Castrarea în Imperiul Bizantin: singura formă de mutilare care nu ducea la marginalizare socială
Eunucii erau foarte frecvenți în Imperiul Bizantin, deși Biserica s-a împotrivit vehement castrării, considerând că Dumnezeu a dat abilitatea de a procrea și doar el o poate lua. Montesquieu scrie că una dintre cauzele căderii imperiului a fost numărul mare de eunuci din aparatul administrativ, care nu aveau competențele necesare pentru a guverna sau pentru a-și îndeplini funcțiile.
Eunucii aveau o reputație urâtă, fiind percepuți ca fiind imorali sau de neîncredere. În același timp, în spațiul bizantin, inabilitatea de a procrea a unui împărat nu era acceptată, fiind considerat pe jumătate mort atunci când nu putea da viață.
Spre deosebire de celelalte forme de mutilare, castrarea nu ducea la marginalizare socială și ostracizare, cei pedepsiți astfel putând fi asimilați eunucilor de la palat. Însă castrarea oferea garanția că bărbatul respectiv, membru al familiei imperiale, nu va putea avea copii care să revendice tronul la rândul lor sau să caute răzbunare.
În timpul dinastiei heraclide (610-641) s-a folosit pentru prima oară castrarea în scop politic în spațiul bizantin. Heraclius a vrut să fie succedat de doi fii ca împărați egali: Constantin al III-lea, din prima căsătorie, și Herakleonas, din a doua căsătorie cu nepoata sa, Martina. Conflictul dintre cele două ramuri s-a întețit după moartea împăratului și a culminat cu înfrângerea lui Herakleonas, în ianuarie 641. Constantin al III-lea a murit în același an în iunie. Herakleonas a fost forțat să-l accepte pe fiul lui Constantin al III-lea, Constans al II-lea, co-împărat. Pentru a consolida ramura lui de dinastie, Herakleonas i-a numit co-împărați și pe frații lui mai mici, David Tiberius și Marinus. David Tiberius era surdomut, deci nu putea accede la tron. Constans a preluat puterea și, pentru a se asigura că nu va fi uzurpat de nimeni din ramura Martinei, acesteia i-a tăiat limba, lui Herakleonas – nasul, iar pe Marinus l-a castrat, după care i-a exilați pe toți în Rhodos.
În prima jumătate a secolului al IX-lea sunt menționate două cazuri de castrare consecutive, consecințe ale detronării: în 813, fiii lui Mihail I Rangabe au fost castrați de Leon al V-lea Armeanul, iar în 820, Mihail al II-lea Amorianul a castrat fiii lui Leon al V-lea. În 820, Leon al V-lea a fost uzurpat de Mihail Amorianul, care l-a ucis mișelește în ziua de Crăciun, trimițând soldați deghizați în călugări în biserica unde se afla. Mama lui și soția au fost exilate la mănăstire, iar cei patru fii ai săi, Symbatios (care era și co-împărat), Vasile, Grigorie și Teodosie au fost castrați. Procedura a fost executată atât de brutal încât Teodosie a murit imediat, ceilalți fiind exilați la mănăstirea de pe insula Prote.
Acest text este un fragment din articolul „Cum să-ți elimini adversarii la tron? Mutilarea în Imperiul Bizantin”, publicat în numărul 238 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
