Ce au căutat naziștii în Tibet?

În primăvara anului 1938, cinci savanți germani membri ai SS au participat la o expediție de cercetare în Tibet. Aproape uitat astăzi, acest eveniment a fost extrem de controversat în epocă și a continuat să îi fascineze decenii la rând pe amatorii de conspirații. Cele mai multe controverse și discuții nu au fost generate de rezultatele științifice, ci de contextul expediției – ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial – și de scopul acesteia, la întrebarea „ce au căutat naziștii în Tibet?” fiind oferite de-a lungul timpului numeroase răspunsuri, care de care mai fanteziste. 

Expediția a fost condusă de un personaj cu adevărat excepțional:Ernst Schäfer. Aventurier, vânător, cercetător, scriitor și membru SS, el a fost un fel de „Indiana Jones” nazist în carne și oase. Născut în orașul Köln, Schäfer a fost pasionat de mic de faună, crescând pasări, insecte, șerpi, pești, veverițe și multe altele animale mici. Camera lui arăta ca o mică menajerie, plină cu colivii, acvarii, terarii, folosite pentru a observa comportamentul animalelor. După ce a obținut diploma de liceu, în 1929, s-a înscris la Universitatea din Göttingen, unde a studiat zoologia, botanica și geografia, visând să calce pe urmele eroului său, geograful și exploratorul suedez Sven Hedin.

Ernst Schäfer a ajuns pentru prima dată în Tibet în 1931, după ce s-a alăturat unei expediții organizate de americanul Brooke Dolan. Născut într-o familie bogată din Philadelphia, Dolan era deja celebru în presa americană la numai 21 de ani, datorită expedițiilor sale de vânătoare în Asia. În expediția din 1931, Dolan și Schäfer au urcat pe fluviul Yangtze, în căutarea unui trofeu de vânătoare extrem de rar:ursul panda.

Schäfer, al doilea bărbat alb care a reuşit să împuşte un urs panda

Expediția s-a transformat într-o adevărată întrecere între cei doi, care s-au separat de restul grupului și au plecat pe cont propriu prin pădurile de bambus. Competiția a fost câștigată de german, care a devenit, în mai 1932, al doilea bărbat alb care a reușit să împuște un urs panda. Expediția a continuat până în estul Tibetului. Dolan și Schäfer (foto stânga) nu s-au aventurat mai departe din cauza conflictului dintre tibetani și naționaliștii chinezi.

Anul următor, Schäfer s-a alăturat SS-ului, iar în 1935 a participat la o a doua expediție în Tibet, condusă tot de Brooke Dolan. De data aceasta, ei au pătruns mai adânc în interiorul țării, însă amenințarea permanentă din partea nomazilor Ngolok, care controlau zona, a condus la destrămarea expediției. Dolan a părăsit grupul și a mers mai departe singur, deghizat în negustor tibetan, iar Schäfer s-a întors în China, plutind în aval pe Yangtze, până la Shanghai.

Întors în Germania, Ernst Schäfer a publicat o carte, denumită Tibetul necunoscut, în care pleda pentru organizarea unei expediții științifice în tărâmul îndepărtat. Numeroasele articole de presă l-au transformat pe tânăr într-o celebritate și l-au adus în atenția lui Heinrich Himmler. În vara anului 1936, în timp ce Germania se pregătea pentru organizarea Jocurilor Olimpce de vară, Schäfer s-a întâlnit cu Himmler la Berlin și a obținut permisiunea de a organiza o expediție oficială în Tibet, sponsorizată de „Ahnenerbe” și compusă din savanți SS.

 Ce au căutat naziștii în Tibet?

Discuția dintre cei doi nu a fost consemnată. Toate informațiile despre această întâlnire provin de la Ernst Schäfer, care le-a povestit anchetatorilor americani, după ce a fost capturat în 1945. Potrivit lui Schäfer, Himmler i-a mărturisit atunci câteva dintre convingerile sale originale:că Universul a fost format în urma unei bătălii cosmice între foc și gheață, că Pământul a fost populat odinioară de specii de uriași şi că iar rasa ariană a coborât direct din cer3. Schäfer le-a spus anchetatorilor săi că el nu împărtășea aceste idei, pe care le considera rizibile, deși putem să fim convinși că nu a râs în fața lui Himmler.

