Constantin Argetoianu: „Ultimatum... Mi s-au tăiat picioarele... “
Una dintre cele mai importante și mai cuprinzătoare relatări despre ce s-a discutat în Consiliul de Coroană din 27 iunie 1940 aparține lui Constantin Argetoianu, cel care va prelua pentru scurtă vreme funcția de ministru de Externe. Alături de primul-ministru Gheorghe Tătărescu, Argetoianu a fost unul dintre principalii susținători ai cedării în fața ultimatumului sovietic.
„Sâmbătă, 29 iunie.
De alaltăieri, joi seara, sunt iarăşi «la maşină», adică nu mai sunt om... Joi dimineaţa la orele 11, mă pregăteam să ies din casă, când telefonul m-a chemat:Palatul Regal;eram poftit la «un Consiliu de Miniştri», la orele 12, 20... N-am mai ieşit şi m-am întrebat ce putea fi. Să fi fost o urmare a propunerilor lui Tătărescu, făcute totuşi în mod atât de vag, de a intra în Guvern? O presupunere, care nu-mi părea totuşi verosimilă, căci înainte de a mă convoca la un Consiliu, m-ar fi chemat Regele să «mă convingă», sau ar fi venit Tătărescu să-mi mai vorbească... Să fie ruşii? Să ne fi făcut o boroboaţă? Mi s-a strâns inima... . M-am îmbrăcat în uniformă şi la orele 12 am plecat la Palat. La Palat fusese aranjată o masă mare în sala Tronului, pentru Consiliu. Cum am ajuns sus am dat de Ghelmegeanu:«Ce e?»– l-am întrebat. Era mai galben şi mai descompus ca de obicei... Mi-a susurat:«Ruşii...»– «Bine, dar ce?»– «Ultimatum...»Mi s-au tăiat picioarele... Încetul cu încetul, ne-am strâns cu toţii. Eram toţi Consilierii Regali, afară de Vaida, de Cuza, de mareşalul Prezan şi de Văitoianu. Mihalache, prin demisia lui din ajun, a scăpat de răspundere... Mai erau prezenţi toţi miniştrii, şi generalul Ţenescu, şeful Statului Major.
La ora 12½ a sosit Regele. Nu era abătut deloc. Regele a expus în trei cuvinte scopul convocării:hotărârea răspunsului de dat ultimatumului Guvernului sovietic şi a dat cuvântul lui Tătărescu care ne-a povestit cele întâmplate:Davidescu, ministrul nostru la Moscova chemat de Molotov şi înmânarea unei note prin care ni se cere restituirea Basarabiei întregi şi cesiunea părţii de Nord a Bucovinei locuite de ucraineni, conform unei hărţi pe care a anexat-o notei. Davidescu a neglijat să definească linia de demarcaţie cerută în Bucovina de ruşi, aşa încât la început şi până ieri când am primit lămuririle cerute de mine, ne-am legănat cu nădejdea că această linie în cel mai rău caz ar fi trebuit să urmeze Prutul şi să ne lase Cernăuţiul...
Ultimatumul rusesc ne da termen până la orele 12 noaptea (în acea zi de joi ora 11 la noi). În caz de neacceptare, acţiune militară a doua zi. După expunerea lui Tătărescu, care ne-a mai spus că sondajele în vederea unui ajutor posibil din partea Germaniei şi Italiei fuseseră negative, Regele care deschisese şedinţa cu cuvintele:«Ne găsim în unul din momentele cele mai critice din câte ne-am găsit de foarte mulţi ani şi v-am chemat pentru a vă cere sfatul...», a chemat pe rând la vorbă pe cei prezenţi. Dau aici, în două cuvinte, părerile celor de faţă în ordinea în care le-au exprimat.
Întâi a vorbit Mironescu. Pentru respingerea ultimatumului şi declararea de război, dacă armata e în măsură să se bată cu ruşii!!!Pentru a lămuri acest din urmă punct, Regele dă imediat cuvântul generalului Ţenescu. Acesta arată cu cifre şi date în mână că armata nu poate să reziste ruşilor, de 6 ori mai numeroşi, cu divizii motorizate, cu tancuri grele, cu o aviaţie de 6 ori mai mare (numai pe frontul nostru). Planul nostru a fost să rezistăm numai timpul necesar pentru sosirea unui aliat...
