Coasta de Fildeş, de la prosperitate la război civil
Coasta de Fildeş şi-a câştigat independenţa în anul 1960, după ce din 1917 fusese colonie franceză. După obţinerea independenţei, ţara a menţinut apropierea politică şi economică de Franţa, iar francezii au ocupat poziţii importante atât în aparatul de stat cât şi în firmele private. Félix Houphouët-Boigny, care a condus formaţiunea PDCI (Parti Démocratique de la Côte d'Ivoire), a devenit primul premier. Imediat după aceea, alte partide au fost scoase în afara legii.
Pentru următorii 30 de ani, statul african s-a numărat printre cele mai bogate din Africa, în primul ränd datorită exportului de cacao (primul loc în lume). Era de altfel destul de uşor să obţii un loc de muncă aici, de aceea s-au înregistrat valuri de imigranţi din toată regiunea. La finele deceniului al 8-lea însă, preţurile au scăzut, ceea ce a dus la recesiune şi la nemulţumirea generală a populaţiei faţă de guvern, care s-a văzut obligat să organizeze alegeri libere şi să permită pluripartidismul. După moartea premierului francez, survenită în 1993, în cadrul luptei politice mai multe partide au ales să utilizeze curentele naţionaliste pentru a-şi întări propriile rânduri. Era o politică total contrară viziunii lui Houphouët- Boigny, care nu a dorit conflicte între grupurile etnice. Mai mulţi politicieni înaintau acum propunerea ca dreptul de vot şi de proprietate să fie condiţionat de calitatea de ‘ivorian’. Susţineau totodată ca marea populaţie musulmană din nord să nu fie încadrată în aceasta categorie, iar la scurt timp atât musulmanii, cât şi restul imigranţilor, şi-au pierdut drepturile.
Tensiunile dintre diversele facţiuni etnice şi religioase creşteau. Multi imigranţi s-au reîntors în patriile lor, la fel şi unii refugiaţi, dintre care cei mai numeroşi veneau din Liberia pentru a scăpa de războiul civil din propria ţară. În 1999 a avut loc prima lovitură de stat, ceea ce marca sfârşitul tradiţionalei stabilităţi politice. Artizanul loviturii de stat, Robert Gueï, a fost de acord să organizeze alegeri anul următor, ceea ce s-a şi întâmplat. După câteva episoade de dezordine şi o nouă încercare de lovitură de stat, câştigătorul alegerilor din 2000, Laurent Gbagbo, a devenit preşedinte. Acest lucru nu a pus însă capăt nemulţumirilor faţă de conducere, concretizate prin războiul civil început doi ani mai târziu. Musulmanii din nordul Coastei de Fildeş au ales calea armelor pentru a-şi redobândi drepturile.
Coasta de Fildeş avea un acord militar cu Franţa din anul 1961, un acord ce presupunea garanţia susţinerii militare franceze în schimbul staţionării de trupe în tară. Franţa a intervenit în 2002 pentru apărarea populaţiei franceze stabilite aici. Un an mai târziu, ECOWAS (Organizaţia pentru cooperare economică din Africa de Vest) a trimis şi ea forţe de ordine pentru a obţine controlul asupra situaţiei dominate de Franţa, care a mediat un tratat de pace între musulmani şi guvern. Preşedintele Gbabgo susţinea însă că tratatul îi favoriza pe opozanţi şi că Franţa îşi pierduse calitatea de parte neutră în cadrul tratativelor. Franţa era criticată din toate părţile că se purta precum o forţă de ocupaţie, reacţiile antifranceze manifestându-se prin vandalizări ale proprietăţilor.
În ultimii ani, Gbagbo şi partenerii de guvernare s-au folosit de aceste reacţii pentru a-şi păstra puterea şi a amâna tratativele de pace. După ce intermediarii internaţionali au cerut dizvolvarea parlamentului, preşedintele şi partidul său s-au retras de la masa negocierilor, considerându-le un proces de recolonizare şi refuzând colaborarea cu Naţiunile Unite, care au fost nevoite să se retragă din vestul ţării, ca urmare a intervenţiei armate a lui Gbagbo. În vara lui 2007 s-a discutat un nou tratat de pace. Guillaume Soro a fost numit premier, iar rebelii au primit amnistierea. Părţile au căzut de acord şi asupra drepturilor asociate cu cetăţenia şi înregistrarea în circumscripţii electorale. În mai 2008 a început dezarmarea rebelilor, numai că la numai câteva luni după aceasta au izbucnit iar nelinişti, opozanţii acuzând nerespectarea compensaţiilor. Alegerile prezidenţiale, planificate de mult, au suferit încă o amânare, amânare ce a reprezentat una din cauzele reizbucnirii periodice a conflictelor. În februarie 2010 Gbagbo a dizolvat atât guvernul cât şi comisia electorală, acuzată de fraudă pentru că ar fi permis participarea membrilor din provinciile nordice, ceea ce ar fi redus posibilităţile sale de a fi reales. Alegerile nu s-au ţinut mai devreme de octombrie 2010. Au fost 14 candidaţi, dintre care actualul preşedinte şi un fost ministru de stat, Alassane Ouattara, au obţinut fiecare peste 30%. S-a organizat un al doilea tur de scrutin, precedat de episoade violente motivate politic.
Câştigătorul a fost Ouattara, numai că la scurt timp după declaraţia comisiei electorale, presedintele Curţii Constituţionale a declarat rezultatul nul, întrucât trebuiau anulate voturile din regiunile nordice. Societatea internaţională l-a recunoscut drept învingător pe Ouattara şi i-a cerut lui Gbagbo să se retragă, dar în zadar. Prin urmare, eşecul tratativelor s-a soldat cu un război civil în care în jur de 3000 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar aproape 1 milion au fost nevoiţi să fugă, în special din cel mai mare oraş al ţării, Abidjan. În decurs de câteva luni, armata lui Ouattara a obţinut controlul asupra majorităţii teritoriului, iar după lupte grele în Abidjan, unde se concentrau forţele lui Gbagbo, acesta din urmă a fost prins, arestat şi acuzat e crime împotriva umanităţii.
Coasta de Fildeş a fost puternic afectată de războiul civil, preşedintele Ouattara având dificila sarcină de a repune pe picioare economia şi de a reunifica populaţia. Situaţia este în continuare foarte tensionată şi marcată de conflicte între diversele grupuri. Au avut loc constant atacuri asupra sediilor poliţiei şi bazelor militare, precum şi ciocniri între forţele de ordine şi cele ale susţinătorilor lui Gbagbo. Răscoalele din ţara vecină Mali contribuie şi ele la menţinerea tensiunilor. La redresarea situatiei contribuie în schimb UNOCI, United Nations Operation in Côte d'Ivoire, mandatată de Naţiunile Unite, creată în 2004 pentru a facilita punerea în vigoare a tratatului de pace din 2003. Organizaţia se ocupă acum şi de reconstrucţia statală, de dezarmare, demobilizare şi reintegrare după războiul civil. Supraveghează totodată şi respectarea drepturilor cetăţenilor, precum şi siguranţa celor aflaţi în misiuni umanitare.
Sursa:Globalis.se