Misterioasa călătorie în Tibet a cinci oameni de știință germani, membrii ai SS-ului, în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial i-a fascinat pe contemporani. De-a lungul timpului au fost avansate numeroase explicații pentru această expediție, care de care mai fanteziste:s-a spus că ea ar fi avut ca scop descoperirea unei legături între Atlantida și prima civilizație a Asiei Centrale;că Schäfer ar fi crezut că Tibetul era leagănul omenirii, unde o castă de preoți crease un imperiu de cunoaștere mistică, numit Shambabla, al cărui simbol era svastica, roata budistă a vieții;sau că naziştii ar fi căutat o substanță secretă, care prelungea viața și putea fi folosită pentru atingerea unei stări superioare de conștiință4.

Din păcate pentru amatorii de conspirații, aceste ipoteze sunt false. Himmler, care se considera un mecena al științei germane, a înființat societatea „Ahnenerbe” pentru a studia originea rasei ariene, din care se trăgeau germanii puri. Arheologii germani au primit misiunea de a dezgropa preistoria ariană, fiind organizate numeroase expediții în acest scop, iar cea din Tibet a fost cea mai ambițioasă dintre acestea. Himmler a încercat în mod constant să influențeze activitatea oamenilor de știință, astfel încât aceștia să-și îndrepte atenția asupra subiectelor pseudo-științifice care îl interesau pe el. Cu toate acestea, se pare că Schäfer nu a fost interesat de această pseudo-știință, refuzând ferm să îi permită lui Edmund Kiss (un discipol al teoriei „Welteislehre”, enunțată de Hans Hörbiger) să se alăture expediției. Hörbiger susținea că Atlantida a fost distrusa de un mare potop cauzat de impactul dintre un corp ceresc de gheață și Pământ. Himmler a adoptat această teorie și credea că aceia care au scăpat din Atlantida au emigrat în Asia Centrală, unde au înființat o mare civilizație.

 O expediţie care s-a născut greu

În decembrie 1937, Schäfer a realizat planul final al expediției, care avea ca destinație Tibetul de Est, cu acces din China. Schäfer a fost nevoit să facă însă anumite compromisuri în privința membrilor expediției și să accepte prezența antropologului Bruno Beger, adept al teoriei conform căreia indo-europenii şi-ar avea originea în Asia Centrală, o idee care a fost îndelung dezbătută în cercurile academice. Cu toate acestea, divergențele dintre Schäfer și Himmler s-au adâncit şi, în final, conducătorul SS-ului a cerut ca societatea „Ahnenerbe” să își retragă sprijinul și finanțarea pentru expediție.

Schäfer a reușit să strângă singur banii necesari, însă avea nevoie în continuare de sprijinul politic al lui Himmler. Acesta și-a dat acordul pentru expediție, cu condiția ca toți membrii să facă parte din SS. În afară de Schäfer și Beger, la expediție au mai luat parte Ernst Krause, entomolog, fotograf și operator video, Karl Wienert, geofizician, și Edmund Geer, expert în logistică, responsabil de transport și aprovizionare.

Situația politică din Asia de Est l-a obligat pe Schäfer să-și schimbe planurile iniţiale. După ce a aflat că nu exista nicio posibilitate de a ajunge în Tibet prin China, el nu a avut de ales, fiind nevoit să traverseze India, unde trebuia să negocieze cu autoritățile britanice. Prin urmare, Schäfer a plecat la Londra, în martie 1938, unde a obținut o importantă scrisoare de recomandare adresată lui Sir Aubrey Metcalfe, ministrul de externe britanic din India.

 Tibetanii, fascinați de gadget-urile epocii

Cei cinci exploratori germani au plecat spre Calcutta în aprilie 1938 și au reușit să pătrundă în Tibet abia în luna decembrie, după ce permisiunea de intrare le fusese refuzată inițial, de două ori, fiind nevoiți să petreacă șase luni în micul regat Sikkim, din nordul Indiei. Spre uimirea tuturor, la granița tibetană n-au găsit nici bariere, nici paznici sau soldați. Doar un morman de pietre marca granița dintre cele două țări.

Ajuns în Lhasa, Schäfer a reușit să extindă permisul de ședere de mai multe ori, astfel că au putut să rămână în capitala tibetană timp de două luni. La scurt timp după sosirea lor au început vizitele oficiale, membrii expediției reușind să dezvolte în unele cazuri chiar relații de prietenie cu liderii locali, printre care și primul ministru Yapzhi Langdün, nepotul celui de-al 13-lea Dalai Lama. Antropologul Bruno Beger a avut o influență extrem de pozitivă asupra relațiilor membrilor expediției cu tibetanii. Având o oarecare pregătire medială, el a reușit să trateze cu succes bolile unor membrii ai aristocrației.

