Plantele din zona Cernobâl s au adaptat la nivelul ridicat de radiaţii jpeg

Plantele din zona Cernobâl s-au adaptat la nivelul ridicat de radiaţii

📁 Istorie Urbană
Autor: Redacția

Plantele care compun flora spontană din zona Cernobâl, locul unde în aprilie 1986 s-a produs cel mai grav accident nuclear din istorie, s-au adaptat perfect la nivelul ridicat de radiaţii care au contaminat solul, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Environmental Science and Technology, informează cotidianul New York Post.

Această abilitate de adaptare este legată de capacitatea plantelor de a-şi modifica nivelul de proteine.

"Dacă vizitaţi această zonă acum, nu aţi crede că acolo s-a întâmplat un accident nuclear atât de grav", comentează Martin Hajduch, expert în genetica plantelor de la Academia de ştiinţe din Slovacia, unul dintre co-autorii studiului.

Cercetătorul slovac, alături de colegii săi, au cultivat seminţe de in în sol contaminat din regiunea Cernobâl şi au comparat evoluţia acestora cu nişte seminţe de in plantate în sol normal, fără conţinut radioactiv. Spre suprinderea lor, între cele două culturi de in există foarte puţine diferenţe-dintre acestea cea mai importantă fiind o diferenţă de 5% în nivelul de proteine al organismelor vegetale. Aceste diferenţe ale nivelului de proteine au probabil legătură cu un mecanism de apărare al plantelor, capacitându-le pe acestea să reziste unui nivel ridicat de radiaţii.

Deşi plantele care au crescut în solul radioactiv sunt sănătoase, s-ar putea să nu fie şi bune pentru consum, a mai susţinut el.