Misterul portului antic Apollonia, scufundat sub apele Mediteranei
Apollonia, portul scufundat al orașului grec antic Cirene, situat pe coasta de nord-est a Libiei, oferă o imagine remarcabilă asupra modului în care coloniștii greci au transformat un litoral natural dificil într-unul dintre cele mai complexe porturi ale Mediteranei antice.
Un studiu recent, publicat în revista Libyan Studies, reconstituie evoluția portului și arată că scufundarea sa progresivă nu a fost determinată în principal de creșterea globală a nivelului mării, ci de activitatea tectonică și de cutremure.
Cirene a fost fondat în anul 631 î.Hr., potrivit lui Herodot, de coloniști proveniți din insula Thera, actuala Santorini. Orașul, situat pe un platou aflat la aproximativ nouă kilometri de coastă, a devenit unul dintre cele mai prospere centre grecești din regiune datorită agriculturii și, în special, comerțului cu Silphium, o plantă medicinală foarte valoroasă. Deoarece orașul nu avea acces direct la mare, era necesar un port care să permită comerțul și dezvoltarea unei forțe navale. Acest rol i-a revenit Apolloniei, relatează La Brujula Verde.
Cercetarea recentă, realizată pe baza unor investigații desfășurate de-a lungul mai multor decenii, combină un studiu subacvatic efectuat în 1958–1959 cu cercetări ulterioare, imagini realizate cu drone și măsurători subacvatice noi din 2025.
Descoperirile arheologice indică faptul că zona era utilizată înainte de fondarea Cirenei. Ceramică datând din secolul al VIII-lea î.Hr. și dovezi ale unor contacte comerciale între nordul Africii, lumea egeeană și Egipt sugerează indică unor comunități de pescari și comercianți care foloseau litoralul drept adăpost natural.
Totuși, condițiile naturale erau dificile. Vânturile din nord și nord-vest predominau aproximativ 60% din timp, iar valurile de iarnă puteau depăși patru metri. Pentru navele antice, protecția naturală oferită de insulele și recifele din zonă nu era suficientă.
Litoralul era format din creste de calcar provenite din dune fosilizate, numite kurkar, care alcătuiau un șir de insule și recife și creau o lagună naturală. Grecii au exploatat aceste caracteristici, dar au modificat radical peisajul.
Aceeași regiune se află însă pe o rețea activă de falii. Studiile geofizice arată că litoralul Apolloniei s-a scufundat cu peste 2,4 metri în aproximativ 2.500 de ani. Contribuția schimbărilor nivelului mării a fost estimată ca fiind mult mai mică. Prin urmare, cea mai mare parte a scufundării este atribuită mișcărilor tectonice și cutremurelor.
Un cutremur este documentat în anul 262 d.Hr., iar alte evenimente au avut loc în secolele următoare. În perioada bizantină, un eveniment seismic a produs o ridicare a terenului de aproximativ 1,2 metri, iar în secolele al VI-lea și al VII-lea intrarea într-unul dintre bazinele portului a fost blocată cu materiale provenite din construcții, indicând degradarea progresivă a portului.
Importanța Apolloniei rezultă și din amploarea lucrărilor de construcție. Grecii au tăiat direct în calcar pentru a crea ziduri, canale, cheiuri și spații de lucru.
Pe insula Hammam au fost identificate zece rampe pentru nave de război, fiecare de aproximativ 40 de metri, utilizate pentru scoaterea triremelor din apă în vederea reparării și protejării lor.
Cercetătorii estimează că aproximativ 225.000 de metri cubi de rocă au fost extrași și reutilizați pentru diguri, ziduri și alte construcții.
Un element deosebit îl reprezintă așa-numitele „capcane pentru valuri”: șanțuri adânci săpate în rocă, alături de ziduri solide, concepute pentru a sparge valurile înainte ca acestea să ajungă în zonele protejate ale portului. Cercetătorii consideră că sistemul de la Apollonia este printre cele mai ample și elaborate de acest tip din Mediterana.
Portul a fost construit în mai multe etape
În secolul al VII-lea î.Hr. a fost ridicat un dig de aproximativ 200 de metri, iar un canal a fost săpat pentru a permite accesul navelor. În secolele al VI-lea și al V-lea î.Hr. au fost amenajate cheiuri pentru nave comerciale și probabil șantiere navale. Ulterior, în secolele al V-lea sau al IV-lea î.Hr., au fost construite rampele pentru nave de război și sistemele de protecție împotriva valurilor.
Importanța strategică a portului este ilustrată de ocuparea sa în 324 î.Hr. de comandantul spartan Thibron, care a capturat și tezaurul depozitat acolo. În secolul al II-lea î.Hr. au fost adăugate ziduri și turnuri defensive, iar Apollonia a devenit principala bază navală a Pentapolisului libian.
Apollonia se remarcă și printr-o particularitate neobișnuită: rampele pentru nave aveau partea înaltă orientată spre mare, nu spre uscat. Această configurație expunea instalațiile atât atacurilor, cât și furtunilor, explicând necesitatea unor măsuri speciale de protecție împotriva valurilor.
În prezent, situl este amenințat de furtuni, eroziune și pescuit cu explozibili, care au deteriorat structuri subacvatice. Cercetătorii solicită documentarea urgentă prin fotogrammetrie de înaltă rezoluție, investigații geofizice și săpături arheologice, deși instabilitatea Libiei complică aceste eforturi.
Foto sus: Imagine din dronă a insulei Hammam (2022) care arată rampe de lansare lungi de 40 de metri (© N. Flemming et al. 2026)
Mai multe amănunte:
Nic Flemming, Julia Nikolaus, Saad Mohammed Boyadem, Ahmad Emrage, A port for Cyrene: pre-colonisation coastal topography and rationale for early port buildings and construction at Apollonia, Libyan Studies. online 2026:1-14. doi:10.1017/lis.2026.10043
Mai multe pentru tine...
