La intrarea în Bulgaria, Regele Carol I trece în revistă trupele române

Campania din Bulgaria a Armatei Române. Război sau acțiune sanitară?

Literatura memorialistică românească referitoare la Războaiele Balcanice este una interesantă care ne ajută cumva să recuperăm și să decodăm mentalul colectiv din spațiul românesc al anilor 1912-1913. 

Inițial, pentru românii privitori de la distanță ai evenimentelor primului Război Balcanic, conflictul este unul legitim: „Răsboiul balcanic, început pentru o cauză sfântă. Cauză comună de emancipare (eliberare) a creștinătăței de sub tiranica stăpânire a semilunei”1.

Avem de a face cu o cruciadă. Ultima cruciadă antiotomană derulată acum în secolul al XX-lea în care statele ortodoxe Bulgaria, Serbia și Grecia se luptă cu păgânii otomani. Ulterior apar și nuanțele în contextul în care lupta antiotomană pornită în 1912 se transformă în 1913 într-o competiție pentru supremația asupra zonei Balcanilor. Evident că nici România nu putea să rămână în afara jocurilor politico-militare.

De aproape patru decenii, Armata Română nu mai fusese mobilizată, însă gloria anului 1877 rămăsese bine fixată în mentalul colectiv, iar acest fapt este intens reflectat în memorialistica acestei campanii. Anul 1877 reprezenta un moment cheie din istoria recentă, dar, mai ales, era un moment de succes internațional al României. Aceleași așteptări le aveau și eroii lui 1913.

Nu voi uita, scrie un memorialist, „cele 24 de ore petrecute în tren până să ajungem la Corabia, veselia ce domnea prin toate stațiile, chiotele și țipetele de bucurie ce răsunau în toate trenurile militare la pornire și la intrare în stații”2. Un alt martor surprinde și el această atmosferă entuziastă: „Ca și curcanii lui Peneș din balada lui Alexandri, parcă mergeam la petrecere nu la război”3.

În vara anului 1913, la scurt timp după încheierea misiunii diplomatice la legația României de la Paris, Constantin Argetoianu este mobilizat în calitatea sa de medic în Armata Română pentru a participa la Campania din Bulgaria. Pentru incisivul politician și diarist lucrurile stau altfel față de perspectiva eroică și veselă a majorității. Și el confirmă superficialitatea atitudinii românilor față de evenimentele care urmau.

Iată cum descrie Argetoianu prezența Armatei Române la Bechet în momentul traversării Dunării:

„Lipsa oricărei griji da malului românesc o înfățișare de chermesă; vremea era splendidă și soarele nu ardea prea tare: învălmășeala de soldați, de civili, de chesoane, de cai, de automobile pline cu cucoane îmbrăcate de vară și cu umbreluțe albe își împingea și-și despica talazurile într-o atmosferă de veselie, de euforie, și de flecărie ce nu avea nimic comun cu emoțiunile și cu reculegerea unui început de război...Nu lipseau decât vânzători de programe și lăutari”4.

Constantin Argetoianu: „Cu aspectul de sălbăticie contrasta izbitor, în fiecare sat, clădirea nouă și modernă a școlii”

Un punct comun al scrierilor memorialistice este acela al permanentei raportări la 1877. Este o intensă paralelă între 1877 și 1913 prin trecerea Dunării și itinerariile prin Bulgaria:

„În cele din urmă pe la orele 11 începem să trecem noi și căruțele în coloană podul peste Dunăre, în același loc pe unde au trecut armatele de la 77. Era un moment înălțător și de mândrie sufletească. Apele bătrânului fluviu păreau că ne surâd și ne urează drum bun. Iată-ne pe pământul Bulgariei pentru care la 77, România și-a vărsat sângele și care azi tindea să ne cotropească, contestându-ne dreptul strămoșesc asupra unor teritorii pe cari Mircea cel Bătrân le stăpânea...”5.

Chiar și Argetoianu devine sentimental și evocă momentul, dar și progresul țării în cele patru decenii care au trecut de la obținerea Independenței.  Pentru militarii români participanți la Campania din 1913, Plevna și redutele de la Grivița sunt locuri de pelerinaj și de pioasă aducere aminte și evocare a jertfelor, iar toate jurnalele participanților reflectă acest lucru.

Înaintarea în Bulgaria este un galop de sănătate, iar în lipsa întâlnirii cu armata bulgară, românii pot contempla cu atenție satul bulgar pe care-l găsesc inferior celui din România. Preotul D. Brumușescu, însoțitor al trupelor Regimentului 14 Artilerie Craiova constantă că la capitolul curățenie toate gospodăriile bulgărești lăsau de dorit:

„Și gospodăria lor casnică, și cea comunală și cea igienică te fac să te gândești la triburile sălbatice din Australia. Murdăria din curțile și casele lor e de nesuferit. Ei n-au paturi de dormit... N-au prin sate șosele ca lumea, agricultura lor este din cele mai primitive”6.

