Muzeul Național Brukenthal, închis temporar pentru conștientizarea protejării patrimoniului
Muzeul Național Brukenthal va fi închis de luni până vineri, într-o campanie numită „Și tu ai fost jefuit! Muzeele contează!”, prin care atrage atenția asupra protejării patrimoniului cultural național.
„Și tu ai fost jefuit! Muzeele contează! O campanie a Muzeului Național Brukenthal pentru susținerea muzeelor și angajaților acestora, de conștientizare și atenționare cu privire la protejarea patrimoniului cultural național! Între 27 ianuarie și 31 ianuarie 2025, conducerea Muzeului Național Brukenthal a luat hotărârea închiderii sediilor instituției. În această perioadă va fi desfășurată o campanie pentru susținerea muzeelor și angajaților acestora, de conștientizare și atenționare cu privire la protejarea patrimoniului cultural național. Muzeul va găzdui o serie de discuții focalizate pe problemele de securitate și siguranță a patrimoniului; totodată, vom realiza informări în mediul online și prin distribuire de pliante în susținerea unui proces de conștientizare a publicului asupra importanței patrimoniului cultural și a importanței muzeelor care depozitează, conservă, restaurează, cercetează, expun și promovează piesele deținute”, se arată într-un comunicat al Muzeului Național Brukenthal.
Deschis în 1817, Muzeul Național Brukenthal este cea mai veche instituție muzeală din România, având cea mai importantă colecție de artă europeană; de asemenea, muzeul are cea mai vastă colecție din țară, peste 1,6 milioane de piese, și administrează atât piese ale statului român, cât și piese ale Parohiei Evanghelice CA din Sibiu, retrocedate în anul 2005 și aflate în comodat în cadrul instituției muzeale.
În medie, doar 10% dintre lucrările de artă furate au șansa de a fi recuperate, spun cei de la Muzeul Național Brukenthal.
„Furată din Luvru în 1911, Mona Lisa a fost recuperată în 1914; picturi de Vermeer, Rembrandt și Degas, aflate între cele 13 lucrări furate în 1990 din Muzeul Isabella Stewart Gardner în Boston, nu au fost recuperate până în prezent. Muzeul Național Brukenthal a trăit o asemenea traumă în 1968, când au fost furate 8 tablouri dintre care au fost recuperate doar 4. A fost cel mai mare furt de opere de artă din România! În cadrul expoziției realizată despre acest eveniment, am tras mai multe semnale de alarmă”, se precizează în comunicatul de presă.
Jaful celor patru piese din colecția Muzeului Național de Istorie a României nu este singurul din ultimii ani, atât în Olanda, cât și în Europa.
„În mai multe rânduri am atras atenția decidenților politici că Muzeele sunt importante nu doar pentru serviciile culturale oferite publicului, expoziții, evenimente etc., cât mai ales prin patrimoniului cultural național deținut. 1. În mai multe rânduri conducerea Muzeului Național Brukenthal a subliniat importanța asigurării pazei patrimoniului cultural național cu efective ale Ministerului Afacerilor Interne. 2. Avem nevoie de investiții majore în ceea ce înseamnă sistemele de siguranță. La Muzeul Național Brukenthal, în ultimii 3 ani, am acordat o atenție deosebită schimbării sistemelor vechi, amplasării de noi camere, ș.a. Mai mult decât atât, peste 20% din bugetul total al instituției este direcționat către firma de pază și securitate. 3. Avem nevoie de amenajarea și reconfigurarea depozitelor, cu toate elementele necesare: detectoare de fum, de mișcare, antiefracție etc. Decidenții politici trebuie să înțeleagă că nu vorbim despre colecții private, ci despre mărturii ale existenței noastre pe acest pământ. Vorbim despre patrimoniul național, istoria și mândria țării noastre!”, se subliniază în comunicatul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.
Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr., precum și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, au fost furate de la Muzeul Drents din orașul olandez Assen.
Mai multe pentru tine...