Povestea ceaiului - de la infuzia din cească la artă

Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inedit „Povești parfumate”

„Ceaiul este o religie a artei de a trăi”, spunea scriitorul japonez Okakura Kakuzo. După apă, este cea mai întâlnită băutură pe întreg mapamondul. Cultura ceaiului are o vechime de aproape cinci mii de ani, timp în care a scris numeroase povești.

Ascultă aici cu ilustrație muzicală

În direct puteți asculta în premieră ON AIR,  pe postul Radio Romania Cultural de luni până vineri, de la ora 17.00, iar pe site-ul nostru găsiți înregistrarile împodobite și cu imagini.  

Calea ceaiului

Prima fază a preparării presupunea încălzirea cu apă fierbinte a vasului şi a ceşcuţelor. A doua era evaluarea ceaiului:cei care participau la ceremonie examinau ceaiul, îi apreciau aroma şi culoarea. A treia fază era numită „dragonul intră în palat” (în special când se pregătea ceai Oolong, care chiar asta înseamnă:„dragonul negru”). În ceainic se puneau frunzele sau praful de ceai. Pentru un ceainic de 150 de ml se puneau cinci grame de ceai. Tăria depindea de gradul de umplere cu apă a ceainicului. A patra fază era a „spălării din înalturi”, când se turna apa fierbinte de sus peste frunzele de ceai. Apoi ceaiul era ţinut o vreme acoperit, să-şi capete tăria. După aceea era turnat în ceşcuţe. 

Cea mai cunoscută şi influentă figură a chanoyu, Calea ceaiului, a fost Sen no Rikyū (1522-1591), un apropiat al lui Hideyoshi, influent daimyo, samurai şi politician din perioada Sengoku. Din motive neştiute, Hideyoshi i-a poruncit lui Rikyū să se sinucidă prin seppuku. După cum povesteşte Kakuzo, ultimul act al vieţii lui Rikyū a fost o ceremonie a ceaiului. Le-a dăruit tuturor celor prezenţi câte o ceaşcă. A scris un poem al morţii dedicat sabiei cu care-şi lua viaţa. Apoi a băut ceaiul din ultima ceaşcă rămasă pe care a spart-o spunând:„Această ceaşcă, murdărită de buzele nefericirii, nu va mai sluji vreunui om”. Şi şi-a luat viaţa. De atunci, anual, comemorarea lui Rikyū este sărbătorită de san-Seke, cele trei şcoli ale ceaiului, dar şi de alte curente colaterale care celebrează prin ceremonia ceaiului neîntreruptul ciclu al vieţii şi al morţii, la începutul primăverii, pe 27 şi 28 martie. La timp să vadă înflorind cireşii, pe care-i contemplă în timpul festivalului Hanami.