Constantin Argetoianu

Însă ceea ce șochează pe toți diariștii sunt impozantele clădiri ale școlilor din satele bulgărești. Chiar și Constantin Argetoianu (foto) observă cu admirație atenția aparte pe care autoritățile bulgare au dat-o școlii în fiecare așezare:

„Cu aspectul de sălbăticie contrasta izbitor, în fiecare sat, clădirea nouă și modernă a școlii. Nu era sat fără școală model. Și mă întrebam la ce servise atâta cheltuială privind la rezultatele din jur. Niciodată nu mi-am dat seama mai bine că nu școala civilizează pe oameni, ci conștiința unui trai mai confortabil și râvna după el. Cine nu mănâncă, nu se spală, nu se încalță – cine trăiește în murdărie, istovit de boli și mâncat de paraziți, n-are ce face cu cititul și scrisul... Cine nu mă crede să meargă în satele bulgărești să vadă rezultatele ofensivei școlare”7.

Campania din Bulgaria este doar un galop de sănătate, interacțiunile sunt mai degrabă cu populația civilă care fuge de teama Armatei Române și o primește cu ostilitate. Are și de ce, până și memorialiștii consemnează abaterile soldaților: jafuri, furturi etc. În schimb, inamicul este mai mereu absent, iar în sporadicele întâlniri cu trupele bulgare acestea se predau românilor fără să tragă un foc de armă. Războiul era câștigat.

Holeră și Glorie nemeritată

În mod paradoxal deși nu sunt confruntări militare, ci doar accidentale schimburi de focuri, Armata Română înregistrează pierderi serioase. „Plecasem la război și în loc de o acțiune militară iată că eram în preajma unei acțiuni sanitare pentru care nu eram câtuși de puțin pregătiți”8, constată Constantin Argetoianu descriind momentul în care holera începe să facă ravagii.

Un soldat român bolnav de holeră este tratat într-un spital de campanie
Un soldat român bolnav de holeră este tratat într-un spital de campanie

Lipsa de igienă a trupelor, ignoranța soldaților și a ofițerilor în a respecta indicațiile medicilor, cantonarea trupelor în zonele contaminate au fost cauzele care au condus la îmbolnăvirea și moartea a numeroși soldați. Același memorialist relatează cum un medic a depistat sursa de contaminare ca fiind o fântână din locul unde staționau și a interzis să fie consumată apa, iar colonelul, un ignorant curajos, „luă în zeflemea pe doctor și ca să dea bunul exemplu bău un pahar de apă din fântâna cu pricina. Trei zile după aceea era mort”. Constantin Bacalbașa remarcă și el că la București situația din teren nu era cunoscută, iar românii au murit cu miile, dar nu de glonț și de sabie, ci de holeră9.

Și tot Argetoianu relatează că sosirea dr. Cantacuzino a reprezentat salvarea armatei, întrucât acesta a adus cu el vaccinul antiholeric. În același timp, memorialistul surprinde și aspectele amuzante ale situației: „Printr-o aberațiune a organizației noastre sanitare, profesorul Cantacuzino avea numai gradul de locotenent, grad în care fusese mobilizat și era de o savuroasă contrazicere cu principiile disciplinei militare să auzi pe locotenentul Cantacuzino tratând de dobitoc pe generalul dr. Călinescu sau pe colonelul dr. Potârcă”10. Holera a arătat că pregătirea serviciilor sanitare ale Armatei Române era deficitară. Lipsa confruntărilor militare a ascuns cumva și nivelul precar al pregătirii și înzestrării armatei care s-a văzut abia în campania din 1916.

Curând aveau să înceapă negocierile de pace la București, iar Armata Română s-a retras din Bulgaria. Concluziile campaniei aveau să fie diferite. Pentru preotul Brumușescu, războiul ne-a adus numele de purtători de pace, civilizatori ai popoarelor balcanice11. Cu siguranță aceasta era opinia majorității participanților, întărită, desigur, de Pacea de la București care a fost un triumf al României.

Acest text este un fragment din articolul „Campania din Bulgaria reflectată în memorialistica română”, publicat în numărul 39 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 iunie - 25 septembrie 2022, și în format digital pe paydemic.com.

Historia Special 39 jpg
Cumpără acum!

Note:

1 C. Șerbescu, Observațiuni și învățăminte culese din Răsboaiele Balcanice(1912-1913), Tipografia Buciumul Român, Galați, 1914, p. 7

2 Dr. Melun, Impresiuni de la Spitalul de evacuare al Corpului II în timpul Campaniei 1913 Bulgaria, Institutul de Arte Grafice Eminescu, București, 1918, p. 10

3 D. Brumușescu, Însemnări din Campania anului 1913 în Bulgaria, Institutul de Editură și Arte Grafice Flacăra, București, 1914, p. 12

4 Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine amintiri din vremea celor de ieri,vol II, Partea a IV-a. 1913-1916, Ed. Humanitas, București, 1991, p. 16

5 Dr. Melun, Impresiuni de la Spitalul de evacuare al Corpului II în timpul Campaniei 1913 Bulgaria, Institutul de Arte Grafice Eminescu, București, 1918, pp. 10-11

6 D. Brumușescu, Însemnări din Campania anului 1913 în Bulgaria, Institutul de Editură și Arte Grafice Flacăra, București, 1914, p. 51

7 C.Argetoianu, op.cit., p. 23

8 Ibidem, p. 31

9 Constantin Bacalbașa, Din Bucureștii de altădată, vol.IV, Ed. Universul, București, 1936, p. 145

10 C.Argetoianu, op.cit., p. 34

11 D.Brumușescu, op.cit., p. 6

Mai multe pentru tine...