Testamentul lui Iliescu - ultimul mesaj către români: Apel la Rațiune, Memorie și Democrație

Ion Iliescu, primul președinte al României postcomuniste, a trecut în eternitate marți, la venerabila vârstă de 95 de ani, în urma unei spitalizări la Spitalul „Agrippa Ionescu” din București. A fost omul care, la cumpăna istoriei, a preluat frâiele unei țări sfâșiate de decenii de dictatură, ghidând-o, cu pași ezitanți dar decisivi, spre democrație.

Într-un gest cu valoare de epilog, cu doar câteva zile înainte de internare, Iliescu a oferit un interviu amplu fostului ministru al culturii, Ionuț Vulpescu, lăsând românilor un mesaj testamentar — un amestec de confesiune, avertisment și speranță, transmis dincolo de zidurile vârstei și ale istoriei.

„Unii dintre dumneavoastră nu erați născuți...”

Așa își începea Ion Iliescu ultimul său mesaj către cetățeni. O frază simplă, dar încărcată de greutatea celor peste trei decenii de istorie postdecembristă. În cuvinte atent alese, fostul președinte afirma că lasă în urmă „o lume în care vă puteți defini și în care vă puteți alege pe voi înșivă”, subliniind rolul crucial al libertății și valorilor democratice în modelarea unei societăți moderne.

Pentru cei care au trăit căderea regimului Ceaușescu, amintirea Revoluției din 1989 este punctul de plecare al unei noi epoci. Ion Iliescu a fost personajul central al acelor zile sângeroase de decembrie. Asumându-și rolul de lider provizoriu, el a fost figura politică ce a intermediat tranziția de la totalitarism la pluralism politic. A fost contestat, aclamat, acuzat și apărat. Dar, indiferent de opinia istorică, rămâne una dintre figurile fondatoare ale noii Românii.

Lecțiile trecutului, dincolo de uitare

„M-aș bucura ca atunci când votați să vă gândiți la lumea pe care nu ați trăit-o”, spunea Iliescu, evocând indirect suferințele de la Canal, lagărele de muncă și represiunea regimului totalitar. A fost o chemare la conștientizarea trecutului dureros ca element fondator al libertății de azi.

România secolului XX a fost marcată de traume colective: ocupații străine, regimuri autoritare, epurări, deportări, teroare ideologică. Dincolo de cariera sa politică, Iliescu a fost și un martor al istoriei — format în structurile regimului comunist, dar devenit lider al unei Românii care încerca să scape de acel trecut. Discursul său final exprimă această ambivalență: un apel la a nu uita trecutul, dar și la a nu fi prizonierii lui.

Pentru Iliescu, democrația nu era doar un sistem de guvernare, ci o responsabilitate morală colectivă, clădită pe suferințele celor care au plătit prețul pentru ca votul și cuvântul să devină libere.

Un apel împotriva urii și extremismului

Într-un timp în care vocile radicale câștigă tot mai mult teren în Europa și în lume, Iliescu a ales să-și încheie viața publică chemând la rațiune și echilibru:

„Alegeți lumi posibile, nu fantezii. Rămâneți rezonabili. În democrație, depindem unii de alții.”

A fost, poate, una dintre cele mai oneste reflecții ale unui fost lider de stat care a cunoscut atât entuziasmul maselor, cât și furiile lor. În cuvintele sale răzbătea o înțelepciune adunată din istoria unui secol zbuciumat, în care ideologiile au construit imperii, dar au și distrus milioane de vieți.

După prăbușirea comunismului, spațiul est-european a fost expus experimentelor populiste și tentațiilor autoritare. România nu a fost ocolită. Iliescu, care însuși a fost acuzat în repetate rânduri de autoritarism, a avertizat acum, la final de drum, asupra acelorași pericole.

România – între credință, rațiune și demnitate

Ion Iliescu a îndemnat la clarificarea granițelor dintre religie și politică, sugerând că:

„Judecățile de credință se vor face în numele lui Dumnezeu, în biserici, cu deplină toleranță, iar acțiunile politice în sfera publică, în numele demnității umane, cu deplină luciditate.”

Într-o societate în care religia a fost cândva instrument de propagandă, iar astăzi este adesea invocată în discursuri politice, mesajul lui Iliescu vine ca un îndemn la maturitate democratică. Este un apel pentru separarea simbolică și practică între convingerile personale și guvernarea bazată pe rațiune, lege și drepturi fundamentale.

Ultimul cuvânt: o lume fără resentimente

În încheiere, fostul președinte a lăsat o dorință-simbol:

„Vă doresc o lume fără resentiment, maturitatea să nu vă urâți pentru votul și opțiunile voastre, bucuria de a fi împreună cu cât mai puține sacrificii…”

A fost o pledoarie pentru unitate națională, nu ca lozincă politică, ci ca fundament al unei societăți care înțelege să construiască, nu să dividă.

Iliescu și-a afirmat, cu seninătate, încrederea că România este deja parte din familia euro-atlantică, nu doar geografic, ci prin valorile și opțiunile pe care cetățenii săi le îmbrățișează.

„Sper și cred că toate acestea sunt posibile, pentru că știu Președintele cărei țări am fost, pe care am slujit-o cu demnitate.”

Moștenirea lui Ion Iliescu: între controversă și conștiință istorică

Istoria va continua să dezbată rolul lui Ion Iliescu — salvator sau vinovat, garant al tranziției pașnice sau exponent al unui sistem care nu a fost niciodată cu adevărat înfrânt.

Dar, dincolo de dezbaterile aprinse și de verdictele istoricilor, ultimul său mesaj rămâne o invitație la luciditate, empatie și asumare — tocmai acele virtuți care lipsesc adesea din discursul politic actual.

Ion Iliescu a închis cortina vieții cu vocea domoală a unui bătrân de stat, dar și cu grija unui om care știe că democrația nu este niciodată câștigată definitiv.

Un mesaj pentru posteritate. O moștenire pentru toți.