Era economia sovietică pregătită de război în iunie 1941?

Temutul dictator comunist a plecat dintre cei vii în martie 1953 și au început să apară eroi care să-i critice faptele, totul fiind făcut cu acordul Kremlinului. Trebuia să se sublinieze cu orice preț că nu s-a făcut totul pentru înzestrarea Armatei Roșii și aceasta n-a fost pe picior de război atunci când Wehrmachtul a atacat la 22 iunie 1941. A fost normal ca trupele să cedeze și tancurile cruciate să ajungă până la periferiile Moscovei și ale Leningradului.

S-a scris că liderul comunist trăia în propriul univers, nu accepta să fie contrazis și nu asculta de specialiștii din domeniul economic și militar. Mai grav. A avut încredere în cuvintele mieroase spuse de Adolf Hitler după semnarea Pactului Molotov – Ribbentrop la 23 august 1939 și n-a pus bază pe ceea ce spuneau subordonații temători, dar care puteau oricând să trădeze, ceva specific în spațiul rusesc. Iosif Vissarionovici Stalin n-a vrut să treacă economia sovietică pe picior de război și astfel Armata Sovietică n-a avut armament suficient.

Au fost ridicate cariere glorioase pe astfel de minciuni și chiar mareșalul Jukov, cel ajutat să scrie o carte voluminoasă de amintiri, a insistat pe astfel de teze. Este interesant că ideile presupus științific au fost păstrate și după 1991, anul căderii lagărului sovietic. Fostul comandant comunist a dat o cifră interesantă în lucrarea mare și stufoasă: au fost produse în anul 1938 1.174.000 de puști cu încărcare manuală. Erau arme din seria Mosin-Nagant de calibrul 7,62 mm și fuseseră testate intensiv în prima conflagrație mondială. Se subînțelege că trecerea a două decenii de la încheierea luptelor a permis acumularea de noi perfecționări în domeniul materialelor și al studiilor de balistică, gurile de foc devenind mai precise și ucigătoare. Cartușele puștilor sovietice erau suficient de puternice pentru a ucide și la un kilometru, lunetele fiind dezvoltate în masă pentru trageri de precizie împotriva ofițerilor și a personalului specializat. Erau vânați în mod special mitraliorii, tunarii și observatorii ce dirijau focul artileriei. Puștile erau admirabile prin calitățile balistice și mai lăsau de dorit doar la finisaj, aspect care nu era interesant pentru Stalin, cel ce cerea producție ridicată în timp scurt.

Livrările din 1938, presupunând că datele oferite de autor sunt exacte, erau deosebit de interesante și puștile livrate erau suficiente pentru formarea a circa 100 de divizii complete de infanterie după standarde sovietice. Se poate constata că Iosif Stalin a fost interesat de dezvoltarea producției militare și Armata Roșie a primit cantități de puști ce depășeau imaginația generalilor marilor puteri.

G. K. Jukov și colaboratorii s-au oprit la anul 1938 și n-au mai oferit date exacte despre ceea ce s-a întâmplat până la 22 iunie 1941, dar trebuie să se observe că Stalin avea deja trecută industria pe picior de război încă din 1938. Ce putea să mai facă în 1941? Uzinele mecanice sovietice erau toate pregătite să treacă la transformarea metalului în produse cerute de armată și întreaga economie planificată era de război. Nu conta momentul când conducătorul dorea să înceapă ostilitățile. Muncitorii erau pregătiți să livreze arme și muniții în orice cantitate și la timp, depozitele oricum fiind pline.

Există o informație vagă pe undeva prin mulțimea de cuvinte din tomul Amintiri și reflecții. Se spune că producția de puști clasice a scăzut deoarece fabricile au primit ordin să treacă la livrarea de arme semiautomate, cele ce nu existau în dotarea forțelor militare germane. Istoricii din întreaga lume pun accent pe faptul că Wehrmachtul avea în structură militari înarmați cu renumitul pistol-mitralieră MP-38, dar muniția acestuia era slabă și tirul era imprecis la distanțe mai mari. Luptătorii sovietici puteau să execute tir de precizie fără să fie amenințați de gloanțele adversarilor.

Istoricii din întreaga lume au tot repetat textele despre o Armată Roșie nepregătită și o industrie care era dezvoltată pentru a asigura producții deosebite de mărfuri, ceea ce ar fi asigurat fericirea maselor de cetățeni sovietici. Minciunile propagandei au prins, chiar dacă astfel erau denigrați muncitorii și chiar întregul aparat de partid și de stat. Important era să se sublinieze că la 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică a fost surprinsă de ofensiva germană nepregătită.

Iosif Stalin a comis nenumărate și monstruoase crime, fără precedent în epoca modernă, dar nu poate să fie acuzat că a neglijat dotarea Armatei Roșii decât de cei ce vor cu orice preț să fie pe gustul unui anumit centru de putere. Multe cariere glorioase din mediul academic și militar au fost ridicate pe minciuni și acum este greu de șters din Istorie nemerniciile persoanelor lipsite de caracter. Poate chiar dictatorul de la Kremlin ar fi fost mândru de cât de mult au mințit cei crescuți la școala stalinistă.

Industria sovietică era pregătită de război încă din 1938 și a fost prea dezvoltată pentru a nu se trece la începerea ostilităților în vederea acaparării de spațiu vital, noii supuși urmând să acopere în parte cheltuielile militare pentru continuarea ostilităților.

_{Foto sus: Afiș sovietic de propagandă (© Wikimedia Commons)}