Iorga.Pe cât a fost Mironescu de scurt, pe atât a fost Iorga de lung. Invectiva contra pregătirii armatei. S-a cheltuit mult ca să nu avem nimic. Să ne batem totuşi, pentru onoare. Or muri câţi or muri – cei care vor scăpa şi vor mai trăi, vor cunoaşte vremuri mai bune... Respingerea ultimatumului ruşinos şi război...
Dr. Angelescu.Respingerea ultimatumului şi război.
Argetoianu. Eu declar ritos că sunt contra unui război cu Rusia. A începe un război cu Rusia, cu riscul de a fi atacaţi din spate de unguri şi de bulgari, ar fi o nebunie. Nu ne putem bate singuri. Trebuie în toată această afacere să hotărâm în înţelegere cu Germania. Dacă Germania ne sfătuieşte să primim ultimatumul, să-l primim. Dacă, cum nu mă îndoiesc, Germania va câştiga războiul, ea va avea tot interesul să reîntregească România, aceasta cu atât mai mult cu cât nu mă îndoiesc că războiul actual se va termina cu unul între Germania şi Rusia. Esenţialul pentru noi e să nu ne distrugem armata degeaba contra Rusiei, care ne va înfrânge şi ne va lua îndoit;să facem partea focului, să ne retragem, să ne păstrăm armata intactă ca să ne apărăm împotriva ungurilor sau bulgarilor, contra cărora ne putem bate cu succes. Concluzie:să protestăm, contra abuzului de forţă, dar să primim condiţiile Sovietelor, oricât de dureroase ar fi...
. Respingere şi război.
. Idem.
Şi aşa, şi aşa. Să ne batem, dar numai puţin. Un ceas pe zi?
Respingere şi război.
. Idem.
Idem.
Pentru primirea ultimatumului.
Răspuns simplu:«Sunt de părerea d-lui Argetoianu».
. Respingere şi război.
«Sunt de părerea d-lui Argetoianu».
Primirea ultimatumului.
Idem.
Nu ne putem bate.
E de părerea d-lui Argetoianu.
Pentru primirea ultimatumului.
Idem.
E de părerea d-lui Argetoianu.
(Regele îi dă cuvântul spunându-i:«Mitiţă, fii scurt...!») Vorbeşte de coordonate, spune prostii inutile şi conchide la primirea ultimatumului.
Primirea ultimatumului....
E de părerea d-lui Argetoianu.
Face pe farsorul. Demnitatea Regelui nu-i permite să primească o umilire fără să reacţioneze.
şi să cerem să tratăm...
Expune că frontul pe care ne rezemam s-a prăbuşit şi că altul nu a fost ridicat în loc... N-avem altă soluţie decât să ne plecăm – dar să încercăm să mai îmbunătăţim condiţiile.
Tătărescu mai informează Consiliul că Regele s-a adresat personal Germaniei şi Italiei şi că se aşteaptă răspunsurile... Se hotărăşte să se trimită la Moscova, ca răspuns ultimatumului, o telegramă prin care să se întrebe despre locul şi data la care plenipotenţiarii noştri se vor putea întâlni cu cei sovietici... . Regele se ridică, dar ne declară convocaţi în permanenţă. Să plecăm fiecare pe acasă şi să aşteptăm să fim rechemaţi. Atitudinea mea în Consiliu a impresionat şi a raliat majoritatea...
CITEȘTE ȘI Grigore Gafencu despre cedarea Basarabiei:Am fost singuri fiindcă cei care ar fi putut să ne sprijine nu aveau interesul să o facă
Toată după-amiaza de joi am stat acasă, tâmpit, incapabil să scriu o slovă. Prieteni mulţi au venit să mă vadă, toţi au aprobat atitudinea mea. Am fost rechemat la Palat la ora 9. Răspunsurile Germaniei şi Italiei sunt negative. Nu pot să intervină. Vor interveni însă la Budapesta şi la Sofia ca să menţină acolo linişte. Tătărescu citeşte textul telegramei trimise pe 4 căi la Moscova, ca să ajungă înainte de expirarea termenului ultimatumului. Pentru cazul în care răspunsul nostru ar fi judecat insuficient, reîncepe discuţia de la amiază ca să se hotărască dacă admitem o capitulare pur şi simplu. Se repetă mărturisirile de la prima şedinţă cu următoarele schimbări:Mironescu, Balif şi Urdăreanu trec de partea noastră, a celor care cu inima sfâşiată primim ultimatumul. La această şedinţă de seară asistă şi Vaida, sosit de la Braşov, care e şi el de părere să primim ultimatumul.
