Arheologii arată locul în care a fost descoperită statueta

O Venus Pudica din plumb, descoperită într-un sat roman ascuns în pădurile de lângă Budapesta

📁 Roma, măreţia şi declinul său
Autor: Redacția
🗓️ 6 octombrie 2026

O mică statuetă din plumb, reprezentând-o pe zeița Venus, a fost descoperită de arheologii maghiari într-o așezare romană îngropată în pădurile de lângă Budapesta.

Arheologii de la Universitatea Eötvös Loránd (ELTE) cercetează de patru ani situl de la Pilisszentiván–Hárs erdő, încercând să afle cine au fost oamenii care au locuit aici și cum trăiau la marginea orașului roman Aquincum, relatează La Brujula Verde.

Descoperirea a fost făcută în timpul unei cercetări cu detectorul de metale, în cadrul celui de-al patrulea sezon de săpături desfășurat de echipa condusă de arheologul Bence Simon. Statueta o înfățișează pe Venus Pudica, un tip reprezentativ al iconografiei zeiței Venus, în care aceasta își acoperă corpul cu mâinile. Modelul își are originea în celebra Afrodită din Cnidos, sculptată de Praxiteles în jurul anului 360 î.Hr.

Mica statuetă de plumb descoperită în Ungaria
Mica statuetă de plumb descoperită în Ungaria Foto: © Müller Ákos / ELTE BTK Régészettudományi Intézet

Deși statueta este modestă și realizată din plumb, importanța ei pentru situl arheologic este considerabilă. Până acum, arheologii nu identificaseră niciun obiect religios. În lipsa unor informații despre dimensiunile, datarea și contextul exact al descoperirii, nu se poate spune deocamdată dacă Venus avea un rol domestic, votiv sau decorativ.

Un sat roman în apropierea unei mari metropole

Situl se află pe Dealurile Buda, pe o terasă naturală de lângă izvorul Hársas. Apa izvorului alimenta pârâul Aranyhegyi, care se varsă în Dunăre în zona fostului oraș roman Aquincum. Poziția apei pare să fi fost unul dintre motivele pentru care comunitatea s-a stabilit aici.

Aquincum, aflat astăzi în cartierul Óbuda al Budapestei, era unul dintre principalele centre ale provinciei romane Pannonia. În perioada sa de apogeu, orașul ar fi putut avea între 30.000 și 40.000 de locuitori. Așezarea de la Pilisszentiván se afla în nord-vestul orașului antic, într-o zonă rurală care asigura probabil resurse și produse pentru oraș și pentru garnizoana romană.

Deși situl a fost identificat încă din 2009, cercetările sistematice sunt relativ recente. Investigațiile geofizice și scanările LIDAR realizate în ultimii ani au arătat că amenajările romane se întindeau pe o terasă lungă de aproximativ 460 de metri și lată de până la 100 de metri.

Urmele unei comunități cu un stil de viață roman

Pe lângă statueta lui Venus, arheologii au recuperat obiecte care vorbesc despre viața de zi cu zi: unelte de fier, fibule, monede și un fragment de oglindă din bronz. Printre descoperirile din anii anteriori se numără și doi denari emiși de împăratul Traian între anii 107 și 111.

O atenție specială a fost acordată clădirii E. În acest sezon, cercetătorii au identificat aici o suprafață pavată cu piatră, probabil probabil folosită pentru o activitate economice. În apropiere s-a păstrat un strat de prăbușire care conținea cantități mari de ceramică, uneori aproape intactă, precum și clești de fier aproape întregi. Ansamblul ar putea oferi indicii despre funcția clădirii și despre ocupațiile locuitorilor.

Cercetarea sitului arheologic de la Pilisszentiván
Cercetarea sitului arheologic de la Pilisszentiván Foto: © Müller Ákos / ELTE BTK Régészettudományi Intézet

Arhitectura așezării este, la rândul ei, neobișnuită. Casele sunt în general dreptunghiulare, construite pe fundații din piatră așezată fără mortar și prevăzute frecvent cu cuptoare. Într-un mediu rural, predominanța construcțiilor cu fundații de piatră și absența unor locuințe tradiționale indigene cu podele adâncite i-au făcut pe cercetători să se întrebe cine a locuit aici.

Au fost locuitorii foști soldați romani?

Una dintre ipotezele formulate de arheologi este că populația ar fi putut include militari lăsați la vatră. Aceștia ar fi putut aduce cu ei un stil de viață roman și legături strânse cu centrele urbane și militare din regiune. Deocamdată însă, ipoteza nu este susținută de suficiente dovezi, iar descoperirea unor echipamente militare ar fi necesară pentru a o consolida.

Cronologia actuală indică întemeierea așezării în jurul începutului secolelor I și II și abandonarea ei, în principal, spre sfârșitul secolului al II-lea. Unele construcții au rămas probabil în uz și la începutul secolului al III-lea. Nu există, până acum, indicii că abandonarea ar fi fost provocată de un episod violent.

Pentru arheologi, statueta zeiței Venus ridică mai multe întrebări. Nu se știe încă unde era amplasată, cui îi aparținea sau dacă avea vreo legătură cu una dintre clădirile descoperite. Nici funcția exactă a suprafeței pavate și a uneltelor găsite în clădirea E nu este clară.

Cercetările și analiza artefactelor continuă, iar o nouă campanie ar putea transforma mica Venus din plumb într-o piesă importantă pentru înțelegerea comunității romane care a existat cândva la marginea Aquincumului.

Foto sus: Arheologii arată locul în care a fost descoperită statueta (© Müller Ákos / ELTE BTK Régészettudományi Intézet)

Mai multe pentru tine...