Un cuptor imens, vechi de 6.000 de ani, descoperit de arheologi în județul Iași
Arheologii au descoperit la Ursoaia, în județul Iași, cel mai mare cuptor de olărit cunoscut până în prezent din cultura Cucuteni și unul dintre cele mai mari cuptoare din descoperite în Eurasia.
Cuptorul, descris într-un studiu publicat recent în revista Antiquity, are o vechime de aproximativ 6.000 de ani și oferă informații importante despre nivelul tehnologic și despre organizarea producției ceramice într-una dintre cele mai mari și mai dens populate societăți preistorice europene, relatează La Brujula Verde.
Cultura Cucuteni (numită și cultura Cucuteni-Tripolia / cultura Cucuteni-Trypillia) s-a extins între aproximativ 4800 și 3000 î.Hr. pe teritoriile actuale ale României, Republicii Moldova și Ucrainei. Este cunoscută mai ales pentru așezările sale de mari dimensiuni, unele întinzându-se pe sute de hectare și adăpostind câteva mii de locuitori. În acest context, dimensiunile neobișnuite ale cuptorului de la Ursoaia reflectă, cel puțin potențial, amploarea activităților specializate desfășurate în aceste comunități.
Suprafața de lucru a cuptorului depășea 7 metri pătrați, iar camera de ardere avea un volum estimat la aproximativ 12 metri cubi. Prin comparație, cel mai mare cuptor al culturii Cucuteni cunoscut anterior, descoperit la Stolniceni I, avea o suprafață de aproximativ 4,6–4,8 metri pătrați. Prin urmare, instalația de la Ursoaia era cu circa 60% mai mare decât precedentul record.
Amplasarea și construcția cuptorului
Așezarea de la Ursoaia se află pe un deal situat la confluența pâraielor Ursoaia și Roșior. O prospecțiune geomagnetică realizată în 2024 a identificat o așezare de aproape 8 hectare, înconjurată de un șanț defensiv. În interior au fost detectate aproximativ 60 de locuințe arse, numeroase gropi de depozitare și cel puțin opt cuptoare.
Cuptorul de dimensiuni record a fost construit chiar în apropierea șanțului defensiv, fiind săpat în panta interioară a acestuia. Această amplasare îi oferea stabilitate, protecție față de vânt și posibilitatea unui acces controlat. Cercetările arheologice au scos la iveală un cuptor cu două camere, de tip vertical, într-o stare excepțională de conservare.
Camera inferioară, destinată arderii, măsura aproximativ 3,10 × 2,40 metri. În interior se aflau patru canale lungi pentru circulația focului, despărțite de trei suporturi solide. Aceste elemente fuseseră modelate direct în lutul natural în timpul săpării cuptorului și apoi consolidate cu un strat suplimentar de lut.
O margine ridicată de lut susținea o platformă detașabilă formată din plăci modulare. Aceasta separa camera de ardere de camera superioară, unde erau așezate vasele. Sistemul permitea distribuirea relativ uniformă a căldurii și reducea riscul ca vasele să se fisureze din cauza șocului termic.
Aerul și gazele fierbinți circulau prin canalele inferioare și prin spațiile dintre plăci, apoi urcau în camera de ardere, generând efectul de tiraj specific cuptoarelor verticale. Pe baza elementelor păstrate și a fragmentelor de boltă prăbușită, cercetătorii estimează că instalația avea inițial o înălțime de 2,2–2,5 metri.
Urmele de reparații și zonele de lut îngroșat indică faptul că structura a fost întreținută și reutilizată în numeroase cicluri de ardere. Datarea cu radiocarbon plasează folosirea cuptorului aproximativ între 3950 și 3800 î.Hr., adică acum 5.700–6.000 de ani, perioadă compatibilă cu stilul ceramicii descoperite în sit și cu faza Cucuteni B1/Tripolia BII–CI.
Ce temperaturi erau atinse în cuptor?
Pentru a determina condițiile de funcționare, cercetătorii au analizat lutul, plăcile podelei și fragmentele ceramice prin microscopie electronică și spectroscopie cu raze X. Rezultatele trebuie interpretate ca indicatori calitativi ai unor arderi repetate la temperaturi ridicate, nu ca măsurători exacte.
