Cea mai mare catastrofă feroviară din istoria României

În dimineața zilei de 30 decembrie 1916, din gara Galați, un tren plin cu călători de toate soiurile a plecat cu destinația Iași. Niciunul dintre ei nu bănuia însă că acel tren nu avea să ajungă în capitala Moldovei. Aglomerația era mare, zeci de civili se îmbulziseră să fugă dintr-un oraș în care se auzeau tot mai aproape bubuitul tunurilor lui Mackensen. Însă cei mai numeroși erau soldații: români, câțiva ruși, dar și francezi, aceștia din urmă membri ai Misiunii Militare Franceze în România.

Cu toții se grăbeau să ajungă la Iași, iar unii, oameni importanți, se gândeau să vadă familia regală și să-i prezinte urările de Anul Nou. Din rândul acestei elite se numărau: Emil Costinescu, fost ministru de Finanțe, Yvonne Blondel, fiica fostului ambasador francez la Bucureşti, geograful George Vâlsan, marchizul Belloy (oficial francez), Vasile Cantacuzino, comandorul Alexandru Cătuneanu, tineri ofițeri din familiile Crețulescu, Radovici etc.

O călătorie de coșmar de la Galați la Iași cu Trenul de Etapă I

De la Galați, trenul a oprit în gările de la Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, unde s-au mai atașat vagoane, ajungându-se într-un final la 26 de vagoane. Din declarațiile mecanicilor reiese că acestui tren înțesat de mărfuri și călători au trebuit să-i fie atașate, la un moment dat, patru locomotive pentru a se putea urni uriașa încărcătură și a se parcurge distanța dintre Grajduri și Bârnova. Așadar, în fiecare gară s-au mai adăugat și bagaje, și călători militari și civili, iar într-o Românie în care întârzierile trenurilor erau ceva obișnuit, nici nu a mai contat acest aspect. Indiferent de cât întârzia trenul, important era să se ajungă la destinație.

Comandorul Alexandru Cătuneanu (1862-1916)

Nicolae Dunăreanu (1881-1973), pseudonimul lui Nicolae Perju-Ionescu, a descris peste ani, într-o nuvelă intitulată „Ciurea”, cum s-a călătorit în acel tren: „Nu era un colțișor liber, nu se putea să-ți fixezi cele două picioare măcar pe o scară sau un tampon... erau în trenul acela funcționari înalți, o misiune străină, femei, copii şi ruşi, îngrozitori de mulţi”.

Yvonne Blondel a relatat, în jurnalul său, condițiile groaznice ale călătoriei într-un tren cu niște vagoane care aveau scânduri în loc de geamuri din considerente de camuflaj și din care, cu mici excepții, lipsea încălzirea. Nu trebuie uitat nici că trenul a circulat în condiții de iarnă, inclusiv pe o ninsoare abundentă pe alocuri. „Spre groaza noastră, afirmă memorialista, un bărbat şi un băiețel de 10 ani au fost dați jos înghețați. Alte umbre ce se clătinau, împietrite de frig, povesteau că, la unele curbe, mai mulți oameni – bărbați şi femei – fuseseră aruncați de pe tren”.

Într-un final, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 1916, trenul a ajuns la stația Bârnova, iar călătoria părea că se va încheia cu bine. Nu a fost așa. La ora unu noaptea, trenul a plecat din Bârnova, a intrat într-un tunel și după ce a ieșit din tunel, la coborârea în pantă, mecanicii au constatat că viteza crește rapid și nu mai poate fi controlată. Au încercat în zadar să reducă viteza de deplasare și după cum constata un martor, distanța Bârnova-Ciurea, care se parcurgea în mod normal în 27 de minute, a fost parcursă în doar nouă minute. „Am simțit perfect cum trenul a sărit de pe șine ca o reptilă monstruoasă de fier şi de oțel, trăgându-i pe toţi călătorii săi spre mutilare sau spre marea călătorie de dincolo... Aveam senzația că sunt aruncată în fundul unui puţ, o ploaie de obiecte alunecând în jurul corpului meu... Cât a durat acest supliciu? Câteva minute, dar mie mi s-a părut interminabil...”, cu aceste cuvinte a descris șocul accidentului Yvonne Blondel.

Căpitanul Romalo Grigore, și el călător, aflat în interiorul primei locomotive, a relatat momentul acesta astfel: „Când urma să se pună trenul în mișcare, încă s-au mai urcat pasageri pe platforma locomotivei. Cu chipul acesta, mecanicul fiind cu totul stingherit în mișcările sale, a protestat, amenințând că nu va pleca, pentru că nu poate să părăsească, lumea s-a mai îngrămădit pe tender, și atunci el a părăsit tronul. Trenul a pornit cu viteză mare din Gara Bârnova și în curând s-a ambalat pe panta cunoscută în acel loc. Mecanicul a încercat să puie frâna Westinghouse, care însă nu a mai funcționat, atunci el a dat semnalul fluerat de trei ori și a strâns frâna de mână de pe mașină, dar nici aceasta nu a putut încetini mersul trenului care câștiga viteză. Peste puțin timp am simțit că ne-am ciocnit fără să-mi dau seama ce este, mi-a căzut ușa în cap și am fost aruncat afară din locomotivă, la stânga ei și la 4 metri de dânsa. Venindu-mi repede în fire, am cercetat următoarele...”.

Curios este că în memoriile sale, Grigore Romalo a menționat în doar două rânduri că era în drum spre Iași și s-a aflat în trenul care a deraiat la Ciurea.

Stația Ciurea, în dimineața zilei de 31 ianuarie 1916

Trenul de Etapă 1 plecat de la Galați a deraiat în stația Ciurea, în jurul orei 1:12, iar efectul a fost unul în lanț, vagoanele s-au ciocnit unele de altele și s-au sfărâmat, iar un foc uriaș a izbucnit, mistuind bagaje și oameni. Impactul a generat moartea și rănirea a sute de călători. După cum descrie Yvonne Blondel, foarte rapid în ajutorul victimelor au venit salvatorii, dar și profitorii de ocazie, care au jefuit călătorii.

Printre salvatori s-au numărat soldați ai depozitului de muniții aflat lângă gară, un batalion de căi ferate, două companii de soldați români și două companii de soldați ruși, iar acest lucru a contribuit la salvarea unor vieți. După cum se relatează în ziarul „Mișcarea” din ziua de 1 ianuarie 1917, din rândul oficialităților prezente la scurt timp după catastrofă s-au numărat: prefectul de Iași, Petru Fântânaru, Gh. Corbescu, prefectul poliției, directorul serviciului de mișcare CFR, apoi a venit și Dimitrie Grecianu, ministrul Lucrărilor Publice, dar și doi procurori. La ivirea zorilor, întregul oraș Iași a aflat vestea tragediei și unii dintre oameni, mai curioși, s-au dus la fața locului să privească tragedia.

Iată și cum descrie Nicolae Dunăreanu stația Ciurea în ultima zi a anului 1916: „În trecere prin Ciurea am privit dezastrul: vagoane sfărâmate, arse şi echipele de lucrători scoteau încă morții de sub ruine. În spatele gărei erau înșirați pe patru rânduri morții... Erau multe sute. Cu ochii scoşi, capetele sparte, brațe detaşate, mâini, picioare, momâi arse. Femei, ofițeri, soldați...”.

(...)

Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 278 al revistei „Historia” (revista:278), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 martie - 14 aprilie, și în format digital pe platforma paydemic.