Familia Romalo - Legături de sânge greco-române
Numele acestei familii care s-a ilustrat în istoria românească a ultimelor două secole, provine, după toate probabilitățile, de la cuvântul “rhômaios”, echivalent cu “bizantin”. Este un patronimic simbolic pentru tot ceea ce a reprezentat aportul elenic la formarea elitelor românești moderne, precum și pentru fenomenul de continuitate a culturii postbizantine la nordul Dunării.
Primul membru al familiei care s-a stabilit în spațiul românesc, mai exact în Moldova, venit de la Istanbul în suita unui domnitor din familia Suțu, purta numele Iordache Grigoriu sau Iordache Grigoriade Romalo. Genitivul grecesc “Grigoriu” trimite cu gândul la faptul că era fiul unui Grigore, prenume ce se repetă în familie de câteva ori, inclusiv în ultima generație a descendenților săi.
Începuturile pe meleagurile românești
Deși nu a fost un neam boieresc dintre cele mai vestite, familia Romalo s-a distins prin numeroșii săi intelectuali, prin alianțe matrimoniale în aristocrația înaltă, prin proprietățile sale însemnate, ca și prin prezența în viața socială de la Iași și apoi de la București. A face cronică de familie nu înseamnă a te ocupa numai de marile familii, care adesea sunt foarte cunoscute.
Istoria societății însumează destinele a numeroase neamuri care au jucat un rol mai mult sau mai puțin important în diferite momente istorice. Aici tărâmul de cercetare este încă foarte vast și într-o asemenea direcție se poate înscrie evocarea familiei Romalo.
Ce știm despre întâiul membru al familiei care a trăit pe meleaguri românești? Pentru a răspunde acestei întrebări, arhiva domnului Dan Romalo din București, din care domnia să mi-a arătat, cu multă bunăvoință, documente strânse de mama sa, Nadejda Romalo (născută Grueff), se dovedește foarte revelatoare.
Astfel, din testamentul postelnicului Iordache (Gheorghe) Grigoriade (cel care apare cu mai multe forme de patronimic, inclusiv cu cel de Romalo), datând din 15 aprilie 1851, aflăm despre rudele sale următoarele:
“…pe lângă aceste să se pomenească anume pururea pomeniții părinții mei Grigorie Terisie âsicș ori Tarsița, frații mei și surorile mele, Manoil, Alexandru, Costantin, Smaranda, Zamfirița și Soltana, numele încă a strămoșilor voștri din partea mamei, Gheorghie, Ecaterina și Gheorghie spre vecinica mântuire”.
Proprietățile sale cuprindeau moșiile Pochii și Neneștii din ținutul Tutovei, via Nicoreștii, precum și o casă la Iași. Pochii erau o moșie cumpărată de la banul Costache Dia, ceea ce face ca ulterior să o și întâlnim sub forma “Pochidia”.
Ascensiune socială prin căsătorie
Pentru ascensiunea socială a lui Iordache (Gheorghe) Gregoriade (sau Grigoriade) Romalo, foarte însemnată a fost căsătoria sa, în 1818, cu Marghiolița Roset (Rosetti – Solescu), soră cu tatăl Doamnei Elena Cuza. Astfel, tânărul proaspăt ajuns în Moldova intra direct în protipendadă înrudindu-se cu marile neamuri boierești ale țării.
Conform unei foi de zestre din 25 iulie 1818, vornicul Iordache Roset o înzestra pe fiica să cu următoarele bunuri:
“1.Icoana Maicii Domnului Isus Hristos ca să le fie spre ajutoriu. /2. Giumătate de moșia Culeșăuca sau Vitreanca în raiaoa Hotinului din stânga Prutului, bez giumătate ce este a boerilor Sturzăști. / 3. Zece pogoane vie la Necorești la Piscu Corbului cu locul lor. / 4.Un loc aicea în Iași, din afară de șanț. / 5. Patruzeci mii lei bani No 40.000 lei. / 6.Zece mii lei pentru argintării și altele No 10.000 lei adică cincizeci mii lei fac bani gata. / 7. Opt rânduri strae după modă. / 8. Patru rânduri așternuturi după obiceiu. / 9. Șese rânduri mese cu 74 șărvete. / 10. Douăsprezece cămeși bărbătești cu tacâmul lor. / 11. Douăsprezece cămeși fimeești cu tacâmul lor. Și după acestea și blagoslovenia noastră ca și Dumnezeu să-i blagoslovească și să-i întărească”.
