Dinastia Hohenzollern, istoria pe scurt

Prima mențiune documentară despre Hohenzollern poate fi găsită în „Cronica lumii” din 1061, scrisă de călugărul Berthold din Reichenau, pomenindu-i pe „Burchardus et Wezil de Zolorin occiduntur”, doi Zollerni care muriseră în timp ce se aflau în serviciul împăratului Heinrich al IV-lea.

Zollern era locul lor de proveniență, în partea șvabă a Germaniei, iar Hohenzollern, muntele înalt de 855 de metri, pe care se află și azi castelul familiei. Și urmașii lor, Friedrich I și Friedrich al II-lea, se vor afla în anturajul imperial, pentru ca, în 1192, Friedrich al III-lea să fie ridicat, de împăratul Heinrich al VI-lea, la rangul de Burggraf de Nürnberg. Contextul a fost unul special, el părăsind fieful familiei pentru a se căsători cu fiica ultimului Burggraf al orașului, din familia Raab.

Sub fiii acestuia, în 1214, familia se va împărți în linia șvabă (cea din care provine familia regală română) – fondată de Friedrich al IV-lea și cea franconă – întemeiată de fratele său, Konrad. Din ultima provin prinții electori de Brandenburg (începând cu 1415), ducii prusaci (din 1525), regii Prusiei (din 1701) și împărații Germaniei (din 1871).

Cât despre linia șvabă, ea se va diviza, în 1576, în Hohenzollern-Haigerloch (existentă până în 1767, după care, teritoriul ei a trecut în posesia rudelor de Sigmaringen), Hohenzollern-Hechingen (până în 1850) și Hohenzollern-Sigmaringen, singura care mai există și azi, ea dându-ni-l pe Carol I, urmat, se știe, de Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I. De altfel, Hohenzollernii nu au domnit decât în Germania și în România. Ceea ce nu va fi cazul celorlalte dinastii, provenind din varii regiuni ale Germaniei.

Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 278 al revistei „Historia” (revista:278), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 martie - 14 aprilie, și în format digital pe platforma paydemic.