Descoperirea ceaiului albastru
Bangkok, Thailanda: o atmosferă însuflețită în primele zile ale lui 2026. Hotelul nostru era în China Town, pitorescul cartier chinezesc, cu atmosfera sa plină de viață. Doar trecând pe stradă aveai parte deja de o experiență deosebită. Reclamele luminoase semnalau magazine de toate soiurile. Pe trotuare, printre tarabe înșirate, trecători de toate națiile. Localnici thailandezi și străini de-a valma. Asiatici, australieni și diverși europeni mișunau prin acest furnicar urban, cu un farmec cu totul aparte, culori stridente, arome dense, contrastant și divers. La fiecare pas, dădeai de te miri ce...
Magazine de bijuterii, care etalau ostentativ aurul, învecinate cu magazine care vindeau mii de feluri de șlapi; restaurante ce te ademeneau cu supă din cuib de rândunele, urmate de tarabe ambulante care vindeau banane coapte la grătar, pești ori fructe de mare. Oferta era atât de variată, încât marea problemă era nu că nu găsești, ci că nu mai știi ce-ți dorești...
Cu această dilemă m-am confruntat, desigur, și eu. Spectacolul străzii, al piețelor era atât de fascinant, încât te puteai mulțumi doar cu privitul. Erai invadat de imagini contrastante, de miresme și de fluxul continuu de trecători. Pe alocuri, îmbulzeala crea blocaje, devenind o masă compactă, în care, inevitabil, trupurile trecătorilor se atingeau involuntar. Și asta, sub soarele torid de la tropice.
În aceste condiții, deja ușor confuz de atâta hărmălaie, m-am retras într-un magazin care vindea ceaiuri. Chiar și acesta era uluitor! Era ticsit de marfă! Ceaiuri verzi chinezești, ceaiuri albe, ceaiuri fermentate pu-erh, presate sub formă de turtă, de culoare roșiatică, oolong, ceai verde cu iasomie, ceaiuri negre din Sri Lanka sau din India, plus o sumedenie de rădăcini, plante și flori pentru infuzii. Și nu erau numai ceaiuri... Pe lângă toate acestea, prezentate în recipiente transparente sau în pungi, tronau cutii de toate dimensiunile. Pe etajere erau sute de ceainice modelate din lut ori din ceramică și porțelan sau chiar din fontă; urmau vitrinele cu sute de boluri....
Vai, dar unde am intrat? Ce caut eu aici? Ce pot alege din toate minunățiile astea? Pentru o clipă, mi-am amintit de colecția mea de acasă, ceainice și boluri colecționate de prin lume, inclusiv create de artiști ceramiști. Că m-am jurat să nu mai cumpăr altele – nu mi-am mai amintit în acea clipă… Eram de-a dreptul vrăjit de oferta magazinului! Dar cum eram în trecere, nu prea aveam timp de zăbovit, ori mă târguiam, ori plecam. Eu întrebam în engleză, iar vânzătoarea, zâmbitoare, îmi răspundea în chineză… Ne-am înțeles din priviri și prin gesturi. Am ales un sortiment de ceai pu-erh, mai greu de găsit pe la noi, și apoi am întrebat de niște plante locale, „flori de ceai” de-ale lor.
Instinctiv, vânzătoarea mi-a arătat spre stânga zecile de sortimente din cutii. Eu am gesticulat, sugerând că vreau unul, să-mi recomande ceva. A înțeles și mi-a deschis o cutie în care erau niște flori uscate, albastre. Eticheta era caligrafiată în chineză. S-a oferit să-mi dea să degust puțin. De cum a turnat apă fierbinte pe acele petale, instant, infuzia s-a colorat în albastru; inițial ca spirtul, apoi a devenit intens precum cerneala. Chinezoaica a gesticulat cu mâna la ochi, ceea ce abia mai târziu am interpretat că era un fel de: „Ai să vezi tu!”…
Fasolea fluturilor
Clitoria ternatea – cunoscută sub numele comun de mazărea fluturilor, fasolea fluturilor (butterfly pea, în engleză) – este o specie de plantă erbacee perenă, din familia leguminoaselor, ce crește sub formă de liană. Frunzele au formă eliptică, iar florile sunt de culoare albastru intens, cu dimensiune de 3-4 cm. Fructele se formează într-o păstaie plată, cu lungimea de 5-7 cm, conținând câte 6-10 semințe. Semințele sunt comestibile în stare proaspătă (fragedă).
