Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean Buzău de un anonim

Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean Buzău de un anonim

📁 Muzeele României
Autor: Redacția
🗓️ 6 octombrie 2026

Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimatul, un telefon operativ utilizat probabil în cadrul unei instituții speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste.

„Patrimoniul Muzeului Județean Buzău s-a îmbogățit cu o piesă deosebită: un telefon de masă FeTAp 751-1, fabricat de Siemens pentru Deutsche Bundespost în martie 1986. Modelul marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea numerelor se realiza încă prin impulsuri. După anul 1992, aparatul a fost modificat în România: tastatura originală a fost înlocuită sau acoperită cu o placă metalică emailată, purtând stema României. Destinația exactă a telefonului și instituția în care a fost utilizat rămân, deocamdată, subiecte de cercetare. Cert este că reprezintă singura piesă de acest tip existentă în patrimoniul muzeului nostru. Mulțumim donatorului, care a dorit să își păstreze anonimatul, pentru gestul prin care a contribuit la salvarea și valorificarea unei mărturii aparte din istoria recentă a României”, anunță Muzeul Județean Buzău, pe pagina de Facebook a instituției.

Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean Buzău de un anonim
Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean Buzău de un anonim Foto: © Muzeul Județean Buzău

„Este, cel mai probabil, un TO, un telefon operativ. Este un model nemțesc care a fost modificat în România, după Revoluție. Configurația lui susține foarte bine ipoteza că a fost adaptat pentru rețea TO, mai ales că modelul acesta, la bază este un model cu taste, face trecere de la telefonul cu disc, la telefonul cu taste, deși semnalul se dădea prin impuls. În actuala lui configurație, adică cu acea stemă, aparatul nu mai permitea să formezi tu numărul, fiind un telefon operativ, pentru că primeai și formai când ridicai receptorul, îți oferea direct legătura în centrală. Ce este sigur, telefoanele operative reprezintă o categorie de aparate asociate rețelelor speciale de comunicație ale instituțiilor statului. Practic, erau folosite să asigure legături dedicate, diferite de rețeaua telefonică obișnuită”, a explicat directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache, pentru Agerpres.

Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean Buzău de un anonim
Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean Buzău de un anonim Foto: © Muzeul Județean Buzău
Mai multe pentru tine...