Iordache Gregoriade Romalo a deținut câteva cinuri boierești, între care și pe cel de spătar. Conform actului său de deces, aflat în aceeași arhivă de familie, el a încetat din viață “de trohnă”, în 24 ianuarie 1858, la Iași, fiind înmormântat, precum scrisese în testamentul său, în biserica “Sf.Ioan Gură de Aur”.
Aici își doarme somnul de veci atât soția sa, cât și una dintre fiice, Pulcheria de Max, mama celebrului actor francez Eduard de Max. Impresionează și astăzi monumentul funerar din marmură, în formă de piramidă, decorat cu sculpturi în altorelief foarte sugestive.
Descendența pe linie feminină
Din testamentul său, ca și dintr-o spiță a familiei alcătuită de Nadejda Romalo, pasionată de istorie, aflăm cum se numeau copiii lui Iordache: Alexandru, întâiul născut, Manolachi, Vasile, Smaranda și Pulcheria, cărora le lăsa, tuturor, moșia Pochii, împărțită în cinci părți egale. O altă fiică, Efrosina, s-a căsătorit în anul 1844 cu Constantin Roset (Rosetti- Tețcanu).
Smaranda a devenit în noiembrie 1850 soția lui Scarlat Lambrino. Boier luminat, adept al reformelor pașoptiste, unionist, deputat în Divanul ad-hoc, Costache Rosetti- Tețcanu (1814 – 1879) a avut, din căsătoria să cu Efrosina Romalo, un fiu, Dumitru, tatăl Marucăi Rosetti Tețcanu, care avea să devină, în a doua ei căsătorie, soția lui George Enescu.
Fiul Marucăi din prima ei căsătorie, cu Mihail G. Cantacuzino, Constantin (zis Bâzu) Cantacuzino, faimosul aviator de dinainte, din timpul și de după cel de-al doilea război mondial, descindea așadar pe linie feminină din postelnicul Iordache Gregoriade Romalo.
Încă alte două alianțe matrimoniale i-au legat pe Cantacuzinii - Măgureni de familia Romalo: reputatul profesor de drept civil de la Universitatea din Iași, Matei B.Cantacuzino, s-a căsătorit cu Lucia Romalo, una dintre numeroasele fiice ale mai susamintitului Alexandru Romalo și ale soției sale Zoe născută Rallet.
De asemenea, un frate al ei, Raul Romalo (1856 – 1914), a fost soțul Constanței Cantacuzino, una dintre surorile savantului medic Ioan Cantacuzino, pianistă foarte talentată, care organiza în casa ei din Bulevardul Lascăr Catargi, serate muzicale foarte apreciate de elita bucureșteană.
Generația Romalo de la 1848
Dintre copiii lui Iordache Gregoriade Romalo s-a remarcat Grigore Romalo, pașoptistul, căruia Vasile Alecsandri îi închina o poezie în volumul său Suvenire. Moartea să de tânăr, în exil, la Istanbul, amintește de cea – ulterioară – a lui Nicolae Bălcescu. Poezia este datată “Constantinopoli – 31 mai 1849”:
“Încă o rază care se stinge / Din cerul nostru întunecat ! / Inima noastră amar te plânge/ O ! dulce frate înstrăinat ! / Martir iubite a[l] libertăței, / Tu mori departe de-al tău pământ !/ Mori trist pe țărmul străinătăței/ Și noi te ducem l-al tău mormânt ! / O ! dormi în pace pe aceste maluri, / Ingănat dulce, ca-n vis ușor,/ De glasul mărei purtat de valuri, / De glasul nostru uimit de dor. / O ! sbori din lume, sbori fără jale, / Suflete blânde ! suflet senin ! / Căci noi vom spune patriei tale / Cât ai dorit-o pe țărm străin ! / Cât vom fi încă purtați prin lume / De valul vieții, de-al soartei vânt, / Vom șopti jalnic dragul tău nume / Ca un Adio l-al tău mormânt !”
