Principele Carol renunţă la drepturile de moştenitor al tronului. Argetoianu: „Fuga lui n-a fost decât fapta unui degenerat priapic”
La câţiva ani după evenimentele fericite de la sfârşitul Primului Război Mondial, societatea românească se confruntă cu o criză dinastică, provocată de renunţarea prinţului Carol la drepturile sale de moştenitor al tronului României. Graba cu care Regele şi Parlamentul au acceptat hotărârea prinţului a provocat în epocă apariţia a numeroase speculaţii, mulţi considerând că prim-ministrul Ionel Brătianu era principalul responsabil de această situaţie. În jurnale, însemnări, în presa timpului, gestul prinţului şi implicaţiile au fost întoarse pe toate părţile.
Cu privire la explicaţia gestului lui Carol, în epocă au circulat mai multe variante. Mihail Manoilescu considera că „Prinţul a plecat din ţară din cauza lui Ionel Brătianu şi a reginei Maria şi, într-un moment de slăbiciune omenească, când s-a văzut în străinătate singur şi părăsit, a comis imensa imprudenţă politică să se ataşeze – de data aceasta adânc şi exclusiv – de femeia a cărei tovărăşie a putut fi, după aceea, cu atât succes speculată”.
Prinţul Nicolae credea, de asemenea, că prim-ministrul manevrase abil pentru îndepărtarea lui Carol: „Brătianu a jucat aici o carte de mare maestru, căci, permiţându- i Lupeascăi să-l urmeze pe Carol, era convins că acesta nu se va mai întoarce. (...) Acest bărbat extrem de inteligent, care avea o putere politică aproape dictatorială, a uitat, din păcate, că are de-a face cu un descreierat ce putea oricând, chiar din străinătate, să recurgă la un şantaj de nesuportat”.
Constantin Argetoianu considera că pasiunea prinţului pentru Elena Lupescu l-a determinat pe acesta să renunţe la tron: „Fuga lui n-a fost decât fapta unui degenerat priapic care a dat cu piciorul la tot ca să satisfacă acea «libido » pe care Freud a analizat-o atât de bine în lucrările sale”. Brătianu nu făcuse decât să profite de acest prilej: „După cum Lupeasca a profitat de prilejul pe care soarta i-l puse la îndemână ca să împingă pe nenorocitul Prinţ în prăpastie, tot astfel s-au folosit Brătianu şi Ştirbei de împrejurări ca să pecetluiască în grabă o situaţie care îi scăpa pe ei de un vrăşmaş personal şi ţara de un rege nefast”.
„Adevărul”, decembrie 1925: „D-nii Duca, Ionel Brătianu, Tancred Constantinescu şi Mârzescu la plecarea de la Consiliul de Coroană”
Regina Maria era dezgustată de zvonurile lansate de opoziţie precum că suveranii ar fi acţionat la dorinţa lui Brătianu, atunci când au acceptat cu mare rapiditate decizia lui Carol de a renunţa la tron: „Ura pe care toate partidele o nutresc faţă de Brătianu a ajuns atât de mare încât ele susţin chiar că Maiestatea sa şi cu mine am fost obligaţi să-l înlăturăm pe fiul nostru pentru că i se opunea. Ce mizerie adăugată suferinţei, dar cred că aşa trebuia să fie, pentru că un eveniment atât de îngrozitor nu putea decât să împroaşte cu noroi peste tot”.
Acest text este un fragment din articolul „Decembrie 1925, criză dinastică în România. Principele Carol renunţă la drepturile de moştenitor al tronului”, publicat în numărul 219 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 22 aprilie - 20 mai 2020, dar și în format digital pe paydemic.com.
