Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Al Doilea Război Mondial a început, conform cronologiei universal acceptate, la 1 septembrie 1939 și ostilitățile au evoluat până când s-a deschis Frontul de Est, o confruntare ideologică între două imperii totalitare. Ziua de 22 iunie 1941 are o semnificație deosebită în istoriografia mondială și evenimentele politice și militare au fost analizate intens de istorici și de cei pasionați de trecut.
Au intervenit și cercurile de putere pentru a impune anumite interpretări și care n-aveau legătură cu adevărul științific. S-a ajuns la concluzia că forțele sovietice nu erau concentrate și pregătite pentru un război de amploare cu trupele Axei. Chiar nu se știa de desfășurările de divizii de peste graniță, teză repetată de generații de istorici. A fost normal să se producă un atac prin surprindere și să se producă o pătrundere în adâncimea teritoriului lagărului comunist.
Mareșalul G. K. Jukov, un dur colaborator al lui Iosif Stalin, a redactat o carte de memorii, des citată de către specialiști, și în care are referiri la situația Armatei Roșii înainte de începerea Operațiunii Barbarossa. Armatele dispuse în vest totalizau 2.900.000 de militari de toate gradele și aceștia aveau la dispoziție 1.800 de tancuri mijlocii și grele. Se adăugau circa 35.000 de tunuri și aruncătoare de mine, cele ce puteau asigura o putere de foc deosebită pentru realizarea de breșe în dispozitivul defensiv inamic.
Nici nu mai erau luate în calcul piesele de calibrul 50 mm, aruncătoare de mine ce se aflau în prima linie în vederea ducerii luptei împotriva mitralierelor, arme automate ce reprezentau cheia apărării. Efectele schijelor erau comparabile cu cele ale grenadelor, dar generalul stalinist consideră bombele drept nesemnificative în ceea ce privea puterea de foc. Interesant este că aruncătorul a fost produs și utilizat până la sfârșitul ostilităților. Numai la 22 iunie 1941 gura de foc nu avea valoare.
Numai din aceste date se poate vedea că partea sovietică a făcut totul pentru a minimaliza înzestrarea cu tehnică militară avansată și Jukov a trecut în câteva rânduri situația dotării diviziilor staliniste (doar șase în ediția românească). Concluzia istoricilor a fost că înzestrarea a fost deosebit de precară și nu se putea compara cu cea din Wehrmacht.
Totuși, cele 1.800 de tancuri amintite erau suficiente să formeze nouă divizii complete și Adolf Hitler dispunea fix de 0 tancuri din categoriile medii și grele de calitatea unui T-34. Mulți experți au scris că blindatele nu erau concentrate după model german, dar sovieticii au aplicat același principiu al dispunerii de tancuri principale alături de modelele mai vechi în vederea sporirii forței de izbire.
Jukov a avut grijă să precizeze că toate celelalte tancuri erau ușoare și lipsite de valoare, dar nu trebuie uitat că mașinile de origine cehoslovacă și modelele Panzer I și Panzer II erau complet perimate. Nici Panzer III cu tun de calibrul 37 mm nu mai era ceva modern. Orice mașină sovietică dispunând de tun de calibrul 45 mm era superioară celor germane. Mareșalul a mai adăugat ceva: tancurile ușoare aveau și motorizare limitată. Erau mașini ușoare și care dispuneau de grupuri energetice uzate fizic în urma folosirii timp de cel mult un deceniu.
Autorul a uitat să precizeze că aceste mijloace blindate puteau să fie utilizate în sectoarele de front unde se desfășurau acțiuni de infanterie și viteza nu era esențială. Motoarele puteau să permită înaintarea pe distanțe de zeci de kilometri, ceea ce era suficient pentru zdrobirea trupelor germane dispuse prea avansat. Tancurile sovietice au părut neputincioase în urma asaltului german și multe au fost abandonate de echipajele îngrozite sau din cauza lipsei de carburant. Lipsa de coordonare între diferitele arme a neutralizat superioritatea absolută a Armatei Roșii la capitolul blindate.
Dezinformarea a mers din plin și la capitolul aviație
Jukov a precizat că au fost peste 1.500 de aparate noi și destul de multe de tip vechi. Se pare că afirmațiile celor care au scris memoriile mareșalului, prea detaliate pentru a fi redactate de un singur om, n-au ținut cont de logică și nici de ideea că nu trebuie să fie date repere clare. Cele 1.500 de avioane noi erau cam multe în raport cu teoria oficială că n-a existat pregătire de război și, absolut întâmplător, se aflau aproape de granița cu Germania și îngrămădite pe aerodromuri de campanie. A fost o adevărată plăcere pentru piloții germani să atace țintele în dimineața zilei de 22 iunie 1941. Armata Roșie dispunea de prea multe avioane pentru a nu se putea discuta despre o pregătire de război.
Forțele militare sovietice erau compuse din 2.900.000 de militari, ceea ce înseamnă o armată redutabilă, mai ales că flotele din Marea Baltică și Marea Neagră dispuneau și de cuirasate dotate cu câte 12 tunuri de calibrul 305 mm, bune pentru lovirea unor obiective din regiunile de coastă. Mareșalul Jukov a scris că diviziile mobilizate la frontieră aveau cel mult 9.000 de soldați și ofițeri, ceea ce era departe de idealul de 14.500.
Armata Roșie era prea bine dotată și înainta spre vest pentru acțiuni ofensive, dar lovitura germană din 22 iunie 1941 a dereglat toate planurile lui Iosif Vissarionovici Stalin și au fost necesare lupte grele până-n mai 1945 pentru a înfrânge diviziile naziste. Armamentul sovietic era cunoscut de liderul comunist și a fost normal să nu fie stresat de ceea ce pregătea colegul dictator de la Berlin. Un cumul de factori a dus însă la o prăbușire a rezistenței armatelor dispuse în vest și unitățile Wehrmachtului au ajuns până aproape de Moscova în decembrie 1941. A fost deosebit de dificil să se alcătuiască noi mari unități antrenate modern și conducerea comunistă a trebuit să pună accent pe supremația numerică pentru copleșirea adversarului.
Mareșalul Jukov a mai lăsat să scape o informație ce pare lipsită de importanță la o primă vedere: diviziile din primul eșalon erau dispuse direct pe frontieră. Această dispunere avansată înseamnă practic o declarație de război și trebuia doar un ordin de la Stalin pentru străpungerea pozițiilor germane. A fost cea mai proastă poziție defensivă și nu s-a putut ridica un baraj în calea invadatorilor. Liderul de la Kremlin dorea invadarea statelor vecine, dar a fost devansat în acțiuni de către Adolf Hitler.
Foto sus: Mareșalul Gheorghi Jukov, în 1941 (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
