Dezvoltarea industriei sovietice cu destinație specială în timpul Marii Crize Economice
Dezvoltarea industrială după Primul Război Mondial a adus o perioadă de prosperitate prin creșterea cantității de mărfuri de pe piață și masele de clienți cumpărau masiv. Orice minune nu ține prea mult. Anul 1929 a fost cel în care a pornit recesiunea în SUA și fenomenul s-a extins la nivel planetar. Descrierea fenomenului a fost realizată pe larg de către experți în Istorie și Economie. A devenit un model pentru orice comparație cu o epocă în care afacerile nu merg conform legilor generale. Savanți renumiți și jurnaliști pasionați de senzațional au descris catastrofa prin care trecea omenirea.
Povestea cu plecarea dezastrului de la bursă a fost repetată de a rămas adevăr științific de necontestat, dar parcă repetarea principalelor idei cu insistență te duce cu gândul că se dorește ascunderea a ceva deosebit și periculos dacă ar ieși la suprafață. Oare nu cumva s-a mai întâmplat ceva în aceeași perioadă?
Mareșalul Jukov ar fi scris o carte de memorii și tomul voluminos este plin de date ce sugerează că au fost mulți colaboratori generoși. Stă scris că în anul 1929 s-a elaborat un plan prin care artileria sovietică trebuia reformată din temelii. Erau multe tunuri bune prin puterea de foc, dar trecerea timpului își spunea cuvântul. Mii de tunuri puteau să fie modernizate prin programe industriale potrivite și aceasta urma să fie prima etapă a programului. Stalin era un conducător obsedat de problemele armamentului și statul a investit deosebit de mult în domeniul pieselor de artilerie. Capacitatea uzinelor de artilerie a crescut în perioada 1928 – 1933 de peste șase ori.
Se mai găsește o altă informație despre minunile din economia sovietică a perioadei: producția de tunuri mici a crescut de 35 de ori. Informația lăsată de cenzură să treacă este deosebit de interesantă și chiar se poate pune întrebarea cum au scăpat astfel de date într-o carte ce se putea citi în biblioteci. Este evident că saltul de producție a fost uimitor, dar formularea se face în stil comunist și nu se precizează cât era inițial. Lipsa unui sistem de referință nu permite calcularea exactă a numărului de tunuri, dar acesta trebuia să fie uriaș. Ar mai fi ceva interesant de observat: se discută numai despre tunurile de calibru mic și gândul se îndreaptă imediat spre piesele antitanc și antiaeriene. Nu se suflă o vorbă despre gurile de foc medii, grele și navale.
Tunul în sine era doar o mică parte a problemei pe care Moscova trebuia s-o rezolve din 1927, anul de debut al industrializării. Stalin a cerut formarea de specialiști și muncitori care să asigure cantități mari de produse speciale și calitatea să nu lipsească. Masele de angajați erau plătite numai de stat și apoi produceau mijloace de distrugere, inutile pentru o economie sănătoasă. Autoritățile erau obligate să ia cote din sectoarele rentabile și să le dirijeze spre domeniul militar. Întreaga economie era dată peste cap de dezvoltarea industriei de armament, cea care nici nu exporta pentru a se obține valută forte sau mărfuri pentru populație. Economia trebuia să asigure materiile prime pentru tunuri și, mai ales, pentru muniție. Furnalele trimiteau fierul necesar proiectilelor și acestea erau umplute cu explozibili puternici. Hans Roth, un militar german care a luptat în prima linie din 22 iunie 1941, a constatat că artileria sovietică dispunea de proiectile de cea mai bună calitate, ceea ce era supărător și periculos pentru luptătorii din Wehrmacht.
Se discuta în întreaga lume că nu erau lansate comenzi către industria grea și uzinele mecanice din Uniunea Sovietică nu mai făceau față comenzilor de artilerie. Trebuie să dispară teza referitoare la slaba dezvoltare economică din perioada zisă de recesiune. Industria producea prea multe mărfuri, dar acestea erau cu destinație militară și nu ajutau cu ceva la creșterea nivelului de trai. Stalin a cumpărat fabrici întregi pentru dezvoltare tehnologică și vapoarele aduceau mereu mașini-unelte ce erau necesare în fabricile de armament. Chiar s-a înregistrat o prăbușire a aprovizionării populației și a rezultat un genocid prin înfometare în 1933. Statul comunist producea tunuri și nu era timp de detalii referitoare la locuitorii de rând.
S-a scris că a fost supraproducție și de aceea a izbucnit și apoi a bântuit Marea Criză Economică. Istoricii au avut dreptate, dar au uitat să spună ceva: a fost supraproducție de armament și drumul spre război era deschis. Trebuia doar să fie o scânteie care să incendieze planeta și aceasta a apărut la 1 septembrie 1939.
Politicile lui Stalin de înarmare au contribuit din plin la recesiune și situația s-a menținut cât timp a guvernat dictatorul sovietic. Au fost aruncate pe piața mondială produse din lagărul socialist, cele ce erau ieftine și dereglau prețurile. Erau cumpărate mașini și utilaje scumpe pentru industrie. Economia mondială era dată peste cap de astfel de vânzări și achiziții. SUA trimitea spre Rusia sovietică flote de vapoare încărcate cu mărfurile dorite de Kremlin. Soseau și specialiști atrași de salariile oferite în lagărul socialist de ochii lumii. Totul era propagandă. Stalin se pregătea de revoluția mondială cu ajutorul tehnicii oferite de capitaliștii ce urmau să piară.
Foto sus: Afiș sovietic de propagandă (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
