimele regimului sovietic pe care reuşeşte să le trimită peste hotare. După eliberare sa în 1954, publică lucrări ştiinţifice şi beletristică în care relatează despre activitatea sa ca spion. Portretul lui se află în sediul Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei.

Cât de „adânc” poate penetra un „agent adormit” ne demonstrează cazul lui Karl  Koeher (1934-), scriitor, agent cehoslovac infiltrat în CIA în timpul Războiului Rece.

Bun cunoscător al limbii engleze, este selecţionat pentru a fi trimis în misiune în Vest. Se înscenează o defectare a sa în SUA, în 1965. I se acordă cetăţenia americană şi devine un „agent adormit”. În 1973, este angajat de CIA ca traducător şi analist pentru Europa de est, devenind cel mai bun specialist în problemele URSS.  Părăseşte pentru o vreme CIA, dar este reactivat în ciuda bănuielilor pe care le avea FBI în legătură cu activitatea sa. În cele din urmă, este interogat şi acceptă să devină agent dublu. Totuşi, pentru a se preîntâmpina fuga sa,   Koeher este arestat în 1984. Acceptă să facă depoziţii, dacă i se acordă imunitatea. În timpul detenţiei, are loc o încercare de asasinare a sa. În 1986, Koeher  este „schimbat” în Berlin cu dizidentul sovietic Anatoli Şaranski. Reîntors în Cehoslovacia,   este considerat un adevărat „erou” şi i se acordă o serie de avantaje. Este posibil să fi fost implicat în organizarea „Revoluţiei de catifea” (1989).

Întrebări tulburătoare         

Folosirea metodei „agenţilor adormiţi” de către serviciile sovietice a cunoscut perioada sa de vârf în timpul Războiului Rece, dar a constinujat să fie utilizată şi în perioda următoare, în condiţii deosebite. Înte-adevăr, situaţia „agenţilor adormiţi”  a devenit dificilă atunci când regimul în slujba căruia erau a „căzut”, astfel încât aceştia au rămas „în aer”, trebuind să se „descurce” pe cont propriu. Este cazul ilustrat de unele filme de spionaj despre „agenţii adormiţi” uitaţi...

„Deruta” a durat puţin, căci Serviciul de informaţii esterne al Federaţiei Ruse a trecut la reactualizarea metodei „agenţilor adormiţi”, astfel încât Departamentul de Justiţie şi FBI a iniţiat aşa-numitul „Program al ilegalilor”, care, în cadrul Operaţinii „Istoriile fantomelor”, a dus, între altele, în 2010, la identificarea şi reţinerea a unui grup de zece „agenţi adormiţi” pentru Federaţia Rusă, între care cea care prin căsătorie devenise din Kuşcenko Anna Chapman şi un apreciat om de afaceri. Acest grup a făcut obiectul un schimb cu spioni americani capturaţi în Federaţia Rusă, şi ei „adormiţi”.În 2011, a fost demascat un cuplu de „agenţi adormiţi” plasaţi în RF Germania încă din anii 1980 care îşi însuţiseră o identitate...sud-americană.Dar nu numai Federaţia Rusă a folosit această metodă. Agentul chinez Chi Mak, demascat şi judecat în 2008, se aflase ca „agent adormit” în Statele Unite din anii 1970 şi atunci când se „trezea” transmitea informaţii din domeniul industrial.

Totuşi, se pare că „agenţii adormiţi” care activează pentru Federaţia Rusă au rămas principalul pericol, ridicând întrebări adesea tulburătoare.. „De ce trmite Rusia agenţi adormiţi în exterior” se întreaba în 2010  jurnalista  Jennifer Clibbon pe canalul „CBS News”? Un alt jurnalist, Christopher Meyer se întreba de asemenea „Câţi agenţi adormiţi se ascund” în Statele Unite”? În fine, „teoriile conspiraţioniste” au apărut şi în acest domeniu. În 2013, în revista „Der Spiegel”, a apărut un articol al cărui autor se întreba dacă şi cancelarul, „Angela Merkel nu este un agent adormit KGB”...

Asasini la comandă în...filme

Importanţa şi misterul care învăluiue activitatea „agenţilor adormiţi” au făcut ca ei să devină personaje în literatură şi cinema, părtunzând în ceea ce se numeşte „cultura populară”, a „mediilor”.