După şedinţă, Regele ne opreşte pe Vaida şi pe mine şi se roagă succesiv, cu lacrimile în ochi, să nu-l lăsăm singur şi să intrăm în Guvern, Vaida fără portofoliu, iar eu la Externe. Vaida primeşte. Sunt silit să primesc şi eu – un refuz în asemenea împrejurări ar fi fost un act de laşitate şi un abandon al ţării mele. Pun o singură condiţie:să fiu lăsat să fac politica mea, care va merge până la o alianţă cu Germania... Condiţia e primită... Aşteptăm, Tătărescu, Vaida şi cu mine, la Palat, să treacă termenul ultimatumului ca să vedem dacă nu cumva ruşii atacă... Suntem buimăciţi... Vaida, Sidorovici (la Propagandă, în locul lui Giurescu!!!) şi Nistor, fără portofoliu, şi eu depunem jurământul... La orele 1, 20 nici o ştire de atac – în schimb o telegramă de la Moscova. Răspunsul nostru declarat insuficient. Ni se enumeră o serie de condiţii care trebuie primite până a doua zi, vineri la amiază...
Consfătuire cu Regele:le primim. Telegramă la Moscova, de data asta semnată de mine. Mă culc la ora 4 ½ dimineaţa.
Vineri la ora 11 am luat Ministerul în primire. La orele 16, Consiliul de Miniştri unde fac o scurtă dar emoţionantă expunere a situaţiei şi completez informaţia miniştrilor cu cele întâmplate din ajun – după ridicarea şedinţei de seară a Consilului de Coroană – şi până atunci. La orele 17 la Consiliul Superior Economic – transmit preşedinţia lui C. Angelescu, vicepreşedinte. La orele 18 primeşte pe Fabricius şi pun primul jalon al unei ere noi. E încântat. La orele 18 primesc pe Lavrentiev cu Kokuliev – oribil – şi le cer permisiunea de a merge la Odessa pentru delegaţii noştri în comisia specială ce se va întocmi în acel oraş.
Azi-dimineaţă la ora 11, la Palat. Întâi singur, apoi cu Tătărescu. Cer Regelui să se gândească asupra unui plan politic pentru viitor. Trebuie să prevedem toate ipotezele faţă de cererile posibile ale Ungariei şi ale Bulgariei. Regele e de acord şi ne cere o renunţare formală la garanţiile anglo-franceze. Reticenţe din partea lui Tătărescu. Aprobare fără rezervă din partea mea. Nu ne aduc nici un folos şi stau ca un grăunte de nisip în ochiul Berlinului. Convenim să fac declaraţia de renunţare cu prilejul expozeului din Parlament, căci Camera şi Senatul au fost convocate pe ziua de azi, dar şedinţa va fi amânată pe luni, 1 iulie. Pe Fabricius îl voi preveni însă în aceeaşi zi de sâmbătă. La orele 17 Fabricius la mine. Ca gaj al celor spune de mine în ajun îi dau vestea renunţării la garanţii. E foarte mulţumit. Informez şi pe Ghigi, care s-a prezentat la mine, după Fabricius. Amândoi îmi dau ştiri liniştitoare despre cele ce se petrec la Budapesta şi Sofia. Totuşi la orele 19 ½ Bardossy vine cu o falcă în cer şi una în pământ să-mi ceară explicaţii despre mobilizare, idioata de mobilizare. Nota pe care mi-o lasă fiind cam seacă, îl rog să treacă mâine după răspuns...
Duminică, 30 iunie.Evacuarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi ocuparea nenorocitelor provincii se face cu încurcături, cu frecături, cu ciocniri între ruşi şi noi, în mijlocul jalei şi a neputinţei... Bat într-una depeşe la Moscova, dar fără mare folos. Din nenorocire chiar şi ai noştri se poartă rău... (...) Din Basarabia ne vin şi ştiri întristătoare. Soldaţii basarabeni părăsesc tunurile, în artilerie şi aruncă puştile, în infanterie, ca să plece acasă şi să nu treacă Prutul”.
(Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice:1 ianuarie-21 iulie, 25 octombrie-31 decembrie 1940, , Ed. Machiavelli București, 2007)