Grigore Romalo studiase la Paris, fusese unul dintre membrii fondatori ai Societății Studenților Români din capitala Franței, participase la mișcarea revoluționară din martie 1848 de la Iași, se refugiase în Bucovina și apoi în Imperiul Otoman unde a încetat din viață foarte tânăr, bolnav de tuberculoză. Aura să romantică l-a stimulat pe Alecsandri în a-i dedica aceste versuri.
Grigore Romalo a fost înmormântat, după cum aflăm din testamentul tatălui său, “în țintirimul strămoșilor săi lângă pridvorul preacinstitei biserici a Izvorului Tămăduirii a lui Balocliu, carele [Grigore Romalo] din pricina grelelor împregiurări de atuncea, fiind nevinovat în toate s-au făcut jertfa patriei sale Moldova”.
Sentimentul patriotic era probabil moștenit de Grigore Romalo de la tatăl său, ale cărui cuvinte din același document sunt de natură să emoționeze și astăzi:
“Poroncesc fiilor mei părintește de voi muri în târgul Iașii trupul meu să se înmormânteze în pridvorul bisericii Sf.Ioan Hrisostom, în același mormânt a răposatei maicei voastre, fără chiemare de pompă, țerimonia zădarnică sau tragerea clopotelor a târgului (spre fală), dar cu mare simplitate și ferire de cheltuieli de prisos, poftind la înmormântarea mea numai pe arhiereul monastirii, de să va găsi, pe 3 preuți cu ierodiacon și alți oameni a bisericei poporene ca să cânte prohodul de mort rugându-să pentru mântuirea sufletului meu, iar de voi muri în alt loc sau la țară, tot pământul «e patrie» [subl.mea], cu același chip să fiu înmormântat de 3 preoți săteni a bisericilor de pe împregiur”.
Fiii lui Iordache Gregoriade Romalo au studiat la Paris în perioada premergătoare Revoluției de la 1848, ceea ce desigur le-a deschis orizonturi culturale largi, care se vor regăsi în destinul familiei pe mai departe. Unul dintre ei, Vasile Romalo, a fost căsătorit cu Josefina Negri, fiica naturală a lui Costache Negri și a cântăreței de operă Sabine Heinefetter. Vasile Romalo și Josefina Negri au avut trei copii, morți tineri: Ecaterina, Alfred și Margareta.
O personalitate deosebită legată de familia Romalo a fost actorul Eduard de Max (foto sus, în rolul Marc Antoniu din piesa „Iulius Cezar”, în 1906), fiul doctorului ieșean Emil Max și al Pulheriei Romalo, una dintre fiicele lui Iordache Gregoriade Romalo.
După ce a absolvit Liceul Național din capitala Moldovei, unde s-a distins prin lipsa interesului pentru carte, Eduard a studiat la Conservatorul de Artă Dramatică din Paris făcând apoi o carieră strălucitoare pe scenele franceze. Memorialistul Rudolf Suțu îi dedica o evocare în cunoscuta să carte Iașii de altădată:
“Eduard Max care avea dispoziții, de când era în liceu, pentru teatru, în mai multe rânduri a declamat la diferite reprezentații de binefacere ce aveau loc în sala «Amicii Artelor» unde astăzi este Conservatorul de muzică și declamație, dovedind că are talent. / A rugat pe tatăl său, când au plecat în străinătate, ca la Paris să-l ducă la un profesor, care să-și dea părerea dacă poate sau nu să intre la Conservatorul din Paris”.
După ce inițial profesorul parizian și-a dat un verdict negativ, la o nouă întâlnire cu tânărul venit din România, a opinat că poate să candideze pentru înalta școală franceză de teatru.
“Nu trecuseră nici 3 ani – continuă Rudolf Suțu – și Eduard Max care intrase printre cei dintăi la Conservatorul din capitala Franței, absolvi școala cu premiul I, la dramă și comedie, ceea ce, scriau ziarele pariziene de atunci, nu se întâmplase decât de 3 ori de când exista Conservatorul din Paris”.
