Vizita de lucru a lui Nicolae Ceauşescu în unităţile agricole ale județului Constanţa, la 1 iulie 1972 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 73/1972)

Cum a ajuns Ceaușescu la putere controlând dosarele și promovările din PCR

La moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Nicolae Ceaușescu nu părea candidatul inevitabil la conducerea României. În jurul succesiunii se aflau oameni mai vechi în partid, mai cunoscuți și, aparent, mai bine plasați: Gheorghe Apostol, Chivu Stoica sau Ion Gheorghe Maurer.

Și totuși, la numai trei zile după dispariția lui Dej, Ceaușescu a fost ales prim-secretar al Comitetului Central.

Avea 47 de ani și părea, pentru mulți dintre liderii comuniști, un candidat de compromis. Nu era perceput drept intelectualul partidului, nici drept marele strateg al politicii externe și nici drept figura cea mai prestigioasă a vechii gărzi.

Dar Ceaușescu deținea ceva mai important decât prestigiul.

Cunoștea partidul din interior. Știa cine fusese numit, cine urma să fie promovat, cine depindea de o semnătură și cine putea fi îndepărtat. Ani la rând controlase una dintre cele mai puțin spectaculoase, dar mai puternice zone ale aparatului comunist: Organizatoricul și politica de cadre.

Într-un regim în care partidul decidea toate carierele importante, aceasta nu era o simplă funcție administrativă. Era mecanismul prin care se construia puterea.

Un post birocratic care controla destine

În organigrama Partidului Muncitoresc Român, funcția supremă era cea de prim-secretar. Deținătorul ei conducea partidul unic și, implicit, controla statul.

Drumul spre această poziție putea trece însă printr-un birou aparent mai puțin important: Secretariatul Comitetului Central însărcinat cu problemele organizatorice și de cadre.

Acolo se decidea alcătuirea aparatului.

Secția Organizatorică urmărea activitatea structurilor teritoriale, verifica membrii, pregătea promovările, analiza loialitatea activiștilor și participa la desemnarea oamenilor pentru funcțiile-cheie. În România comunistă, o carieră importantă nu depindea doar de competență, ci mai ales de aprobarea partidului.

Miniștrii, directorii de întreprinderi, conducătorii administrației, șefii organizațiilor regionale și o mare parte a elitei profesionale făceau parte dintr-un sistem al numirilor cunoscut sub numele de nomenclatură.

Cine controla dosarele de cadre nu administra pur și simplu personalul. Controla accesul la privilegii, autoritate și ascensiune socială.

Ceaușescu a înțeles foarte devreme această realitate.

Citeste continuarea pe turismistoric.ro