Erou sau tiran sângeros? Controversa din jurul lui Magellan, exploratorul secolului al XVI-lea
Cu doar câteva zile în urmă, un nou film de anvergură a readus în prim-plan una dintre cele mai tulburătoare figuri ale marilor descoperiri geografice: Ferdinand Magellan. Navigatorul portughez, devenit celebru pentru expediția care avea să înconjoare pentru prima dată globul, este prezentat acum nu doar ca pionier al lumii moderne, ci și ca un personaj acuzat de „setea nestăvilită de sânge”.
Regizat de cineastul filipinez Lav Diaz, filmul Magellan este o experiență cinematografică dură și apăsătoare, pe măsura odiseei pe care o reconstituie. Interpretat de actorul mexican Gael García Bernal, Magellan apare inițial ca un om animat de ambiții grandioase: descoperirea unei noi rute maritime spre legendarele „Insule ale Mirodeniilor” din Indonezia. Într-un gest care îi va pecetlui destinul, el își trădează patria natală, Portugalia, și se pune în slujba regelui Spaniei, Carol I.
Imagine din film
Urmează o călătorie de o cruzime extremă. Corăbiile sale traversează oceane necunoscute, în timp ce echipajele sunt decimate de scorbut, foamete și execuții pentru rebeliune. În 1521, ajuns pe insula Mactan, în arhipelagul care va deveni Filipinele, Magellan își găsește sfârșitul într-o confruntare violentă cu localnicii.
Această expediție, începută în 1519, a intrat în legendă ca fiind prima circum-navigare completă a globului. Deși Magellan nu a apucat să se întoarcă în Europa, flota sa a finalizat drumul sub comanda lui Juan Sebastián Elcano, în 1522. Unii istorici, precum Laurence Bergreen, susțin că realizările lui Magellan sunt chiar mai importante decât cele ale lui Columb. Numele său a fost atribuit unei nave NASA. Alții, însă, îi contestă gloria, subliniind că nu a dus personal călătoria până la capăt.
Un erou cu mâinile pătate de sânge
Figura lui Magellan este controversată și din alte motive. A fost acuzat de comerț ilegal înainte de a părăsi Portugalia, de tiranie față de propriii oameni și de convertiri forțate la creștinism în rândul populațiilor locale. În 2022, istoricul Felipe Fernández-Armesto a încercat să demonteze mitul eroului în volumul Straits: Beyond the Myth of Magellan, descriindu-l drept un lider fanatic și imprudent, iar misiunea sa drept un „eșec total”: din aproximativ 270 de marinari, doar 18 s-au întors în Spania, fără profit economic. Mai mult, Fernández-Armesto îl acuză pe Magellan de imperialism, sclavie, discriminare și violență extremă împotriva populațiilor indigene.
Confuzia este amplificată de lipsa surselor directe. Cea mai mare parte a informațiilor despre expediție provine de la cronicarul Antonio Pigafetta, colaborator apropiat al lui Magellan, descris de unii istorici drept un adevărat „agent de PR” al comandantului său.
O istorie spusă din alt unghi
Lav Diaz și-a petrecut șapte ani documentându-se în arhivele din Lisabona pentru a-și construi propria versiune, parțial ficționalizată, a poveștii. Inițial atras de figura aproape uitată a soției lui Magellan, Beatriz Barbosa, regizorul a ajuns să fie fascinat de navigator tocmai pentru ambiguitatea sa. Mai ales, Diaz a dorit să introducă o perspectivă rar explorată: cea malaeză, nu exclusiv „privirea omului alb”.
Un personaj-cheie este Enrique din Malacca, sclavul lui Magellan timp de zece ani. Cumpărat din Malacca și adus în Europa, Enrique s-a dovedit, la sosirea în Filipine, vorbitor al limbii locale, ceea ce sugerează că s-ar fi născut în regiune. Unii istorici speculează că el ar fi fost, de fapt, primul om care a înconjurat globul, înaintea europenilor.
Filmul subliniază și existența unor voci critice la adresa sclaviei chiar în epocă, precum Fray Bartolomé de las Casas, membru al consiliului regal spaniol, într-un context în care Portugalia începea să restricționeze oficial comerțul cu sclavi.
Brutalitate, frică și rebeliune
Departe de imaginea romantică a exploratorului, Magellan al lui Diaz este un lider paranoic și nemilos. A executat membri ai echipajului, inclusiv sub acuzații de sodomie, și a abandonat pe insule izolate preoți sau ofițeri suspectați de trădare. Rebeliunile au fost constante, iar una dintre cele cinci corăbii, San Antonio, a dezertat complet în 1520.
Istoricii explică această brutalitate și prin fragilitatea poziției sale: Magellan nu era castilian, iar nobilii spanioli din subordine îi contestau autoritatea. În acest context, pedeapsa extremă devenea un instrument de supraviețuire.
Cine l-a ucis pe Magellan?
Moartea sa rămâne un mister. Pigafetta l-a indicat pe căpetenia Lapulapu drept ucigaș. Diaz, însă, pune sub semnul întrebării chiar existența acestuia, sugerând că Lapulapu ar fi fost o invenție menită să-l intimideze pe Magellan. În film, moartea navigatorului apare ca rezultatul unei acțiuni colective, nu al unui duel eroic.
Această reinterpretare a stârnit controverse în Filipine, unde Lapulapu este un simbol al rezistenței naționale, deși istoricii recunosc că informațiile despre el provin mai ales din tradiții orale și legende.
O moștenire disputată
Magellan a fost cândva venerat în Filipine drept aducător al creștinismului – simbolizat de statueta Santo Niño, încă extrem de venerată –, dar astăzi este privit tot mai critic, mai ales de generațiile tinere, într-un climat de reevaluare a colonialismului occidental.
Privind retrospectiv, moștenirea sa rămâne profund ambiguă. Deși probabil nu și-a propus să înconjoare globul, Magellan a demonstrat legătura dintre Atlantic și Pacific și dimensiunea reală a acestuia din urmă. După expediția sa, lumea a început să fie cartografiată ca un întreg.
Filmul se încheie nu cu vocea lui Magellan, nici cu cea a lui Elcano, ci cu perspectiva amară a lui Enrique din Malacca, martor și victimă a violenței coloniale. În viziunea lui Lav Diaz, povestea lui Magellan nu trebuie abandonată, ci rescrisă: mai echilibrat, mai inclusiv și mai atent la cei care, timp de secole, au rămas în afara narațiunii dominante. Filmul Magellan a fost lansat recent în Statele Unite.