Un mare avantaj pentru expediție a fost reprezentat de faptul că fotografia nu era o noutate pentru tibetani. Dimpotrivă, se pare că fotografia a fost introdusă în Tibet încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar la momentul vizitei exploratorilor germani în Lhasa existau deja destul de mulți fotografi amatori entuziaști și chiar unii profesioniști. În afara unui singur incident, când un localnic a aruncat o piatră spre aparatul de fotografiat, Beger a raportat că nu au întâmpinat dificultăți în timp ce făceau fotografii.

Darurile oferite localnicilor de germani indică un mare interes în rândul tibetanilor pentru realizările tehnice ale Occidentului. Deoarece nu aveau suficiente articole tehnice pentru le oferi sub formă de cadouri, Schäfer a fost nevoit să dăruiască o parte din echipamentul expediției. Binoclurile Zeiss par să fi fost deosebit de populare printre miniștrii tibetani. De asemenea, Schäfer a oferit un radio Phillips, o cameră foto, un fonograf, un gramofon și a mai comandat alte cadouri din Calcutta și chiar din Germania.Cel mai important eveniment din Lhasa și motivul principal pentru cererile repetate ale lui Schäfer de prelungire a permisiunii lor de ședere era „Monlam” (Festivalul de Anul Nou), care dura mai mult de trei săptămâni. Exploratorii au reușit să asiste la sărbătoare, iar Schäfer a oferit o descriere vie și extinsă a festivităților, în jurnalele sale, dar şi în cartea sa, Das Fest der weissen Schleier, dedicată acestui subiect. Mai mult, exploratorii au fost invitați să participe la „Gyalpo Losar”, a doua zi a Anului Nou tibetan, care este considerată o zi mai importantă decât ziua de Anul Nou în sine.

Pentru a obține, din partea guvernului tibetan, permisiunea de a vizita valea Yarlung, considerată „leagănul civilizației tibetane”, unde să găsesc numeroase mănăstiri și temple, Schäfer a mințit în legătură cu simbolul svasticii, susținând că acesta ar fi fost adus în Germania din vale, în urmă cu 5.000 de ani.

La un pas de moarte, în drum spre casă 

Expediția s-a încheiat mai repede decât și-ar fi dorit exploratorii, după ce Schäfer a primit o scrisoare de la tatăl său, care îl anunța că războiul este iminent. Germanii au părăsit precipitat Tibetul și s-au îndreptat spre Calcutta, unde Schäfer a fost primit într-o audiență privată de lordul Linlithgow, viceregele Indiei, căruia i-a prezentat un raport detaliat despre expediția sa.

De la Calcuta, exploratorii s-au îmbarcat într-un avion British Airways, cu destinația Bagdad, însă au fost nevoiți să aterizeze de urgență la Karachi, din cauza unor probleme tehnice. La Bagdad au avut norocul să schimbe avionul și să zboare spre Atena cu o aeronavă Lufthansa. După aterizare au aflat că avionul British Airways, care a avut probleme tehnice la Karachi, s-a prăbușit în mare la Alexandria. O surpriză îi aștepta în Atena, un avion nou special, pus la dispoziție de guvernul german, pentru întoarcerea lor acasă în siguranță.

Indiferent de controversele stârnite și de problemele înfruntate, expediția condusă de Ernst Schäfer a fost un succes în ceea ce privește materialele științifice colectate. În urma expediției au fost strânse zeci de mii de fotografii și de pagini cu însemnări atente despre oamenii din Tibet, dar și despre floră și faună. Arhivele federale germane din Koblenz adăpostesc o colecție impresionantă de 17.000 de negative, din cele peste 20.000 realizate de membrii expediției5. Aceste imagini, care arată portretul Tibetului în perioada interbelică, sunt unice, având în vedere că membrii acestei expediții s-au interesat în mod amănunțit de fiecare aspect al vieții în Tibet, mergând de la guvernare și religie, până la cele mai intime aspecte ale vieții cotidiene.

Arestat după înfrângerea Germaniei, Schäfer a fost judecat la Nuremberg, însă a fost achitat, tribunalul considerând că nu a fost vinovat de crime de război. În decembrie 1949 el s-a mutat în Venezuela, împreună cu soția și cu fiicele sale, unde i s-a oferi un post de cercetător. Schäfer s-a întors în Europa în 1954. El a acceptat invitația regelui belgian Leopold al III-lea de a realiza un documentar despre Congo, proiect la care a lucrat câțiva ani. Împreună cu familia sa, Schäfer s-a întors în Germania, unde a obținut un post de curator la „Niedersächsisches Landesmuseum” din Hanovra. Exploratorul a murit în iulie 1992.