Neanderthalienii fabricau și reutilizau unelte din os într-un mod standardizat și planificat
Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Burgos și Fundația Atapuerca oferă prima analiză detaliată a retușoarelor din os descoperite în peștera Valdegoba, din provincia spaniolă Burgos.
Situl a fost ocupat de neanderthalieni în timpul Paleoliticului mijlociu și a furnizat 38 de fragmente osoase utilizate pentru retușarea uneltelor de piatră. Cercetarea arată că neanderthalienii nu foloseau întâmplător resturile animale disponibile, ci selectau oasele în funcție de dimensiune, formă, proprietăți mecanice și ușurința de prindere. Unele fragmente erau chiar modificate sau reutilizate, ceea ce indică o tehnologie mai complexă decât s-a presupus mult timp, informează La Brujula Verde.
Retușoarele sunt fragmente de os, de regulă provenite din oase lungi, coaste sau falange, care prezintă urme produse prin lovirea sau apăsarea lor asupra muchiilor uneltelor de piatră. Neanderthalienii le foloseau pentru a ascuți sau remodela răzuitoare, denticulate (obiecte având margini cu aspect de dinți de fierăstrău – n.r.) și vârfuri.
Valdegoba este importantă deoarece, pe lângă cele 38 de retușoare, a furnizat și resturi umane aparținând a șase indivizi, precum și peste 2.500 de piese litice. Depozitul arheologic are o istorie complexă, cu niveluri având o vechime cuprinsă între aproximativ 130.000 și 70.000 de ani, iar cel mai vechi nivel depășește 400.000 de ani.
Pentru identificarea retușoarelor, cercetătorii au analizat peste 12.000 de fragmente osoase. Au urmărit depresiuni, striații și deteriorări specifice impactului repetat cu piatra, apoi au examinat dimensiunile, speciile, tipurile de fractură și urmele de activitate umană sau animală.
Cele 38 de retușoare au lungimi cuprinse între aproximativ 42 și 142 mm, majoritatea având dimensiuni intermediare. Predomină oasele lungi, iar frecvența ridicată a urmelor de tăiere arată că multe fragmente provin din activități de tranșare a animalelor.
În total au fost identificate 48 de zone active. Majoritatea pieselor au o singură zonă de utilizare, însă unele prezintă două sau chiar trei, indicând reutilizarea lor. În anumite cazuri, urmele de folosire apar pe oase deja uscate sau exfoliate, ceea ce indică faptul că fragmentele au fost păstrate și utilizate ulterior, nu imediat după procesarea carcaselor.
Compararea cu peste douăzeci de situri europene arată că retușoarele de la Valdegoba se încadrează în tiparul general al Paleoliticului mijlociu. Deși dimensiunile și zonele active diferă între situri, modul de utilizare este asemănător, ceea ce indică existența unor practici tehnologice comune.
Numărul relativ mare de retușoare în raport cu uneltele de piatră retușate poate indica fie folosirea simultană a ciocanelor de piatră, fie transportarea unor unelte în afara peșterii.
Principala concluzie a studiului publicat în revista Journal of Archaeological Science: Reports este că neanderthalienii manifestau capacități de planificare, gestionare a resurselor și adaptare tehnologică.
Selectarea anumitor oase lungi, modificarea lor pentru o prindere mai bună și reutilizarea lor la intervale diferite demonstrează un comportament intenționat, nu unul pur oportunist. Unele forme standardizate arată chiar preferințe tehnologice bine definite.
Astfel, cele 38 de retușoare de la Valdegoba contribuie la schimbarea imaginii tradiționale asupra neanderthalienilor. Ele demonstrează că, în urmă cu peste 70.000 de ani, aceste populații foloseau osul într-un mod sistematic și eficient, reveneau periodic în peșteră și gestionau resursele disponibile în timp. Studiul confirmă, prin urmare, existența unei tehnologii neanderthaliene sofisticate, bazate pe selecție, modificare, reutilizare și planificare.
Foto sus: Omul de Neanderthal, reconstituire la Muzeul de Istorie Naturală din Viena (© Wolfgang Sauber / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
