O cale ferată dispărută sau cum s-a născut staţiunea Buşteni

Povestea staţiunii Buşteni este, de fapt, povestea fraţilor Carol şi Samuel Schiel şi a unei industrii care a dăinuit vreme de peste un secol;naşterea şi activitatea Fabricii de Hârtie „C&S Schiel, Succesorii-Buşteni” au deschis, de fapt, calea apariţiei oraşului montan din zilele noastre.

La începutul anului 1882, sesizând imensul potenţial economic al „aurului verde”, doi tineri investitori, Carol şi Samuel Schiel, fiii unui pastor luteran stabilit la Râşnov, au demarat construcţia unui veritabil centru forestier, al cărui nucleu a rămas cunoscut sub numele de „Fabrica de Hârtie C&S Schiel, Succesorii-Buşteni”. Câteva luni mai târziu, în ziua de 1 octombrie 1882, a început producţia de celuloză şi de hârtie, comenzile din ce în ce mai mari, care au sosit aproape instantaneu, şi necesitatea asigurării unui flux constant de materie primă determinându-i pe cei doi investitori să arendeze importante parcele din pădurile care se întindeau pe pantele munţilor din zonă.

O premieră:locomotiva electrică stârneşte admiraţie

După numai zece ani, amploarea deosebită pe care a căpătat-o activitatea fabricii a impulsionat dezvoltarea industrială a zonei, între anii 1891-1893 fiind deschis „Ferăstrăul de la Retivoiu”, numele popular sub care a rămas cunoscută fabrica de cherestea şi chibrituri de la Azuga. Pentru a uşura transportul lemnului, în anul 1894 a luat fiinţă prima cale ferată forestieră de pe Valea Prahovei. Linia cu ecartament îngust (700 mm.) avea o lungime de 6, 2 kilometri şi urca până în pachetele de exploatare situate la poalele Muntelui Retivoiul, vagonetele încărcate cu buşteni fiind iniţial remorcate de locomotive cu abur importate din Germania şi Austria.

CFF Azuga-Funicular Retivoiu-1911

Pentru a elimina aproape complet ameninţarea incendiilor, fraţii Schiel au decis schimbarea modului de tracţiune al trenurilor. Astfel, în anul 1899, localnicii Buşteniului au asistat uimiţi la sosirea unui vehicul nemaiîntâlnit în România acelor ani:prima locomotivă electrică, comandată la uzinele germane Orenstein &Koppel-Berlin. Un adevărat magnet pentru fotografii începutului de secol XX, locomotiva era alimentată de curentul electric ce circula printr-un fir de cupru susţinut pe o serie de console metalice montate pe stâlpi de lemn.

Mărire şi decădere

Transformat într-o puternică societate pe acţiuni, în anul 1904, centrul industrial a continuat să se dezvolte, fiind arendate tot mai multe parcele de pădure. În acelaşi an, în locul vechii „mori de lemn” din Valea Jepilor a fost construită o fabrică de celuloză, iar între anii 1907-1909 a fost deschis un nou sistem feroviar forestier – ale cărui linii, cu o lungime totală de 16, 8 kilometri, urcau pe văile Ialomiţei şi Brateiului – şi un funicular ce se întindea pe o lungime de 13 kilometri, deasupra versantului abrupt al Munţilor Bucegi, pe traseul Buşteni-Bolboci-Bratei. Treptat, sistemul de tracţiune electrică a fost extins, în anii 1907 şi 1913 fiind aduse încă două locomotive de acest tip, produse la uzinele AEG.

La sfârşitul anului 1928, odată cu epuizarea fondului forestier, mica linie ferată ce urca pe Valea Azugii a fost demontată. În anul 1948, întregul complex industrial a fost naţionalizat, fabrica împreună cu întregul său sistem de transport devenind proprietatea statului român.

La 1 noiembrie 1966, funicularul şi calea ferată forestieră au fost abandonate, iar linia de legătură între fabrica de celuloză şi cea de hârtie a mai fost menţinută în activitate încă 15 ani, dispărând la rândul său din peisajul feroviar al Buşteniului în anul 1981.

Ultimele semne, şi ele pe cale de dispariţie

Mulţi dintre cei care au traversat mica localitate montană au observat, în apropierea intersecţiei cu strada ce urcă spre punctul de plecare al telecabinei, o linie ferată pe care deseori se putea vedea circulând un tren ce părea a fi de jucărie. Era locul de întâlnire al pasionaţilor feroviari care se delectau privind şi imortalizând pe peliculă imaginea micilor vagoane şi mai ales pe cea a locomotivelor electrice ce le remorcau.

Astăzi, doar amintirile vârstnicilor, fotografiile îngălbenite de trecerea nemiloasă a timpului ori câte-o veche clădire mai stau mărturie a unor timpuri de mult apuse şi a unei industrii căreia Buşteniul actual îi datorează, în mare parte, existenţa sa ca localitate.

De la fereastra trenului mai poţi privi pe geamul vagonului, pe partea dreaptă a căii ferate, halele ruinate pe-ale căror porţi n-a mai ieşit demult nicio foaie de hârtie, iar celui care alege să călătorească cu vreunul dintre automobilele ce împânzesc străzile înguste ale oraşului i se va înfăţişa imaginea locului gol, unde odinioară se înălţau impunătoarele clădiri cu aspect de veche fabrică. Şinele care traversau şoseaua naţională şi pasarela metalică care se arcuia deasupra ei au fost demontate, iar vagoanele pe care era transportat cândva lemnul s-au transformat demult în fier vechi. Asaltaţi mereu de ploile repezi ale verilor ori de zăpadă, numai pilonii metalici care susţineau cândva cablurile vechiului funicular şi cantonul abandonat, de pe-a cărui terasă din lemn era adeseori controlată funcţionarea acestei instalaţii, mai amintesc că prin aceste locuri trecea odată drumul neîntrerupt al „aurului verde”.

Ce s-a întâmplat cu locomotivele electrice ale fabricii?

Cea mai veche dintre cele trei locomotive electrice, deşi modificată aproape complet după închiderea funicularului şi a liniei ferate înguste, a fost adusă la Bucureşti în vara anului 1990, cu intenţia de-a fi restaurată şi expusă în colecţia Muzeului CFR. Din păcate, odată ajunsă aici, locomotivei i s-au pierdut urmele, situaţia sa actuală stând la baza unei vii controverse ale cărei ipoteze nu sunt însă susţinute de nicio sursă documentară certă. O situaţie mai fericită au avut-o cele două locomotive fabricate în anii 1907 şi 1913. În timp ce prima dintre ele a fost vândută unui investitor particular, cea de-a doua a fost salvată şi expusă, împreună cu unul dintre micile vagoane ale trenului forestier, pe peronul vechii gări de munte Buşteni, graţie eforturilor aproape supraomeneşti ale unor iubitori ai tehnicii feroviare, care au încercat să-i redea, fie şi măcar parţial, imaginea de altădată.

Liniile forestiere din Valea Ialomiţei: