Tunel medieval misterios descoperit sub un monument neolitic din Germania
Câmpia care se întinde la est de Reinstedt, o localitate din landul german Saxonia-Anhalt, ascundea o complexă suprapunere de epoci și funcții, care abia acum începe să fie dezvăluită.
Săpăturile arheologice preventive efectuate la sfârșitul anului 2025 de Landesamt für Denkmalpflege und Archäologie (LDA) din Saxonia-Anhalt, în legătură cu un proiect de parc eolian, au documentat o succesiune stratigrafică excepțională: un enigmatic erdstall, sau sistem de tuneluri subterane din Evul Mediu târziu, săpat direct în interiorul șanțului trapezoidal al unui mormânt neolitic aparținând culturii Baalberg, datat în mileniul al IV-lea î.Hr., informează La Brújula Verde.
Descoperirea, care reunește într-un singur punct geografic două realități separate de peste cinci milenii, oferă o nouă perspectivă asupra persistenței locurilor în memoria peisajului și asupra unuia dintre cele mai intrigante și mai puțin înțelese fenomene arheologice din Europa Centrală. Cercetările au scos inițial la iveală structura funerară neolitică, un șanț cu plan trapezoidal (foto jos) caracteristic culturii Baalberg.
Alături de aceasta au fost descoperite mai multe morminte slab conservate, din Neoliticul târziu (mileniul al III-lea î.Hr.), precum și urmele unui posibil tumul din Epoca Bronzului (mileniul al II-lea î.Hr.). Totuși, o anomalie în profilul șanțului trapezoidal a atras atenția arheologilor.
Pe flancul sudic al incintei antice, o groapă bine delimitată, alungită și de formă ovală, cu aproximativ doi metri lungime și șaptezeci și cinci de centimetri lățime, intersecta traseul șanțului preistoric aproape în unghi drept. Prezența unei mari plăci de piatră la capătul nordic al gropii a sugerat inițial o altă înhumare, ipoteză abandonată pe măsură ce săpăturile arheologice au avansat.
Straturile de umplutură, care prezentau o înclinare pronunțată spre nord, nu se opreau într-un fund clar, ci pătrundeau persistent în subsolul alcătuit din loess compact, de culoare deschisă, perforând literalmente interiorul monumentului neolitic. Fragmentele ceramice recuperate din această umplutură aparțineau fără echivoc Evului Mediu târziu. Natura descoperirii a devenit atunci evidentă: era vorba despre intrarea într-un erdstall.
Ce este un erdstall?
Termenul erdstall, consacrat în literatura de specialitate, desemnează aceste sisteme de galerii subterane săpate de oameni, adesea cu camere laterale, care se întâlnesc frecvent în regiunile cu soluri ușor de excavat, precum loessul. Interpretarea lor a generat decenii de dezbateri academice, oscilând între teoria conform căreia ar fi servit drept refugii temporare sau ascunzători și cea care le atribuie o funcție rituală sau cultică, legată de credințe precreștine.
Exemplul de la Reinstedt, documentat cu meticulozitate, oferă date concrete pentru această discuție. Săpătura stratigrafică a umpluturii din sectorul nordic a scos la iveală deschiderea unui pasaj îngust, curbat spre nord-vest. Înălțimea acestuia varia între unu și 1,25 metri, iar lățimea între 50 și 70 de centimetri; în unele porțiuni prezenta un tavan boltit, în două ape.
În interiorul acestui coridor, sedimentele acumulate de-a lungul secolelor au conservat un ansamblu revelator de materiale: o potcoavă, un schelet complet de vulpe și numeroase oase de mamifere mici. În nivelurile cele mai adânci a apărut un strat de cărbune. Absența roșirii termice a solului subiacent, înlocuită de o simplă compactare, indică faptul că focul care l-a produs a fost de scurtă durată, probabil folosit doar ca sursă de lumină.
Un detaliu de construcție este deosebit de frapant: în punctul cel mai îngust al intrării, o acumulare intenționată de pietre mari, stivuite una peste alta, sugerează o sigilare deliberată a accesului. În apropiere au fost identificate o treaptă săpată direct în loess și o mică nișă în peretele gropii.
Întrebarea centrală este de ce cineva, în plin Ev Mediu târziu, ar fi depus efortul de a excava o ascunzătoare subterană dificilă chiar în nucleul unei structuri funerare preistorice vechi de milenii. Arheologii LDA iau în considerare două ipoteze principale, care nu se exclud neapărat reciproc. Prima este de natură practică: tumulul neolitic, probabil încă vizibil în peisajul medieval ca o ridicătură distinctă, ar fi putut servi drept reper topografic ideal pentru localizarea și regăsirea accesului la ascunzătoare atunci când era necesar.
A doua ipoteză este de natură socială sau superstițioasă. Este posibil ca locul, cunoscut de populația locală drept un mormânt păgân străvechi, să fi fost privit cu teamă sau evitat. Acest caracter marginal l-ar fi transformat într-un loc ideal pentru activități ce necesitau discreție absolută, departe de priviri indiscrete.
Fenomenul erdställe (pluralul lui erdstall) nu este un caz izolat la Reinstedt. Dimpotrivă, el se înscrie într-un tipar arheologic bine documentat în Europa Centrală. Mii de tuneluri similare, a căror funcție inițială rămâne neclară, sunt răspândite din sudul Germaniei și Austria până în Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Franța și chiar în unele regiuni ale Regatului Unit și Spaniei.
Marea majoritate sunt structuri de dimensiuni modeste, rareori depășind cincizeci de metri în lungime. Proiectarea lor este constrânsă de o îngustime extremă: lățimea maximă nu depășește de obicei șaizeci de centimetri, iar înălțimea variază între unu și 1,4 metri, obligând o persoană de statură mică să se deplaseze aplecată sau lateral.
Datarea absolută a acestor cavități este problematică. Ele sunt de obicei descoperite complet goale, fără resturi organice sau artefacte care să permită o cronologie precisă. În puținele cazuri în care au fost găsite materiale - precum unelte metalice (foto jos), fragmente ceramice, cărbune sau pietre de măcinat - aplicarea datării cu radiocarbon a indicat constant perioade medievale, între secolele al X-lea și al XIII-lea. Acest interval temporal stă la baza majorității cercetărilor actuale, deși unele opinii minoritare au postulat origini mult mai vechi, chiar de acum cinci mii de ani.
Prima mențiune documentară a termenului erdstall apare în registrele fiscale ale orașului austriac Asparn din anul 1449. Studiul sistematic al acestor tuneluri se datorează benedictinului Lambert Karner, care între 1879 și 1903 a explorat și catalogat numeroase exemple. Karner respingea încă de atunci, pe baza structurii lor, orice utilizare practică drept refugii de lungă durată sau rute eficiente de evadare.
Teoriile privind funcția tunelurilor sunt variate
Istoricul Anton Haschner a propus că ar fi putut fi morminte simbolice goale, ridicate de coloniștii medievali în noile așezări ca locuințe pentru sufletele strămoșilor, în așteptarea Judecății de Apoi. Conform acestei teorii, practica ar fi intrat în declin odată cu răspândirea doctrinei purgatoriului la sfârșitul secolului al XI-lea.
Alte interpretări insistă asupra posibilei lor utilizări în ritualuri de inițiere, ca locuri de retragere spirituală sau pur și simplu ca ascunzători temporare pentru oameni și bunuri de valoare în perioade de instabilitate, deși absența unei a doua ieșiri complică această ultimă explicație. Amplasarea lor - adesea în subsolurile vechilor ferme, în apropierea bisericilor, cimitirelor sau în păduri izolate - adaugă noi straturi de mister scopului lor inițial.
Foto sus: Tunelul descoperit de arheologi are o înălțime de un metru și o lățime de 50 până la 70 de centimetri (© Landesamt für Denkmalpflege und Archäologie Sachsen-Anhalt, Ulf Petzschmann)
Mai multe pentru tine...
