
Decesul lui Cristofor Corvin, ultimul descendent pe linie masculină al familiei Corvinilor
Cristofor Corvin (1499–1505), ultimul descendent pe linie masculină al familiei Corvinilor, s-a născut la 8 august 1499, la Bihac. Era fiul lui Ioan Corvin și al Beatricei de Frangepán.
Nepot al regelui Matia Corvin, a fost botezat cu mare fast, avându-l ca naș chiar pe unchiul său din partea mamei, Kristóf Frangepán, al cărui nume l-a și primit, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.
Destinul familiei a fost însă marcat de tragedii. În anul 1504, Ioan Corvin a decedat, iar tânărul Cristofor a devenit moștenitorul domeniilor și titlurilor familiei. La scurt timp după moartea tatălui său, în 17 martie 1505, s-a stins și el, la frageda vârstă de doar șase ani.
Circumstanțele morții sale nu sunt cunoscute. Unele cronici au sugerat posibilitatea unei otrăviri, însă unii istorici consideră că ar fi putut fi vorba de o boală.
Cristofor Corvin a fost înmormântat alături de tatăl său, în mănăstirea Paulină din Lepoglava, Croația.
La mijlocul lunii ianuarie 2021, mormântul din Lepoglava a fost deschis, fiind prelevate probe genetice care ar putea contribui la identificarea rămășițelor regelui Matia Corvin, aflate la Alba Regală (Székesfehérvár).
Portretul lui Cristofor Corvin (foto jos) a fost realizat de Emese Gábor și se bazează pe reconstrucția facială a craniului său din mormântul de la Lepoglava.
Foto sus: Deschiderea mormântului din Lepoglava, în care se află osemintele lui Ioan Corvin, fiul regelui Matia Corvin, împreună cu cele ale fiului acestuia, Cristofor (© captură video Magyarságkutató Intézet)
Mai multe pentru tine...

