Există doua categorii ale unor asemeea „eroi”. În cea dintâi, zugărăvirea acestora se inspiră din cazuri reale, atâtea câte sunt cât de cât cunoscute, cârora li se adaugă „ingredientele” romanului sau filmelor de spionaj.Astfel, pelicula „Eye of the Needle” este inspirată de acţiunea contraspionajului batitanic în timpul celui de al Doilea Război Mondial, de identidicare şi anihilare a unui „agent adormit” german.

Celei de a doua categorii îi aparţin personaje fictive, dar care împrumtă unele însuşiri ieşite din comun şi desfăţoară acţiuni excepţionale. Este vorba de acei „agenţi adormiţi” cărora li s-ar fi „spălat cereierul” sau acţionează sub imperul drogurilor, ceea ce îi face să se implice direct în acţiuni extreme, mergând până la asasinate.

Unul dintre aceste pesonaje este acela din celebra peliculă „Candidatul manciurian” (1959) căruia, aflat într-o stare de hipnoză indusă  prin jocul de cărţi „Soliotaire”, i se comandă să execute asasinate. Oricât de exagerată ar părea această idee se pare că se inspiră din cazuri reale, căci serviciile secrete sovietice sau ale unor state comuniste din Asia au pus la punct asemenea „reţete”.  Este posibiul ca unul din membrii „grupului de la Cambridge”... a ajuns spion după ce în captivitatea de după demascarea sa în...i s-a spălat creierul.

Similară este acţiunea filmului „Telefonul” în care un agent, după căderea Uniunii Sovietice,   comandă unor „agenţi în adormire”, aflaţi şi ei într-un fel de stare de hinoză indusă, o serie de asasinate. Pentru că nu se conformează noilor oridine venite de la Moscova după colapsul regimului comunist, este necesar ca urmaşul KGB-ului să trimeată alt agent (interpretat de Charles Bronson) pentru a-l  impiedica să iniţieze asasinate.Interesul publicului pentru peliculele cu asemenea subiecte a dus la realizarea serialului de televiuziune de către BBC „Sleepers”,   în care doi agenţi sovietici se integrează atât de bine în societatea britanică încât refuză să  se mai întoarcă în Uniunea Sovietic.

Dramele familiale pe care le antrenează activitatea unor asemenea agenţi au inspirat realizarea în 1988 a  filmului „Little Nikita” (cu  Sidney Poitier şi  River Phoenix) în care eroina principală trăieşte unb adevărat şoc atunci când află că părinţii  ei au fost „agenţi adormiţi”..

...şi în literatură

Bineînţeles nici romanele nu au evitat un asemenea sub subiect de succes şi...de actualitate.

În „The Bourne Ultimatum” se descrie perioada de pregătire asasinului profesionst Carlos Şacalaul care intenţionează să acţioneze şi pentru a-şi elibera mama încarcerată pentru că a fost o „adormită”.

Într-un alt roman „Bred for War”, se descriu împrejurările în care unui „agent legendat” i s-a atribuit biografia unui înalt demnitar american.Nici implicaţiile terorismului nu lipsesc din asemenea romane. În „Executive Orders” al consacratului autor de romane de spionaj Tom Clancy, personajul central încercă să pună la punct o reţea de „agenţi adormiţi” care urmează să declanşeze o serie de acte teroriste.

Inspirat de unele împrejurări reale este şi romanul „Honor Harrington” de Michael Ross „The Volunteer:The Incredible True Story of an Israeli Spy on the Trail of International Terrorists” (2008).Că subiectul a rămas de actualitate o demonstrează şi apariţia recentă a volumului „The sleeper spy” de William Safire (2011) în care este vorba de un „agent adormit” sovietic care a reuşit să desfăşoare operaţiuni bancare de pe urma căruia a strâns o sumă enormă. Urmaşul KGB-ului îl urmăreşte pentru a pune mâna pe aceşti bani. Bibliografie selectivă

Trahair, Richard C. S.,  Encyclopedia of Cold War Espionage, Spies, and Secret Operations (2004)

Ishmael Jones,  The Human Factor:Inside the CIA's Dysfunctional Intelligence Culture (2008)

Nicholas Anderson,  NOC Enigma Books (2009)Jean-Marie Thiébaud,  Dictionnaire Encyclopédique International des Abréviations, Sigles et Acronymes, Armée et armement, Gendarmerie, Police, Services de renseignement et Services secrets français et étrangers, Espionnage, Contrespionnage, Services de secours, Organisations révolutionnaires et terroristes (2015)