O nouă cultură agricolă a schimbat modul în care era folosit terenul în Europa Centrală din Epoca Bronzului
Comunitățile din Europa Centrală din Epoca Bronzului s-au adaptat schimbărilor de mediu și transformărilor sociale prin introducerea meiului comun (broomcorn millet), o plantă cu un ciclu de creștere rapid și o bună rezistență la condiții climatice dificile.
Pe baza mai multor tipuri de dovezi bioarheologice, cercetătorii au stabilit că meiul era deja consumat în sud-estul Poloniei în jurul anului 1590 î.Hr., cu mai bine de un secol mai devreme decât se estimase până acum. Adoptarea sa a fost inițial lentă și limitată la un număr restrâns de persoane, conform unui nou studiu publicat în Science Advances.
Rezultatele sugerează că cultivarea meiului le-a permis comunităților să extindă agricultura în zone considerate anterior marginale, caracterizate de soluri mai sărace și condiții mai aride. Apariția acestei culturi a modificat astfel modul în care oamenii exploatau peisajul și a contribuit la creșterea securității alimentare.
O abordare bazată pe mai multe tipuri de dovezi
Cercetătorii au combinat analize ale izotopilor de carbon, azot, oxigen și stronțiu din rămășițe umane cu datarea cu radiocarbon, determinarea sexului pe baza paleoproteomicii (studiul proteinelor antice, care au o durată de viață mult mai lungă decât ADN-ul n.r.), date arheologice și antropologice, precum și informații genetice publicate anterior, informează un comunicat al Universității din Vilnius.
Scopul a fost să stabilească dacă populațiile care au început să consume mei erau originare din regiunile respective, să identifice etapa vieții în care această cultură a devenit disponibilă pentru diferite persoane și să determine profilul cultural și sexul biologic al consumatorilor de mei.
Fiecare tip de analiză oferă indicii despre o altă componentă a vieții oamenilor din trecut. Izotopii de carbon și azot reflectă alimentația medie a unei persoane pe perioade îndelungate, în timp ce izotopii de oxigen și stronțiu pot indica particularitățile geologice și hidrologice ale regiunii din care proveneau alimentele în perioada în care s-au format anumite țesuturi.
Analizând țesuturi formate în diferite etape ale vieții, cercetătorii au putut identifica schimbări ale alimentației atât între comunități, cât și de-a lungul vieții aceleiași persoane. Datele arată că mai mulți dintre primii consumatori de mei crescuseră cu o dietă bazată în principal pe culturi tradiționale, precum grâul și orzul, și au început să consume mei abia mai târziu.
Acest lucru le-a permis cercetătorilor să stabilească momentul în care noua cultură a început să fie integrată în alimentația existentă și să obțină primele informații precise despre caracterul gradual al acestui proces în comunitățile din Europa Centrală în Epoca Bronzului.
Noi posibilități de exploatare a terenurilor
Meiul nu era însă consumat de întreaga populație.
„Diferențele dintre compozițiile izotopilor de stronțiu identificate în țesuturile osoase ale consumatorilor și non-consumatorilor de mei indică probabil utilizarea unor zone geologice distincte din cadrul aceluiași teritoriu, și nu faptul că aceste persoane s-ar fi născut în locuri diferite”, explică Snoeck, coautor al studiului, de la Universitatea Vrije din Bruxelles.
Meiul are un ciclu de dezvoltare scurt și poate suporta atât condiții relativ aride, cât și soluri sărace. Cultivarea sa le-a oferit comunităților din Epoca Bronzului posibilitatea de a valorifica terenuri mai puțin potrivite pentru cerealele tradiționale.
„Ca răspuns la creșterea necesarului de hrană și la posibilele schimbări ale condițiilor climatice, societățile din Epoca Bronzului au adoptat o nouă cultură de bază, rezistentă, pentru a utiliza mai eficient zonele marginale ale mediului înconjurător și pentru a-și îmbunătăți securitatea alimentară”, explică Margaux Depaermentier, autoarea principală a studiului, de la Universitatea din Vilnius, Lituania.
Consumatorii și non-consumatorii de mei aveau, în linii mari, origini arheologice și genetice similare, iar cei mai timpurii consumatori prezentau semnături izotopice de stronțiu compatibile cu o origine locală. Prin urmare, datele oferă puține argumente în favoarea ipotezei unei simple migrații a populației.
În schimb, studiul arată că introducerea acestei culturi a fost legată de schimbări în modul în care comunitățile își foloseau teritoriul, permițând extinderea agriculturii către o gamă mai largă de medii.
O cultură care a traversat granițele sociale
Rezultatele studiului mai arată că „consumul de mei nu era limitat la un anumit sex, grup de vârstă sau statut social”, spune Makarowicz, coautor al studiului, de la Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznań, Polonia.
Coroborate cu datele privind izotopii de stronțiu, aceste rezultate indică faptul că accesul la anumite zone ale teritoriului, și nu identitatea socială, a fost factorul care a influențat cel mai mult adoptarea noii culturi în cadrul societății.
„Studiul este primul care leagă o astfel de împărțire a peisajului de cultivarea unei noi plante agricole de vară și de exploatarea unor zone care anterior fuseseră utilizate foarte puțin pentru agricultură”, spune Motuzaitė Matuzevičiūtė, cercetătoare principală în cadrul proiectului MILWAYS, finanțat de Consiliul European pentru Cercetare (ERC) și găzduit de Universitatea din Vilnius.
Înțelegerea acestor procese din trecut poate contribui și la dezbaterile actuale privind diversificarea culturilor agricole și adaptarea agriculturii la schimbările condițiilor de mediu.
Foto sus: Două înmormântări din Epoca Bronzului la Pielgrzymowice, Polonia, inclusiv (în stânga) primul consumator de mei identificat în Europa Centrală (© A. Lasota-Kuś / Vilniaus universitetas)
Mai multe pentru tine...
