Cum a fost construit drumul de pe Valea Oltului
În secolele trecute, până la Marea Unire din 1918, Valea Oltului a fost punct de trecere între regiunile istorice Transilvania și Muntenia. Drumul din defileul Oltului a fost amenajat în secolul al XVIII-lea, potrivit unor istorici, după ce Oltenia a ajuns sub stăpânirea habsburgilor. Drumul pe Valea Oltului, dintre Cozia şi Câineni, a fost cunoscut sub denumirea de Via Carolina, după numele împăratului Carol al Vl - lea. A fost deschis în 1722.
„Via Carolina. Cea dintâi îngrijire a guvernului Austriei, luând in posesiune Oltenia (1718) a fost de a uni prin comunicaţiuni mutuale Dacia Alpestră (Transilvania) cu Dacia de mijloc (Oltenia). De aceea, pe de-o parte a pus a se curăţi albia Oltului de stâncile care împiedicau orice transport de apă, iar pe de alta să deschidă cu multe greutăţi Via Carolina, care mergea de la Turnu Roşu până la Bogdănești, aproape de Râmnicu-Vâlcea.
Această şosea pe marginea Oltului fu considerată în acele vremuri ca o lucrare extraordinară şi fu asemănată cu construcțiile Romanilor, căci, zice o inscripție de la Câineni: chiar vitejia lui Traian s-a oprit aci. Construcţia acestui drum costase 60.000 de florini. Dificultăţile erau într-adevăr foarte mari, având a învinge stâncoasa rezistenţă a Carpaţilor şi capriciile furioase ale Oltului şi dovadă este că şi astăzi bucata de şosea intre Câineni şi gura Lotrului, pe o întindere de mai mulți kilometri, este încă nefăcută”, informa revista Familia, în 1890.
Lucrări reluate la sfârșitul secolului al XIX-lea,
Lucrările la drumul din valea Oltului au fost reluate la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în 1901 a fost inaugurată și calea ferată de pe Valea Oltului.
„În totalitatea ei, valea Oltului de la Cozea în sus și azi prezintă multă sălbăticie, cu toate lucrările ce s-au făcut pe aici. Ce va fi fost acum două mii de ani! Un bătrân născut în 1836 îmi spunea că acum 40—50 de ani de la Căciulata la Cozea, nu era drum decât atâta cât ai fi putut trece cu un cărucior tras de doi boi de munte, ca să ducă provizii la monastire. De la Cozea în sus, nici vorbă nu era despre drum de care. Erau poteci pe care nu se putea merge decât cu calul, iar la trecerea râurilor ce dau în Olt — iazuri cum le numea unchiașul — erau aruncate scânduri, pe cari treceau caii, fiind ţinuţi de drumeţi de cap şi de coadă ca să nu scape în prăpastie. Rămâi dar gânditor cum acel geniu al Romii — Traian — a putut să descopere acest drum pe care a pătruns până în inima Daciei. Cum a putut să poarte numeroasa lui armată prin aceste locuri aşa de sălbatice, prin care chiar acum o armată în caz de război ar fi greu de trecut, fiind expusă la atacul inamicului în orice moment şi neavând posibilitatea de a se apăra, din cauză că sunt locuri lungi de kilometri pe unde nu pot merge mai mult de 8—10 oameni alături”, arăta preotul Eon. Georgescu, care a străbătut drumul de pe valea Oltului, în 1907.
În secolul XX, drumul a continuat să fie modernizat, iar traficul rutier a devenit tot mai intens. A fost asfaltat înainte de Al Doilea Război Mondial și, deși mai păstra unele porțiuni doar pietruite, în anii ‘50 era considerat unul dintre cele mai bune drumuri din România,
potrivit unor informări din arhivele digitalizate ale Agenției Centrale de Informații a SUA. După război, a fost asfaltat pe întreaga sa distanță, de peste 100 de kilometri, între Sibiu și Râmnicu Vâlcea.
Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro
Mai multe pentru tine...