Plăcile podelei, oxidate complet și fără vitrificare, indică temperaturi de aproximativ 800–900°C. Unele fragmente ale bolții și zonele cu aspect sticlos de pe suporturi indică posibilitatea atingerii unor temperaturi de 950–1.100°C. Diferențele dintre temperaturile înregistrate în diverse părți ale cuptorului indică o distribuție inegală, dar controlată, a căldurii.
Procesul de ardere pare să fi presupus preîncălzirea, încărcarea treptată, menținerea temperaturii ridicate și răcirea controlată.
Evoluției tehnologiei ceramice în Europa preistorică
Cuptoarele culturii Cucuteni sunt importante pentru înțelegerea evoluției tehnologiei ceramice n Europa preistorică. În perioada analizată, cuptoarele simple au fost înlocuite treptat de instalații standardizate, cu două camere și tiraj vertical, care separau focul de vase și permiteau un control mai bun al temperaturii și atmosferei.
Cu toate acestea, cuptorul de la Ursoaia este excepțional prin dimensiuni. Majoritatea cuptoarelor culturii Cucuteni au între 2 și 4 metri pătrați, iar cel de la Stolniceni I depășea cu puțin 5 metri pătrați. La nivel eurasiatic, dimensiunea sa este de asemenea remarcabilă. Un studiu din 2023, care a analizat 238 de cuptoare din sud-vestul Asiei în Eneolitic (Epoca cuprului sau calcolitic, perioada de tranziție dintre Neolitic, ultima fază a Epocii de Piatră, și Epoca Bronzului, cuprinsă între 7000/5000 - 5000/3000 î.Hr, în funcție de regiune – n.r.), a indicat o suprafață medie a camerelor de ardere de doar 1,5–1,8 metri pătrați.
Înaintea descoperirii de la Ursoaia, doar patru cuptoare eneolitice cunoscute depășeau 7 metri pătrați, toate provenind din Mesopotamia sau Anatolia. Ursoaia se alătură astfel unui grup foarte restrâns de instalații de asemenea dimensiuni, demonstrând că tehnologii de producție ceramică la scară mare existau și în această parte a Europei.
Ce rol avea producția ceramică?
Cercetătorii consideră că dimensiunile, volumul și complexitatea tehnică a cuptorului indică utilizarea sa repetată și de mare capacitate. Prezența a cel puțin opt cuptoare într-o așezare relativ mică susține ipoteza unei schimbări în modul de organizare a producției ceramice.
Totuși, autorii studiului evită să afirme că la Ursoaia exista deja un atelier de olărit organizat la nivel comunitar. O asemenea interpretare ar presupune concluzii mai ample despre diviziunea muncii și administrarea resurselor, iar dovezile disponibile nu sunt încă suficiente. Pentru confirmarea ipotezei sunt necesare cercetări suplimentare atât în așezare, cât și în împrejurimile acesteia.
Prin urmare, descoperirea cuptorului de la Ursoaia nu oferă încă un răspuns definitiv cu privire la modul în care era organizată producția ceramică acum 6.000 de ani, dar demonstrează nivelul ridicat al tehnologiei de ardere și ridică întrebări importante despre amploarea, scopul și organizarea producției de ceramică în cultura Cucuteni.
Foto sus: Vedere generală și detalii ale cuptorului: A) plăci in situ; B și C) plăci prăbușite; D) camera inferioară după îndepărtarea plăcii; E și F) secțiuni transversale prin canale și suporturi (© Diana Măriuca Vornicu et al. 2026, Antiquity, doi:10.15184/aqy.2026.10428)
Mai multe amănunte:
Diana Măriuca Vornicu, Felix-Adrian Tencariu, Andrei Asăndulesei, Ana Drob, Radu-Gabriel Pîrnău, Maria-Cristina Ciobanu, Adina Amăriuței, Analisa Ariton, Radu-Alexandru Brunchi, Bogdan-Ștefan Novac și Cristin Groapă, The Ursoaia Kiln (north-eastern Romania): a benchmark for Chalcolithic specialised pottery production, Antiquity, doi:10.15184/aqy.2026.10428
Mai multe pentru tine...