În Asia de Sud-Est (Indonezia, Malaezia, Thailanda, Myanmar), florile sunt utilizate drept colorant natural în alimentație. Intră în rețete la gătirea orezului, dar și în compoziția aluatului de prăjituri. Petalele sunt folosite la prepararea unei infuzii (ceai albastru) bogate în antioxidanți, cu proprietăți relaxante, recomandate pentru îmbunătățirea memoriei, ca tratament pentru fertilitate sau ca afrodiziac. În medicina ayurvedică, planta e cunoscută pentru proprietățile sale, fiind folosită ca remediu, de secole.
Această specie se întâlnește în Asia de Sud și de Sud-Est, dar a fost introdusă ca plantă cultivată și în Africa, Australia și America.
O sursă neașteptată de inspirație
Ajuns acasă, la București, „am pus de ceai”, cum se zice, ceai albastru, de data asta. Știind efectul, ca să vedem mai bine culoarea, am turnat în niște cești din sticlă transparentă. Infuzia, de un albastru frumos, clar, stârnea mai degrabă curiozitatea. În principiu, nu prea ai ocazia să consumi alimente sau băuturi de culoare albastră, pare nenaturală, o asociezi cu ceva chimicos. Gustul? Hmm, suav, părea că aduce oarecum cu cel al boabelor proaspete de fasole sau mazăre, scoase direct din păstaie. Era mai degrabă neașteptat, nicidecum o aromă previzibilă, parfumată, cum au alte flori.
Atunci am tradus eticheta cu aplicația Google Translate. Ideogramele caligrafiate însemnau: butterfly pea (fasolea sau mazărea fluturilor). Interesant, gustul de bob crud de fasole parcă era și mai evident acum, dar tot nu părea savuros. Ce-ar fi să adaug un strop de lămâie, să-i atenuez gustul?
Surpriza abia acum a venit! Când cei doi stropi de zeamă de lămâie au picurat în ceașcă, lichidul și-a schimbat instantaneu culoarea în roz-violet. Ce magie! Parcă asistam la un experiment în laboratorul de chimie! De fapt, fix asta era: sucul de lămâie (acidul citric) a schimbat pH-ul soluției, ca în testul cu hârtia de turnesol (folosit pentru a determina caracterul acid sau bazic al diverselor substanțe.)
Eram uimit, dar și fascinat de această mică descoperire, cu toate că gustul în sine nu m-a cucerit. Instantaneu, mi-a revenit în minte gestul vânzătoarei: „Ai să vezi tu!”.
Bun, și ce-o să fac acum cu atâta ceai albastru? O să mă joc de-a ora de chimie? mă gândeam, cu privirea cufundată în licoarea albastră... Dar dacă pictez cu ea? Și asta a fost a doua revelație!
În felul acesta, călătoria în Asia a continuat într-un mod inedit, mica, dar prețioasa descoperire fiind o sursă neașteptată de inspirație. Pentru mine, acele flori de Clitoria ternatea chiar au avut un efect asupra minții, îmbunătățind învățarea, cunoașterea și stimularea creativității.
Pictura cu ceai și lămâie
Din punct de vedere tehnic, e destul de simplu: se toarnă apă fierbinte peste flori de mazărea fluturilor, se infuzează un timp mai lung (10 minute), cât să fie concentrată, de un albastru intens. Cu această soluție, se pictează pe hârtie de acuarelă (de preferință, din bumbac 100% cu grosime de 300g/m).
Se pot picta direct detalii sau anumite suprafețe albastre, cât și fundaluri. Apoi se storc câțiva stropi de lămâie separat, pe o farfurioară. O pensulă curată, bine spălată în prealabil și uscată, se înmoaie în sucul de lămâie, apoi se pictează peste zonele acoperite cu albastru. La primul contact al pensulei cu hârtia, culoarea albastră devine roz intens. Procesul este ireversibil, nu mai poți corecta sau reveni, odată ce ai pus sucul de lămâie. Timpul de uscare este foarte rapid, de câteva minute. Se poate face inițial o schiță în creion sau tuș. Pentru a evidenția anumite detalii, se poate folosi, de asemenea, tuș sau cărbune.
E o tehnică simplă, un exercițiu care poate fi făcut de oricine, indiferent de vârstă, fără a necesita abilități artistice. Poate fi un bun exemplu de joacă, de joc, cu aspecte creative și educaționale.
(...)
Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 291 al revistei „Historia” (revista:291), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 aprilie - 14 mai, și în format digital pe platforma paydemic.