Pe imobilul în care a locuit în capitala Franței, nu departe de Gara Saint Lazare, amintește de el și astăzi o placă comemorativă.
Un agă și un ministru în familia Romalo
Alexandru Romalo (1819 – 1875), fost agă și ministru, împreună cu soția să Zoe născută Rallet (+ 1885), dintr-o cunoscută familie boierească din Moldova, de obârșie grecească – ca și cea a soțului său – au avut numeroși copii, între care se profilează mai pregnant figura medicului Eduard Romalo (1859 – 1930).
După obținerea bacalaureatului în litere la Paris în 1879, a studiat medicina în același oraș, absolvind-o în anul 1885. Întors în țară a fost numit medic al Comisiei Europene a Dunării de la Sulina. S-a căsătorit cu Alexandrina Bălăceanu (1862 – 1891), fiica reprezentantului României în această instituție, diplomatul Ion Bălăceanu.
În anul 1897 a fost numit medic al Curții Regale, post pe care l-a deținut până în 1928. A fost așadar medicul regilor Carol I și Ferdinand, în legătură cu moartea căruia s-a născut o dispută legată de diagnosticul pus de el. Asupra acestei probleme tratează un articol de Marian Ștefan și Dan Romalo, publicat în “Magazin Istoric”, în numărul din octombrie 2000.
După moartea primei sale soții, Eduard Romalo s-a recăsătorit cu Adela Jurgea-Negrilești, dintr-o familie boierească din ținutul Tutovei, ea descinzând, de asemenea, și dintr-un frate al domnitorului Ioniță Sandu Sturdza. Din prima să căsătorie, doctorul Eduard Romalo a avut o fiică, Jeannette, căsătorită cu doctorul Constantin Petrescu și un fiu, Grigore (1890 – 1928), căsătorit cu Nadejda Grueff, fiica unui mare proprietar funciar de origine bulgară Ivancea Grueff, văr cu poetul Hristo Botev.
Din cea de-a doua căsătorie a lui Eduard Romalo s-a născut o fiică, Noella, devenită nora generalului Mihai Racoviță-Cehan. Grigore Romalo și-a început studiile la Politehnica din Zürich, a participat apoi la Primul Război Mondial ale cărui evenimente le-a însemnat în limba franceză într-un manuscris.
Acesta a constituit pentru fiul său, inginerul Dan Romalo, care avea șapte ani la moartea tatălui său, prilejul unor importante revelații:
„Ce straniu sentiment te afli încercând atunci când descoperi, deodată, foarte târziu – și simțind asta în mod aproape tangibil – că ești foarte îndeaproape fiul unui tată pe care îl cunoșteai până atunci, parcă, doar teoretic. Un tată pe care de-abia acum îl descoperi ca izvor determinant al firii tale profunde; un tată care, brusc, devine, în cugetul tău, realitate «palpabilă» și asta după ce o viață întreagă, până chiar ieri, sălășluise în cugetul tău doar ca o imagine clădită pe bucăți de povestiri auzite de la mama ta, de episodice relatări ale unor prieteni dintotdeauna știuți în familie, evocări completate uneori de chipul lui rămas prins în vechi fotografii”.
Conacul familiei a dispărut
Grigore și Nadejda Romalo au locuit în vechiul conac – monument istoric – de la Leordeni (astăzi Popești-Leordeni), lângă București, conac care de la boierii Văcărești a trecut prin moștenire la Mihalache Manu, fiind cumpărat mai târziu de tatăl Nadejdei Romalo. Din păcate astăzi nu mai este în picioare fiind distrus în ultimii ani. Alături se afla o biserică cu un tablou votiv zugrăvit de pictorul Nicolae Polcovnicu.
Biserica a fost grav avariată de cutremurul din 1977, pentru ca apoi să fie refăcută din temelii, în alt stil. Un destin foarte trist este legat de acest valoros conac despre care arhitectul Ștefan Balș, împreună cu proprietara lui de altădată, Nadejda Romalo, au publicat un articol în “Revista Monumentelor Istorice”.
