Capitularea Germaniei, folosită și astăzi de Rusia ca instrument de propagandă

Simbolistica semnării actelor de capitulare de către Germania a devenit un moment pe care și acum Rusia nu ezită să-l folosească drept instrument de propagandă.

În dimineața zilei de 7 mai 1945, orele 02:41 (ora Europei Centrale), la Reims, generalul Jodl semna, din partea OKW, capitularea necondiționată a forțelor germane. Generalul Walter Bedell Smith a semnat pentru comandamentul suprem al Forței Expediționare Aliate, iar generalul Ivan Susloparov din partea Stavka, Înaltul Comandament Sovietic. La un minut după ora 23 CET, documentul urma să aibă calitate juridică.

La șase ore după semnare, Înaltul Comandament Sovietic a declarat că documentul este inacceptabil, generalul Susloparov neavând mandat. În plus, sovieticii susțineau că un asemenea document nu putea fi semnat pe teritoriul unui alt stat victimă a agresiunii naziste, ci acolo unde fusese pus totul la cale, anume la Berlin. Eisenhower s-a grăbit să accepte punctul de vedere sovietic; mai mult, a precizat că germanii care luptă împotriva Armatei Roșii după ce capitularea necondiționată urma să intre în vigoare nu vor fi considerați combatanți de trupele aliate, urmând să fie predați Uniunii Sovietice.

Drept urmare, actul definitiv al capitulării a fost inițial proiectat să fie semnat cu puțin înainte de miezul nopții, la 8 mai 1945, în sediul administrației militare sovietice din Berlin-Karlshorst, astăzi muzeu. Pentru că Eisenhower, în calitate de comandant suprem al Forțelor Aliate din Europa, era superior în grad mareșalului Jukov, actul a fost semnat de adjunctul său, mareșalul britanic Arthur Tedder, un aviator. Toate modificările cerute de sovietici actului semnat la Reims au fost acceptate fără discuții, dar identificarea unor reprezentanți ai Aliaților care să semneze documente a ridicat dificultăți. Deși forțele franceze operau sub autoritatea aliată, de Gaulle a cerut ca generalul de Tassigny să semneze separat, din partea Statului Major Francez. Sovieticii au fost însă foarte fermi: documentul urma să poarte doar trei semnături, din care una să fie a mareșalului Jukov, iar lipsa unei semnături din partea britanicilor sau a americanilor ar fi fost absurdă. După deliberări s-a hotărât ca semnătura reprezentanților american și francez să fie în calitate de martori.

Toate aceste discuții au amânat semnarea până în apropierea orei 1 dimineața, 9 mai 1945, ora Europei Centrale. Aliații au decis însă să folosească tot data de 8 mai, pentru a fi în concordanță cu capitularea de la Reims deja făcută publică de liderii Aliaților. Actul final de capitulare a fost semnat, din partea forțelor Națiunilor Unite, de mareșalul Jukov, în numele Stavka, sir Arthur William Tedder, mareșal al Aerului, în calitate de adjunct al comandantului suprem al Forței Expediționare Aliate, generalul Carl Spaatz, comandantul aviației strategice a SUA, în calitate de martor, și de generalul Jean de Lattre de Tassigny, comandantul Armatei 1 Franceze, în calitate de martor. Pentru Germania au semnat feldmareșalul Wilhelm Keitel, șeful OKW, din partea forțelor terestre, amiralul Hans-Georg von Freideburg în calitate de comandant suprem al marinei militare și generalul colonel Hans-Jürgen Stumpff în calitate de reprezentant al aviației militare.

În consecință, astăzi avem o Zi a Victoriei celebrată pe 8 mai în Europa occidentală și pe 9 mai în Rusia, Belarus, Serbia și Israel. Declararea zilei de 9 mai drept Ziua Europei nu a făcut altceva decât să ajute propaganda rusă, care nu ezită să folosească această asociere ca un puternic instrument de soft power, spre nemulțumirea unei mari părți a opiniei publice din centrul și estul Europei, „beneficiara” a circa 50 de ani de ocupație și impunere a unui regim sovietic.

Pe de altă parte, cifrele pierderilor de vieți omenești, inclusiv (sau mai ales) a civililor morți în cel de-al Doilea Război Mondial, au conferit atunci – și o fac și acum – o anumită superioritate morală Rusiei, cea care a avut cele mai multe jertfe pentru înfrângerea nazismului. Victimele din rândul civililor sunt 12.100 pentru Statele Unite, 67.200 pentru Marea Britanie și între 4,5 și 9 milioane pentru Uniunea Sovietică, la care se adaugă între 8 și 9 milioane de civili victime ale malnutriției și bolilor. Cifrele militarilor morți sau dispăruți sunt la fel de discrepante.

Acest text este un fragment din articolul „Anul 1945”, publicat în numărul 220 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

Cumpără acum!

_{Foto sus: 8 mai 1945. A doua semnare a actului capitulării Germaniei. Mareşalul britanic Arthur Tedder și mareşalul sovietic Gheorghi Jukov semnează din partea Aliaților (foto: Foto: Guliver / Getty Images)}