Letonia a demolat monumentul „soldaților sovietici eliberatori” din Riga / VIDEO
Letonia a demolat, joi, un monument din perioada sovietică din Riga care reprezintă victoria URSS asupra Germaniei în al Doilea Război Mondial, pe care însă letonii îl privesc ca pe un simbol al ocupației sovietice de aproape 50 de ani.
Demolarea s-a făcut în conformitate cu legislaţia modificată după invazia rusă asupra Ucrainei şi în pofida protestelor minorităţii ruse din această republică baltică, potrivit Digi24.
Imaginile spectaculoase cu prăbușirea turnului de 79 de metri au devenit virale pe rețelele de socializare.
Monumentul a fost ridicat în 1985 pentru a marca cea de-a 40-a aniversare a victoriei sovietice din cel de-al doilea război mondial asupra regimului lui Hitler ca „monument dedicat celor care au eliberat Letonia sovietică şi Riga de invadatorii fascişti germani”.
În timpul celui de-al doilea război mondial Letonia a fost ocupată atât de Germania, cât şi de Uniunea Sovietică. După încheierea războiului, statul baltic a făcut parte, forţat, din Uniunea Sovietică până în 1991. Prin urmare, majoritatea letonilor văd monumentul nu ca pe un simbol al victoriei asupra lui Hitler, ci ca pe un simbol al unei reînnoite ocupaţii sovietice.
Locuitorii ruşi născuţi în Letonia vin anual la acest monument pentru a celebra, pe 9 mai, sărbătoarea rusească Ziua Victoriei. Aproximativ 25% din populaţia Letoniei este formată din etnici ruşi.
Mai multe persoane au fost arestate luni seara în timpul unui mic protest neautorizat împotriva demolării monumentului. Între timp, autorităţile judiciare din Moscova au deschis un dosar pe tema demolării monumentului.